Croatii cer Romaniei sa preia o parte din valul urias de imigranti. Ce se intampla acum la granita noastra cu Serbia
Ministrii de interne din cele 28 de tari ale Uniunii Europene au aprobat cu o larga majoritate redistribuirea celor 120.000 de imigranti.
Romania si alte trei state: Ungaria, Cehia, si Slovacia au votat impotriva, iar Finlanda s-a abtinut. Detaliile redistribuirii vor fi anuntate ulterior. Oricum, numele Romaniei este invocat direct in criza fara control a refugiatilor.
Depasite de valul urias de migranti, autoritatile din Croatia, prin vocea premierului, cer ca si Romania sa preia o parte. Pana in prezent, in Croatia au ajuns 35 de mii. Deocamdata, la noi se amenajeaza cele doua tabere din judetul Timis.
La granita noastra cu Serbia, politistii de frontiera patruleaza in zona verde. Sunt zeci de echipaje pe timp de zi, iar noaptea si mai multe.
Astazi in cele doua tabere ridicate pentru refugiati au fost ridicate 150 de corturi. Si nu numai. Tabara de la Lunga are apa si curent iar la Moravita se trag cabluri pentru alimentarea cu internet a zonei.
Sondaj: peste jumatate dintre romani NU VOR sa primim refugiati
Un sondaj efectuat de INSCOP arata ca mai mult de jumatate dintre romani cred ca tara noastra nu ar trebui sa primeasca migranti.
Mai exact, 56,2% dintre cei intervievati se declara impotriva. 35,5% considera ca putem sa ii gazduim, iar 8,3% au ales varianta "nu stiu sau nu răspund".
Pe de alta parte dintre cei care sunt pentru, 82,1% consideră că autoritatile trebuie să decida cota. 14,6% spun insa că ar trebuie respectat numărul cerut de Uniune.
Cat despre posibilitatea ca unii refugiati sa se mute in localitatea lor, 24,4% dintre intervievati ar fi de acord cu acest scenariu, in timp , 67,1% si-au exprimat dezacordul.
Urmariti acest subiect si pe Twitter: @StirileProTV
Sumarul evenimentelor:
►Premierul croat: Serbia sa trimita refugiati si in Romania sau Ungaria
►UNHCR: Propunerea UE de redistribuire a 120.000 de refugiati este insuficienta
►Aproape 3000 de migranti au intrat marti in Croatia. Presedinta croata o acuza pe Merkel
►Cehia: Impunerea unor cote obligatorii la nivel european ar fi ilegala
►OCDE: Criza refugiatilor ar putea dura, dar Europa ii poate face fata
►Tarile UE decid azi, la Bruxelles, impartirea a 120.000 de refugiati
►Croatia acuza Grecia ca permite tranzitul imigrantilor spre alte state membre UE
►Vicepremierul Oprea participa la Consiliul extraordinar JAI pe tema migratiei
►Ban Ki-moon, "extrem de ingrijorat" inainte de summitul european New York
CRONOLOGIA EVENIMENTELOR
Serbia cere UE sa reactioneze la inchiderea punctelor de frontiera de catre Croatia
Serbia a cerut Uniunii Europene sa reactioneze in cursul zilei de marti la inchiderea de catre Croatia a granitei comune, avertizand ca, in caz contrar, va recurge la "contramasuri" pentru a proteja interesele tarii, transmite Agerpres.
"Asteptam (...) ca UE sa reactioneze si apoi Serbia va raspunde, cu calm, fara a incalca reglementarile", a declarat premierul Aleksandar Vucic.
Serbia "va demonstra ca Zagrebul nu poate agresa si umili Serbia, distruge economia Serbiei, fara a suporta consecinte", a adaugat el, calificand inchiderea punctelor de frontiera drept "un scandal de proportii incredibile".
Conform estimarilor preliminare, Serbia a suferit pagube de circa 20 de milioane de euro din cauza inchiderii frontierelor cu Ungaria si Croatia, a indicat Vucic.
Premierul croat: Serbia sa trimita refugiati si in Romania sau Ungaria
In acest moment Croatia, este sufocata. Asa ca premierul acestei tari a venit cu o cerere care ne priveste direct.
Premierul croat Zoran Milanovic a cerut Serbiei sa nu mai trimita refugiati spre tara sa. El a cerut Belgradului sa trimita refugiati si in alte tari, mentionand Ungaria si Romania.
Zoran Milanovici, prim-ministru al Croatiei: "Nu vreau sa-i cert pe sarbi, dar le cer sa mai inchida putin robinetul. Ca sa glumesc un pic: mai imprastie-i putin, frate! Mai trimite din ei cativa spre Ungaria, cativa spre Romania, nu doar spre Croatia."
El a afirmat, de asemenea, ca politica Angelei Merkel vizavi de refugiati este “buna si folositoare” iar criticile presedintelui Croatiei la adresa cancelarului german sunt “ofensatoare”.
La inceput fluxul migrator curgea din Serbia spre Ungaria. Dupa ce s-a inchis frontiera, refugiatii au luat-o din Serbia spre Croatia si Slovenia. Numai ca, in momentul in care in Croatia au intrat 35.000 de oameni, a venit randul Zagrebului sa spuna pas. Si asa s-a ajuns ca prim-ministrul croat sa ceara Serbiei sa ii redirectioneze pe imigranti iar spre Ungaria si, aici e noutatea, spre Romania.
