Slovenia apeleaza la armata pentru a face fata fluxului de imigranti. Ungaria anunta ca reintroduce controalele la granita

×
Publicitate

Ungaria a inchis vineri noapte granita cu Croatia, iar autoritatile de la Zagreb au instituit un nou "coridor", in directia Sloveniei, care ii va indrepta pe refugiati spre Austria.

Urmariti acest subiect si pe Twitter: @StirileProTV

Deocamdata, nu "exista motive pentru a incepe construirea unei bariere si la frontiera cu Romania", a declarat seful diplomatiei maghiare. Supusa unei presiuni masive in propriul ei partid, Angela Merkel merge duminica la Istanbul ca sa discute despre criza migrantilor, dupa ce Turcia a primit sarcastic asa-numitul "plan de actiune" al liderilor europeni.

SUMARUL EVENIMENTELOR:
Slovenia trimite armata pentru a face fata fluxului de imigranti
Cel putin 600 de imigranti au sosit in Slovenia
Ungaria a inchis migrantilor unul dintre principalele puncte de trecere cu Croatia
Ungaria va reintroduce temporar controalele la granita cu Slovenia
Croatia va incepe sa-i transporte pe imigranti spre Slovenia
Ungaria: Pana acum nu exista motive pentru a incepe ridicarea unui gard la granita cu Romania
Guvernul de la Ankara a risipit optimismul liderilor europeni

Slovenia trimite armata pentru a face fata fluxului de imigranti

Miro Cerar, premierul Sloveniei, a declarat ca armata va ajuta politia pentru a face fata miilor de imigranti care urmeaza sa vina din Croatia, in urmatoarele zile, relateaza BBC.

Aceasta masura nu inseamna ca Slovenia este in stare de urgenta, a precizat Cerar, explicand faptul ca guvernul doreste sa controleze situatia refugiatilor la granita, mentioneaza agentia slovena de stiri STA.

Bostjan Sefic, secretar de stat în Ministerul sloven de Interne, a declarat ca tara sa va permite intrarea atator refugiati cati poate primi. Potrivit AFP, guvernul sloven a anuntat ca face apel la armata pentru pentru asistenta 'logistica' in fata afluxului de imigranti care au inceput sa tranziteze aceasta tara dupa inchiderea in cursul noptii trecute a granitei ungaro-croate.

La Budapesta, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a anuntat sambata ca tara sa va reintroduce temporar controalele la granita cu Slovenia pentru a opri intrarea refugiatilor. Szijjarto a declarat sambata, pentru agentia de presa ungara MTI, ca masura reintroducerii temporare a controalelor la granita Ungariei cu Slovenia este necesara si 'se incadreaza in prevederile acordului Schengen'.

harta imigranti

Sursa foto: BBC

Cel putin 600 de imigranti au sosit in Slovenia

Cel putin 600 de imigranti au sosit in Slovenia sambata dimineata din Croatia dupa inchiderea in noaptea de vineri spre sambata a granitei ungaro-croate si cel putin 1.800 sunt asteptati in urmatoarele ore, potrivit cifrelor furnizate de inaltul comisariat al ONU pentru refugiati (UNHCR) si de guvernul si caile ferate croate, relateaza AFP.

'Cel putin 600 de persoane au sosit pentru moment, 300 la punctul de frontiera Petisovci si 300 la cel din Gruskovje', a anuntat o purtatoare de cuvant a UNHCR, Caroline van Buren.

Grupuri suplimentare sunt asteptate dupa-amiaza in jurul orei locale 15.00 (13.00 GMT) la Gruskovje si in jurul orei 17.00 la Petisovci, a adaugat ea , fara a da alte detalii.

Imigranti

Ministrul de interne croat, Ranko Ostojic, a confirmat sambata ca aproximativ 600 de imigranti au fost transportati in cursul diminetii la granita slovena.

'Situatia privind afluxul de imigranti din Serbia si transportul lor spre Slovenia se normalizeaza putin cate putin', a subliniat ministrul, potrivit unui comunicat.

Caile ferate croate au confirmat ca un tren cu 1.800 imigranti care a parasit Tovarnik, la granita sarba, si era asteptat in jurul orei 16.30 (14.30 GMT) la Cakovec, in apropiere de granita slovena.

Ungaria va reintroduce temporar controalele la granita cu Slovenia

Ungaria va reintroduce temporar controalele la granita sa cu Slovenia, a anuntat sambata ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, relateaza Reuters.

Szijjarto a declarat sambata, pentru agentia de presa ungara MTI, ca masura reintroducerii temporare a controalelor la granita Ungariei cu Slovenia este necesara si “se incadreaza in prevederile acordului Schengen”.

