Tipurile de plastic care dăunează grav sănătăţii. Materialul se găseşte în pahare ori farfurii de unică folosinţă

×
Publicitate

Uniunea Europeana a anuntat ca pana in 2021 plasticul de unica folosinta va fi interzis pe teritoriul statelor membre. Iar pentru situatiile in care nu exista alternativa, consumul va trebui redus pana in 2025.

La baza sta informatia conform careia 70% din deseurile marine provin din astfel de obiecte. Dincolo de prezenta lor propriu-zisa in ape sarate sau dulci, problema e ca unele dintre ele elibereaza bisfenol A, o substanta extrem de periculoasa, care poate fi integrata de specii de pesti ori vegetatia acvatica. Si care trece, ulterior, si de statiile de epurare. Adica putem ajunge in situatia in care bem plastic de la robinet.

Substanta numita bisfenol A, pe care o contin unele dintre acestea, trece in apa. E integrata apoi in speciile acvatice, spre exemplu, pesti.

La Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" echipa condusa de Mariana Neamtu a sintetizat particule infime, nanoparticule, care pot fi utilizate în câteva cicluri.

Substantele pe care le contin perturba sistemul endocrin, au efect similar cu al estrogenului. Apar mai repede atât pubertatea, cât şi bolile endocrine grave. Dovezi stiintifice ca ar dauna sanatatii avem pentru doua tipuri de plastic. Sunt numerotate cu 3 sau cu 7 în interiorul semnului de reciclare. 

Plasticul marcat cu 7 elibereaza bisfenol A in alimente. Acest material a fost folosit la fabricarea biberoanelor ani de zile. Teoretic, din 2010, este interzis in Uniunea Europeana, dar poate fi gasit, in continuare, in pahare ori farfurii de plastic.

Dar si in apele dulci si sarate. Substanta este absorbita rapid de pesti ori de vegetatie. La ora actuala, nu exista sisteme de depoluare in masa. In acest moment, platim pentru toate deseurile pe care le-am aruncat.

Organizatia Greenpeace vine cu recomandari practice. Folositi bete de hartie. Beti cafea si apa din pahare refolosibile. Refuzati tacamurile de unica folosinta.

E greu sa planificati toate mesele, asa ca toate organizatiile pentru protectia mediului va invita sa aveti la dumneavoastra un briceag. Indiferent ca sunteti la birou sau pe drum.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
61997603
Cum trebuie motivați copiii ca să meargă cu plăcere la școală și să-și facă temele

Cine vrea să îşi facă temele? Nu foarte mulţi copii, cu siguranţă. Vorbim despre generaţia care acumulează cunoştinţe cu ochii în ecran.

61997333
Cum este afectat nervul auditiv după o noapte petrecută în club

O ieşire seara în club înseamnă o traumă sonoră acută. Sunt peste 100 de decibeli de suportat în astfel de localuri. Ulterior, apare un ţiuit în ureche.

61996999
Modificările la nivelul scalpului trebuie să vă trimită la medic. Bolile ascunse ce pot fi identificate

Puneţi mâna pe scalp. Dacă simţiţi excrescenţe, mâncărimi ori mici dureri, mergeţi la dermatolog. La fel, descuamările sunt motiv de apelat la medic, nu la farmacist.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 123811
„Oamenii sunt diferiți”. Părinții și elevii, reacții la proiectul uniformelor obligatorii

Mii de liceeni din țară au venit luni la cursuri îmbrăcați în negru în semn de protest față de proiectul PSD privind introducerea uniformei obligatorii în școli, aprobat deja de Senat.

Avion iasi 5
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit și a luat foc la impactul cu pista, în Iași. FOTO

Este alertă în Iași. Un apel la 112 de la turnul de control Romatsa a anunțat că, în urmă cu puțin timp, un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe aerodromul din oraș.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu afirmă că a discutat cu ambasadoarea SUA în Grecia despre Coridorul Vertical de Gaze

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, respinge din nou afirmațiile potrivit cărora Guvernul Ilie Bolojan ar fi fost răsturnat, cu sprijinul PSD, la solicitarea unei puteri externe.