Dar atenție: dacă observați anemie la analizele uzuale de sânge, ea trebuie investigată. Vedem imediat ce facem când descoperim că avem mai puține celule roșii care transportă oxigen.
Puține celule roșii în sânge. Anemia cronică simplă e legată de o boală cronică. Nu are cauze hematologice, nu vorbim de deficit de fier ori de vitamina B12 și nici de hemoragii minore. Ne explică profesorul universitar doctor Alina Tănase:
Prof. univ. dr. Alina Tănase, medic primar hematolog, transplant medular: „Este asociată majorității bolilor cronice, pentru că nu se mai face în interiorul celulei, în interiorul eritrocitului, nu se mai produce destulă hemoglobină, e un deficit acolo – fie că e legat de tiroidă, de rinichi, de ficat, toate bolile cronice pot să se exprime în hemogramă. Dar boala cronică apare prima, apoi anemia.”
Anemia e semnul unei boli hematologice grave? Toată hemoleucograma e modificată.
Prof. univ. dr. Alina Tănase, medic primar hematolog, transplant medular: „O anemie poate să fie primul semn al unei boli hematologice. Când e vorba de o boală gravă hematologică, anemia nu e singura, hemograma e modificată cu totul. Într-o leucemie acută, nu ai doar anemie, ai anemie, dar și apariția celulelor de leucemie, trombocitele sunt foarte scăzute. Într-o leucemie cronică, ai multe leucocite, multe trombocite, întotdeauna sunt mai multe criterii într-o hemogramă.”
Sângerări minore apar frecvent în tubul digestiv, în stomac ori în colon. Pentru că sunt minore, anemia se constată după șase luni ori un an. Aceasta deoarece organismul se adaptează. Cauza anemiei se caută prin endoscopie superioară sau prin colonoscopie.
Dr. Andrei Haidar, medic primar gastroenterolog: „Marea majoritate a cancerelor colo-rectale încep cu un polip și, de aceea, toate țările civilizate au început programe de prevenție. America a scăzut de la 50 la 45 de ani prima dată.”
Polipii sângerează, fără semne vizibile, însă. De aceea apare anemia. În timpul colonoscopiei, care se face cu sedare, se elimină chirurgical eventualii polipi.