Decizia guvernului de la Budapesta survine dupa ce vineri seara Consiliul National de Securitate ungar a decis inchiderea, incepand de sambata ora locala 00:00 (vineri ora 22:00 GMT), a frontierei dintre Ungaria si Croatia pentru a limita afluxul de migranti.

migranti - stiri

Primii migranti dupa inchiderea granitei ungaro-croate au ajuns in Slovenia

Primele autobuze cu migranti au sosit la punctele de trecere a granitei croato-slovene dupa ce Ungaria si-a inchis frontiera cu Croatia, a anuntat sambata dimineata politia slovena, transmit Reuters si AFP.

“Un prim autobuz este la punctul de trecere a frontierei Gruskovje si migrantii vor parcurge acum procesul de inregistrare”, a declarat Bojan Kitel, purtator de cuvant al politiei slovene.Alte sase autobuze au ajuns sambata la punctul de trecere a frontierei croato-slovene de la Petisovc.

Slovenia si-a suspendat traficul feroviar cu Croatia, astfel ca migrantii nu pot intra pe teritoriul sloven cu trenul.

migranti - stiri

Ungaria a inchis principala cale de acces a migrantilor spre Croatia

Imediat dupa trecerea unui ultim grup de sute de migranti, deschiderile din acest gard care se ridica in mijlocul campiei, in sudul Ungariei, un fost inchise ermetic cu putin inainte de ora 01.00 (vineri, 23.00 GMT) de catre politistii ungari, in aplicarea deciziei anuntate in cursul zilei de guvernul premierului Viktor Orban.

Acestia sunt unii dintre ultimii refugiatii care au mai apucat sa intre in Ungaria, dinspre Croatia, inainte de inchiderea granitei. Doar in ultima luna insa, peste 170.000 de migranti au ajuns pe teritoriul maghiar venind dinspre tara vecina - membra a Uniunii Europene, dar care nu face parte si din Spatiul Schenghen, de libera circulatie.

Peter Szijjarto, ministrul de externe ungar: "Stim ca aceasta nu este cea mai buna solutie, ci doar a doua varianta. Cea mai buna solutie n-a venit, din pacate, de la Consiliul european de la Bruxelles, pentru ca n-a fost stabilit niciun acord privind protectia granitelor externe ale Greciei."

migranti - stiri

Croatia va incepe sa-i transporte pe imigranti spre Slovenia

Croatia a continuat sa duca migranti cu trenurile spre granita maghiara, pana in ultimul moment. Acum, dupa inchiderea frontierei, a trecut la alt plan.  Ranko Ostojic,  ministrul croat, de interne: "Vom dirija coridorul de tranzit al refugiatilor spre Slovenia."

Dupa ce ungurii au inchis granite cu ei, Croatia va pune in aplicare asa-zisul "plan C", noteaza cotidianul croat Index, care citeaza surse de informatie din cadrul guvernului, informeaza agentia de presa TASS. Potrivit publicatiei croate, acest plan a fost convenit cu Slovenia. Premierul croat Zoran Milanovic se afla in contact permanent cu premierul Sloveniei, Miro Cerar. Dupa consultarile de joi de la Bruxelles, Milanovic si Cerar au discutat de mai multe ori la telefon despre actuala situatie a refugiatilor.

Guvernul croat a elaborat de la bun inceput un "plan C", care a fost pus de acord cu Slovenia. In cazul in care Ungaria isi va inchide frontiera, Croatia va incepe sa puna in aplicare planul in acord si in totala coordonare cu Slovenia', a confirmat biroul de presa al guvernului croat, fara a preciza in ce anume consta acest plan.

Insa, potrivit cotidianului Index, Croatia nu va incepe sa-i intoarca pe refugiati in Serbia, ci ii va duce spre frontiera cu Slovenia. Potrivit MAI croat, in total teritoriul acestei tari a fost tranzitat deja de peste 185.000 de imigranti. Acestia vin din Serbia, iar pana acum erau dusi spre granita cu Ungaria.

migranti - stiri

Guvernul de la Ankara a risipit optimismul liderilor europeni

Pentru liderii europeni, Turcia poate fi cheia stavilirii acestui flux continuu spre Europa. Dintre cei aproximativ 600.000 de refugiati care au ajuns in Uniune, pe mare, cei mai multi au venit din Turcia.

