Turcia a retinut 1.300 de migranti care intentionau sa ajunga in Grecia dupa ce a primit 3 miliarde de euro de la UE

×
Codul embed a fost copiat

Autoritatile turce au retinut luni 1.300 de migranti despre care afirma ca intentionau sa se indrepte pe mare spre Grecia, operatiunea intervenind la o zi dupa acordul dintre Uniunea Europeana si Ankara.

Jandarmii turci au retinut sute de sirieni, irakieni, iranieni si afgani, precum si trei traficanti de persoane, gasiti in ascunzatori situate in apropierea litoralului turc al Marii Egee, langa orasul Ayvacik din provincia Canakkale, au declarat pentru Reuters oficiali ai garzii de coasta, relateaza Agerpres, citand Reuters.

Migrantii au fost trimisi intr-un centru de repatriere, de unde unii dintre ei ar putea fi deportati, au indicat oficialii.

Duminica, la Bruxelles, liderii europeni si guvernul de la Ankara au ajuns la un acord asupra unui fond in valoare de 3 miliarde de euro, bani alocati pentru cei circa 2,2 milioane de refugiati, majoritatea sirieni, aflati in prezent pe teritoriul Turciei. Celelalte componente ale acordului, incheiat sub forma unui plan de actiune, se refera la 'redinamizarea' procesului de aderare a Turciei la UE si la grabirea procesului de liberalizare a vizelor pentru cetatenii turci

Uniunea Europeana a incheiat un acord cu Turcia, prin care spera sa poata frana afluxul de migranti. De la inceputul anului, 720 de mii au ajuns in Grecia, cei mai multi dintre ei venind din Turcia.

Citește și
UE-Turcia
Relatia cu Rusia, discutata la summit-ul UE-Turcia. Ajutor de 3 miliarde de euro si plan de actiune comun pentru refugiati

Dupa un summit inedit la Bruxelles, cu participarea celor 28 de lideri din Uniune, alaturi de premierul turc, europenii s-au angajat sa acorde guvernului de la Ankara un ajutor de 3 miliarde de euro pentru a-i tine pe refugiatii sirieni in Turcia.

De asemenea, vor fi reluate discutiile pentru apropierea Ankarei de Uniunea Europeana. Promisiunile sunt destul de vagi si nimeni n-a vorbit raspicat despre deschiderea negocierilor de aderare. Chiar si asa, premierul turc a salutat ceea ce el a numit "o zi istorica" in relatiile dintre tara sa si Uniunea Europeana.

"Vom majora ajutorul pe care il acordam refugiatilor sirieni din Turcia prin intermediul unui fond nou in valoare de trei miliarde de euro", a explicat Donald Tusk, organizatorul acestui summit inedit intre Turcia si cei 28 de sefi de stat sau de guvern europeni.

"Vom controla foarte precis utilizarea celor trei miliarde de euro", a promis, pe de alta parte, presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Planul comun de actiune "activat" cu Turcia "pune in aplicare un plan clar pentru restabilirea rapida a ordinii la granita noastra", si-a exprimat multumirea Donald Tusk, dand asigurari in acelasi timp ca UE "nu asteapta din partea nimanui sa ii pazeasca frontierele" in locul sau.

In schimb, "procesul de aderare (a Turciei) trebuie sa fie dinamizat din nou", a adaugat el, confirmand ca va fi deschis capitolul 17 al negocierilor de aderare (politici economice si monetare).

Acest summit "nu ne va face sa uitam divergentele care exista in continuare cu Turcia privind drepturile omului sau libertatea presei, insa vom reveni la acestea", a atras atentia Jean-Claude Juncker.

La randul sau, premierul turc, Ahmet Davutoglu, a salutat "o zi istorica". "Sunt bucuros sa vad ca toti colegii mei din Europa sunt de acord cu faptul ca Turcia si UE au acelasi destin", a declarat el la finalul summitului.

EFE: Un nou inceput in relatiile dintre UE si Turcia, sub presiunea crizei refugiatilor

Dupa luni de discutii, Uniunea Europeana si Turcia au reusit duminica sa ajunga la un acord menit sa stavileasca valul de migranti care, desi suntem in pragul iernii, continua sa ajunga in numar mare in Europa, intelegere ce ar putea fi un nou inceput in relatiile dintre Bruxelles si Ankara, dar care obliga ambele parti sa-si asume angajamente dificile pentru viitor, se mentioneaza intr-o sinteza publicata de agentia EFE.

In urma summitului de la Bruxelles la care au participat cei 28 de sefi de stat sau de guvern din statele UE si premierul turc Ahmet Davutoglu, blocul comunitar a promis Turciei un ajutor financiar cu o valoare initiala de trei miliarde de euro, bani alocati pentru cei circa 2,2 milioane de refugiati, majoritatea sirieni, aflati in prezent pe teritoriul Turciei. Celelalte componente ale acordului, incheiat sub forma unui plan de actiune, se refera la “revitalizarea” procesului de aderare a Turciei la UE si la grabirea procesului de liberalizare a vizelor pentru cetatenii turci.

