Prea mult timp în faţa unui ecran nu deformează coloana. Care sunt riscurile unei poziții vicioase

×
Publicitate

Prea mult timp în faţa unui ecran. Situaţia nu deformează coloana, adică nu determină scolioza. Dar va seta o poziţie incorectă. 

Telefonul implică o postură incorectă. Nu deformează însă coloană, adică nu determină scolioza. Poziţiile incorecte pot fii vindecate prin mişcare.

Cătălin Nahoi medic specialist ortopedie pediatrică: ”Purtatul ghiozanului pe o parte sau o poziţie vicioasă în bancă sau ce e la modă telefonul şi toţi copii îl deţin. Nu vor da niciodată nişte deformări structurale”.

Ghiozdanul greu ori telefonul prea mult în faţa ochilor nu produc scolioza. Boala înseamnă deformarea colonei vertebrale în 3 planuri. Apare din naştere. Sau, în adolescenţă, în timpul furtunii hormonale, preponderent în cazul fetelor.

Ghizdanul greu ori poziţia vicioasă, ore în şir pe scaun, în faţa unui ecran produc însă aşa-numitele modificări posturale. Copilul stă altfel decât drept. Situaţia e rezolvabilă nu interzicându-i telefonul, ci îndreptându-l spre un program susţinut de mişcare.

Cătălin Nahoi medic specialist ortopedie pediatrică: ”Ar trebui ca musculatura colonei să fie antrenată în aşa fel încât să fie inconştientă poziţia repectivă, dacă trebuie să faci un efort pentru a menține poziţia corect imediat uiţi, oboseti şi revii în poziţia iniţială”.

Un copil pasionat de tehnologie are nevoie de un ecran. Dar, în acelaşi timp, de mult timp făcând mişcare. Poziţiile vicioase ore în şir pe scaun determină frecvent contracturi musculare. Le poate demonstra ecografia musculo-scheletală.

Cosmin Pantu medic specialist radiolog: ”Acum sonoelctografia sau ecografia aduce mult mai multe informaţii despre sutructuri moi periartuculare în comparație cu o radiografie sau un computer tomograf. Ecografia nu e iradiantă”.

În timpul pre-adolescentei ori adolescenței, se constată o rată mai mare de apariţie a scoliozei în cazul fetelor. Nu se cunosc exact motivele, dar cel mai probabil au legătură cu dezechilibrele hormonale. De aceea, fetele au nevoie în adolescenţă şi de o verficare ortopedică. Furtuna hormonală poate agrava o eventuală scolioză.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62156262
Cum pot fi corectate problemele de vedere ale copiilor. „Dimineaţa le dă jos şi vede bine”
Miopia este cel mai frecvent viciu de refracţie al ochiului. În cazul copiilor, odată ce cresc, din păcate, creşte şi miopia.
62154960
Cum influențează fumatul apariția herniei de disc. Sfaturile specialiștilor
Coloana vertebrală este formată din vertebre, conectate prin discuri. Dacă sunt sănătoase, acestea funcționează pe post de amortizor. Cel mai ușor deteriorăm amortizorul prin sedentarism și prin fumat.
62155538
Cum putem obține un sistem imunitar echilibrat. Ce suplimente trebuie să luăm iarna
Sistem imunitar echilibrat – iată ce vă cere propriul organism. Se obține prin odihnă și prin două comportamente alimentare obligatorii în lunile reci.