Jean-Claude Juncker, presedintele CE: "Refugiatii care sunt in Turcia sa ramana in Turcia, este primul punct important al planului nostru de actiune. Al doilea punct, este sa prevenim posibilitatea ca migrantii sa traverseze teritoriul Turciei, pentru a veni in Uniunea Europeana."

Numai ca optimismul afisat la Bruxelles, dupa summitul incheiat in noaptea de joi spre vineri, a fost risipit de reactiile de la Ankara. Intai, presedintele Erdogan i-a ironizat pe liderii europeni.

Recep Tayyip Erdogan, presedintele Turciei: "Unii fac declaratii despre acceptarea a 35-40.000 de refugiati si sunt propusi pentru Premiul Nobel. Nu stiu cum se face asta. Noi avem acum, in acest moment, in Turcia, 2,5 milioane de refugiati si nimanui nu pare sa-i pese."

Adevaratul "dus rece" a venit, apoi, de la seful diplomatiei turce. "E doar un proiect asupra caruia lucram in continuare, dar este inacceptabil ajutorul financiar propus de Uniunea Europeana" - a declarat ministrul. Turcia a cerut cel putin 3 miliarde de euro pentru primul an. Sefii de state si de guverne europene s-au ferit sa vorbeasca despre sume exacte, evocand doar "noi finantari, substantiale si concrete".

migranti - stiri

Ungaria: Pana acum nu exista motive pentru a incepe ridicarea unui gard la granita cu Romania

Autoritatile ungare urmaresc cu atentie situatia de la granita cu Romania, dar pana acum nu exista motive pentru a incepe construirea unui gard la aceasta frontiera, a declarat vineri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, referitor la masurile de limitare a numarului de imigranti veniti dinspre Orientul Mijlociu, transmite MTI.

La 15 septembrie, Peter Szijjarto anunta ca guvernul de la Budapesta a decis sa inceapa pregatirile in teren pentru extinderea la granita cu Romania a gardului pe care il construia la frontiera cu Serbia, pentru a face fata unei eventuale schimbari a rutei folosite de imigranti.

Imigranti

''Am luat decizia de a incepe lucrarile pregatitoare pentru construirea unui gard incepand de la granita ungaro-sarbo-romana pe o lungime rezonabila, in eventualitatea mutarii presiunii migrationiste in directia Romaniei'', afirma seful diplomatiei ungare.

El a explicat, la acea vreme, ca masura era necesara intrucat traficantii de persoane care actioneaza de-a lungul granitei cu Serbia isi modificau ruta catre granita cu Romania si era probabil ca presiunea migrationista sa se mute in aceasta directie.

migranti - stiri

 

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Germania anunta ca va incerca sa impuna cotele permanente de refugiati. Mesajul Angelei Merkel pentru statele est-europene

Cancelarul german a declarat ca nu intelege de ce statele din estul Europei se simt uneori 'maltratate' in criza refugiatilor si nici de ce ele reactioneaza 'atat de dur', consemneaza vineri agentia EFE.

Ungaria isi inchide de sambata si frontiera cu Croatia. Orban: "Islamul nu apartine spiritual Europei"

Ungaria isi inchide de la miezul noptii granita cu Croatia din cauza refugiatilor.

Un migrant afgan a fost impuscat mortal de politia bulgara de frontiera. Premierul Borisov s-a intors de urgenta in tara

Un incident tragic naste controverse in Bulgaria. Un refugiat afgan a fost impuscat mortal de politia de frontiera, dupa ce patrunsese ilegal pe la granița cu Turcia, alaturi de alti 53 de fugari.

Recomandări
Planul secret al PSD: UDMR să facă parte dintr-un Guvern PSD, iar Nicușor Dan să ”influențeze” numirea a doi miniștri

Surse din Partidul Social Democrat au explicat pentru Știrile Pro TV care ar fi planul social-democraților pentru ieșirea din criza guvernamentală și învestirea unui nou prim-ministru, care să-l înlocuiască pe premierul demis, Ilie Bolojan.

ANM a anunţat prognoza pentru 31 august - 13 septembrie. Unde urcă temperaturile la 35 de grade şi când apar ploile

Regimul termic va deveni unul normal pentru perioada din calendar la nivelul întregii ţări, în următoarele două săptămâni (31 august - 13 septembrie).

Primul oraș din România care va instala lifturi la blocurile vechi de 4 etaje. Milioane de români, prizonieri în propria casă

Brașovul ar urma să fie primul oraș din România care va instala lifturi la blocurile vechi cu 4 etaje, după ce consiliul local a adoptat ghidul de aplicare a programului ”Lift pentru Viață”. Milioane de români sunt azi ”prizonieri” în propria casă.