Studiu: Soia ar favoriza dezvoltarea mai rapida a cancerului de san, la femeile deja bolnave

60203929

Nivelul crescut al unei proteine din soia ar putea favoriza dezvoltarea mai accelerata a tumorilor canceroase la femeile suferind de cancer la san in stadiu incipient, avertizeaza cercetatorii americani in urma unui studiu, potrivit dailymail.co.uk.

Nivelurile ridicate ale unei proteine provenite din soia, genisteina, ar putea accelera dezvoltarea tumorilor mamare in cazul femeilor care sufera de aceasta boala in faza incipienta, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii de la Memorial Sloan Kettering Cancer Centre din New York.

Studiul a fost efectuat exclusiv asupra unor paciente care fusesera deja diagnosticate cu cancer la san si urmau un tratament. Efectele proteinei din soia asupra femeilor care nu sufera de cancer mamar nu au fost cercetate.

Medicii au inclus in cercetare 140 de paciente. Jumatate dintre ele au luat o pudra continand proteina din soia, iar cealalta jumatate a luat un placebo, pentru o perioada de sapte pana la 30 de zile, inainte de a suferi o operatie de extirpare a tumorilor. Oamenii de stiinta au comparat apoi tesuturile bolnave de dinainte si de dupa operatie si au descoperit, in cazul femeilor carora li s-a administrat proteina din soia, modificari privind anumite gene despre care se stie ca favorizeaza dezvoltarea celulara. Descoperirea i-a facut pe medici sa concluzioneze ca proteina din soia ar putea accelera dezvoltarea tumorilor canceroase.

"Aceste informatii ridica motive de ingrijorare ca soia ar putea avea un efect stimulator asupra cancerului la san, la o anumita categorie de femei", scrie in studiul publicat pe 4 septembrie in Journal of the National Cancer Institute.

Toate femeile care au participat la studiu au suferit recent biopsii si au fost diagnosticate cu cancer la san in stadiu primar sau secundar. Toate pacientele urmau sa sufere o mastectomie sau o interventie de extirpare a tumorii in doua sau trei saptamani de la diagnosticare. Cercetatorii spun ca nu se stie daca efectele proteinei de soia asupra organismului legat de favorizarea cancerului sunt reversibile.

Jacqueline Bromberg, coautor al studiului, spune ca principala grija, in acest moment, este legata de potentialul daunator al proteinei. "Desi modificarile genetice erau prezente, nu este inca clar daca acestea vor duce sigur la o accelerare a dezvoltarii cancerului. Doar 20% dintre pacientele care au luat soia au prezentat niveluri foarte ridicate de compusi metabolici ai genisteinei", a explicat cercetatoarea.

Bromberg a subliniat ca motivele acestor diferente intre reactiile organismlui nu sunt cunoscute inca si a adaugat ca nu exista niciun mod de a prezice identitatea bolnavei care va prezenta reactii asemanatoare la consumul de soia. Dintre pacientele care au prezentat un nivel ridicat de genisteina, cateva au suferit modificari intr-un set specific de gene care afecteaza rata de crestere a celulelor canceroase, moartea acestora sau un alt aspect al patologiei cancerului de san.

Modificarile au aparut la femeile care au consumat 51,6 grame de soia, echivalentul a aproximativ patru cani de lapte de soia pe zi. Cercetatorii au concluzionat ca persoanele care mananca soia in mod obisnuit ar putea "sa consume aceasta cantitate" (51,6 grame) pe parcursul unei zile, mai ales in cazul vegetarienilor si a persoanelor care nu consuma produse lactate. Medicii vorbesc depre un avertisment mai ales pentru femeile din zona Asiei, unde regimul alimentar traditional include cantitati mari de tofu si alte produse de soia.

"Nu vorbim despre cineva care consuma de 20 de ori mai multa soia decat in mod obisnuit, vorbim despre o cantitate rezonabila, pe care o persoana o poate consuma intr-o zi in mod curent", a declarat cercetatoarea Jacqueline Bromberg.

Oamenii de stiinta nu au cercetat daca soia previne sau nu cancerul la san sau daca are vreun efect asupra sanatatii femeilor care nu au fost deja diagnosticate cu aceasta maladie. Medicii spun ca nu este vorba despre a evita produsele din soia in totalitate, ci mai degraba de a consuma cu moderatie. "Daca aveti cancer la san in stadiu primar, nu consumati soia in cantitati mari. Daca ati avut cancer, puteti consuma cu moderatie", a explicat Bromberg.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Infectiile care impiedica o sarcina. Simptomele care trebuie sa va trimita la medic impreuna cu partenerul

Aveti semnele unei infectii vaginale? Mergeti la medic impreuna cu partenerul dumnevoastra, pentru ca doar astfel se poate face tratamentul corect.

Doctorii recomanda macar 30 de minute de sport zilnic. Care sunt beneficiile pe care le aduce miscarea fizica

Miscare in forta, zilnic, cel putin 30 de minute. Este singura modalitate prin care preveniti boala care omoara cei mai multi oameni la nivel mondial.

Cercetatori americani: Purtatul sutienului cu suport metalic NU favorizeaza aparitia cancerului

Purtatul sutienului nu creste riscul de a face cancer la sani este concluzia unui nou studiu condus de Centrul de Cercetare Fred Hutchinson, din Seattle, Statele Unite.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.