Sondaj: Romanii, cei mai ostili dintre europeni fata de cotele obligatorii. Ne plac strainii, dar numai daca sunt cetateni UE

61689201

Un Eurobarometru dat publicitatii la mijlocul lunii octombrie arata ca suntem printre cei mai reticenti cetateni ai UE cand este vorba despre refugiati.
 

Doar 44% dintre romani sunt de acord cu cotele obligatorii de refugiati, cel mai mic procent din tarile Uniunii Europene. Potrivit unui Eurobarometru comandat de Parlamentul European si realizat intre 19 si 29 septembrie, suntem singura tara din UE unde mai multi cetateni sunt ostili decat favorabili cotelor obligatorii, Media europeana este de 75% pentru aceste cote iar in tari ca Cipru, Germania, Croatia sau Grecia mai putin de o zecime dintre repondenti se declara impotriva cotelor.

Interesant este si faptul ca la intrebarea “Care sunt principalele 3 provocari cu care se confrunta UE si statele membre”, romanii nu au mai pus pe primul loc “accesul tinerilor la piata fortei de munca”, ca in anii precedenti, ci imigratia. De asemenea, terorismul e privit de romani ca fiind o provocare cel putin la fel de importanta ca inegalitatea sociala.

28% dintre romani sunt de acord ca tara lor are nevoie de “migranti legali care sa lucreze in anumite sectoare ale economiei” – un procent mic, dar peste cele ale Cehiei, Ungariei, Bulgariei si Slovaciei.

Pe de alta parte 53% cred ca prezenta unor straini e benefica pentru economia Romaniei si 55%, ca acestia contribuie la diversitatea vietii culturale in tara noastra. Dar asta cu conditia sa fie vorba despre straini din state membre ale UE. Chiar si asa, exista tari europene mai intolerante decat noi: de pilda, in Ungaria 56% dintre cetateni nu cred ca strainii ar contribui la economia tarii si 49% sustin ca rolul cultural al acestora ar fi negativ.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
61728817
Juncker critica dur tarile membre UE si cere solutii pentru strangerea celor 2,5 miliarde de euro destinate refugiatilor
Statele membre UE nu reusesc sa-si respecte angajamentele de a contribui la solutionarea crizei migratiei in Europa, a declarat miercuri presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care le-a cerut masuri concrete liderilor europeni.
61719313
O refugiata siriana a nascut pe o plaja din Grecia, imediat ce a coborat din barca. Imaginile sunt cutremuratoare
Insarcinata in 9 luni, o femeie care a fugit din Siria a reusit sa strabata Marea Egee si sa ajunga in Grecia. Imediat ce a calcat pe plaja insa, femeia a nascut, ajutata de paramedici si voluntari.
61728111
"Am un pasaport francez al cuiva care seamana foarte bine cu tine". Cat platesc imigrantii pentru un pasaport fals, in Atena
Atena a devenit teren de actiune pentru numeroase bande de falsificatori de documente. Acestea le vand pasapoarte sau acte de identitate contrafacute refugiatilor care vor sa isi scurteze calatoria spre vestul Europei.