In schimb, Ankara s-a angajat sa opreasca imigratia ilegala catre Europa, majoritatea celor peste 1,5 milioane de migranti ajunsi anul acesta in UE trecand prin Turcia, tara traversata in principal de refugiatii veniti din Orientul Mijlociu si Asia, in timp ce prin Libia trec migrantii veniti din tarile africane. Acest numar semnificativ a alimentat criticile ca guvernul turc, daca nu incurajeaza exodul refugiatilor, cel putin il tolereaza, migrantii pornind de pe coasta turca a Marii Egee cu barci pneumatice si debarca apoi in insulele grecesti, de unde isi continua calatoria catre vestul Europei.

“Nu este un schimb trivial de bani contra refugiati. Acest lucru ar fi imposibil si cred ca si imoral”, a sustinut dupa summit presedintele Consiliului European, Donald Tusk, care a subliniat apoi ca acest acord trebuie sa schimbe regulile jocului si sa opreasca sosirea masiva a migrantilor in Europa.

La randul sau, premierul Ahmet Davutoglu a afirmat ca nimeni nu poate sa stie ce se va intampla in viitor in Siria - principala sursa de refugiati - si nici sa garanteze ca nu va aparea un val si mai semnificativ de refugiati care fug din calea razboiului. Dar el a asigurat ca tara sa va respecta “toate angajamentele cuprinse in planul de actiune” convenit la acest summit, pe care l-a calificat drept “istoric” pentru procesul de aderare a Turciei la UE si un “nou inceput” pentru “viitorul caminului nostru comun in Europa”.

Mai putin entuziasmat s-a aratat insa presedintele francez Francois Hollande, care a apreciat ca nu exista niciun motiv “sa se accelereze” sau sa se “incetineasca” procesul de aderare a Turciei la UE. “Aceasta chestiune nu s-a schimbat” si nici “conditiile nu au fost modificate”, a spus el dupa summit.

Unul dintre punctele planului de actiune prevede organizarea pe 14 decembrie a unei conferinte interguvernamentale dedicate deschiderii capitolului 17 al negocierilor de aderare, suspendat din anul 2007, capitol ce cuprinde politicile economice. Deschiderea a inca cinci capitole considerate prioritare de Ankara (si suspendate din 2009) va avea loc la o data ulterioara inca neprecizata, avand in vedere faptul ca Grecia si Cipru, tari care au dispute istorice cu Turcia, nu vad cu ochi buni o integrare a acesteia din urma in blocul comunitar.

Referindu-se la aceste dispute, cancelarul german, Angela Merkel, si-a exprimat speranta ca acordul va deschide o “fereastra de oportunitate” pentru a se solutiona disputa legata de Ciprul de nord, zona ocupata de armata turca in anul 1974 dupa lovitura de stat a nationalistilor ciprioti greci.

Cat despre liberalizarea regimului de vize pentru cetatenii turci, Ankara s-a angajat duminica sa accelereze indeplinirea celor circa 70 de conditii puse de UE, printre care se numara si chestiuni sensibile, cum ar fi respectarea drepturilor omului, executivul comunitar urmand sa prezinte anul viitor in martie si apoi in toamna doua rapoarte succesive, obiectivul fiind ca in octombrie 2016 sa se ia decizia eliminarii vizelor de scurt sejur pentru cetatenii turci. Pentru a se lua o asemenea decizie este important ca acordul de readmisie dintre UE si Turcia sa fie deplin operativ in iunie 2016.

De asemenea, s-a convenit organizarea a doua summituri UE - Turcia in fiecare an, un pas care confirma ca de acum inainte Turcia va fi un partener strategic al blocului comunitar.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Politia bulgara a oprit un camion romanesc in care se ascundeau refugiati sirieni. Printre ei, un copil de 1 an
Politia bulgara a oprit un camion romanesc in care se ascundeau refugiati sirieni. Printre ei, un copil de 1 an

Valul de imigranti din Orientul Mijlociu pare a se apropia si de granitele noastre.

Relatia cu Rusia, discutata la summit-ul UE-Turcia. Ajutor de 3 miliarde de euro si plan de actiune comun pentru refugiati
Relatia cu Rusia, discutata la summit-ul UE-Turcia. Ajutor de 3 miliarde de euro si plan de actiune comun pentru refugiati

In contextul crizei dintre Ankara si Moscova, premierul turc a discutat liderii Uniunii Europene, care vor ajutorul sau pentru stoparea fluxului de refugiati. Pretul cerut de Turcia este insa mare - iar tara noastra va plati si ea o parte.

Ciocniri la granita intre armata macedoneana si refugiati. Militarii incercau sa inalte un gard pentru a opri imigrantii
Ciocniri la granita intre armata macedoneana si refugiati. Militarii incercau sa inalte un gard pentru a opri imigrantii

Armata Macedoniei a inceput sa construiasca un gard metalic la frontiera cu Grecia, pe unde migranti se indreapta spre Europa de Vest, informeaza sambata Reuters. Refugiatii au inceput deja sa protesteteze violent.
 

Recomandări
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție

Începe o săptămână de foc pentru partidele pro-europene care negociază formarea noului Guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor reuni pentru a discuta despre programul comun de guvernare, pe baza datelor din buget.

Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h
Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h

Iarna pare că își intră în drepturi, cel puțin la altitudini mari. Meteorologii anunță că, de la ora 10:00, până marți seara, la ora 21:00, în zona de munte va bate vântul cu până la 90 de km pe oră.

Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989
Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu.