Cat de scumpa e viata romanilor fata de anul 2000. Facturile, mai mari cu 536%
Traiul în România este mai scump faţă de acum 17 ani cu 257%. Suntem țara în care preţurile au crescut cel mai mult din 2000 încoace, conform unui studiu Eurostat.
Traiul în România este mai scump faţă de acum 17 ani cu 257%. Suntem țara în care preţurile au crescut cel mai mult din 2000 încoace, conform unui studiu Eurostat.
Momentul în care trei polițiști electrocutează în mod repetat un suspect. Ce s-a întâmplat cu suspectul
Suma uriașă pe care Sandu Matei o cere în instanță pentru atacul lui Darius Vâlcov
O femeie a murit de oboseală, muncind de dimineaţă până seara ca să-şi poată creşte fiica
Liderii PSD au votat în favoarea intrării la guvernare într-un cabinet condus de Luca Niculescu, a transmis Sorin Grindeanu. Liderul social-democraților a anunțat și zece priorități ale viitorului executiv.
Vladimir Putin are ultima șansă să “taie felii de zone de influență” din Europa Centrală, cu ajutorul lui Donald Trump, care caută, în schimb, “deal-uri” bănoase în zonă, înaintea eșecului așteptat la alegerile intermediare de luna viitoare.
O dronă detectată în apropierea Insulei Șerpilor a pătruns miercuri după-amiază în spațiul aerian al României, în zona Mării Negre, la nord-est de Sulina.