Sa nu uitam ca la Lunga si in zona Stamora Moravita autoritatile au construit deja doua tabere de refugiati care pot primi 1.000 de persoane.
UNHCR: Propunerea UE de redistribuire a 120.000 de refugiati este insuficienta
Propunerea Uniunii Europene de redistribuire a 120.000 de refugiati nu va fi functionala daca nu exista si infrastructura pentru primirea a zeci de mii de persoane in orice moment, a anuntat marti, la Geneva, Inaltul Comisariat al ONU pentru Refugiati (UNHCR), relateaza Reuters.
''Doar un program de relocare, in acest stadiu al crizei, nu va fi suficient pentru a stabiliza situatia'', a declarat purtatoarea de cuvant a UNHCR, Melissa Fleming.
Intre statele membre ale UE inca exista divergente privind modul de redistribuire a refugiatilor, mai multe tari est-europene respingand principiul cotelor obligatorii propus de Comisia Europeana. Prin urmare, se incearca in continuare gasirea unor amendamente pentru propunerea executivului comunitar, pentru ca reuniunea extraordinara a Consiliului Justitie si Afaceri Interne (JAI) sa nu fie din nou un fiasco.
Disputa pe tema cotelor obligatorii aproape a monopolizat dezbaterea despre valul de imigranti ilegali veniti din tarile Africii, Orientului Mijlociu si Asiei, astfel ca ea a eclipsat discutiile privind alte propuneri de natura sa rezolve aceasta criza, cum ar fi ajutorarea tarilor din afara UE care gazduiesc deja milioane de refugiati, cum ar fi Turcia, Iordania sau Liban. De altfel, statele est-europene care se opun cotelor obligatorii au atras atentia ca nu prin impunerea acestui principiu poate fi oprit fluxul migrator fara precedent, care se apropie de o jumatate de milion de imigranti ilegali de la inceputul anului in curs.
UNHCR a mentionat ca reuniunea JAI de marti dupa-amiaza si Consiliul European extraordinar prevazut pentru miercuri seara vor fi ''in mod esential importante'' si vor reprezenta probabil ultima sansa a Uniunii Europene de a solutiona criza migrantilor. Potrivit lui Fleming, in acest an s-au inregistrat 477.906 de noi sosiri pe mare in Europa.
Aproape 3000 de migranti au intrat marti in Croatia. Presedinta croata o acuza pe Angela Merkel ca a creat acest haos
Intre 2.000 si 3.000 de noi migranti au intrat marti dimineata in Croatia, venind dinspre Serbia, in timp ce autoritatile de la Zagreb se tem ca statele vecine ar putea decide sa-si inchida frontierele pentru imigrantii ilegali, iar presedinta Croatiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, a pus haosul creat de sosirea masiva a migrantilor pe seama cancelarului german Angela Merkel, careia ii reproseaza ca a invitat refugiatii in Europa, relateaza agentiile EFE si Hina.
Autoritatile croate nu s-au asteptat la sosirea unui numar atat de mare de migranti intr-o singura dimineata, mai ales dupa inchiderea punctului de frontiera situat in apropierea centrului de primire al refugiatilor de la Opatovac, unde sunt condusi migrantii care trec granita sarbo-croata.Potrivit postului de televiziune N1, situatia in tabara este marcata de tot mai multa nervozitate, intrucat migrantii, obositi si infrigurati, stau la coada pentru a fi inregistrati si pentru a primi ajutoare.
Nervozitate pare sa se manifeste si in randul oficialilor croati, care se tem ca statele vecine ar putea sa-si inchida complet granitele pentru imigrantii ilegali. Astfel, Kolinda Grabar-Kitarovic si-a acuzat propriul guvern ca a fost prins pe picior gresit de valul de migranti, dar si-a indreptat criticile si asupra cancelarului german Angela Merkel, careia ii reproseaza ca "a invitat refugiatii in Germania", iar "acum cateva zile, ea (Merkel) a pus piciorul pe frana si a spus ca Germania nu poate primi toti acesti imigranti economici". Angela Merkel "a facut acest lucru fara sa-si dea seama ca, intr-un trafic atat de congestionat, a provocat haos pe sosea apasand frana, iar acest haos trebuie acum solutionat", a adaugat presedinta croata.
Potrivit Ministerului de Interne croat, in ultima saptamana au ajuns in Croatia, venind dinspre Serbia, peste 30.000 de migranti proveniti mai ales din Orientul Mijlociu, dintre care circa 27.000 si-au continuat calatoria catre vestul Europei, majoritatea traversand Ungaria si foarte putini Slovenia. Acest flux face ca in tabara de la Opatovac sa se afle constant circa 2.500 de migranti, in timp ce celelalte tabere de primire a refugiatilor amenajate pe teritoriul croat sunt goale.
Cehia: Impunerea unor cote obligatorii la nivel european ar fi ilegala
Ministrii de interne din Uniunea Europeana se reunesc la Bruxelles. Scopul intalnirii: gasirea unui acord privind repartizrea a 120.000 de refugiati din Grecia, Italia si Ungaria. Reuniunea va fi urmata miercuri de un summit extraordinar consacrat imigrantilor. Asupra tarilor ce refuza cotele obligatorii, printre care se numara si Romania, s-au exercitat mari presiuni in ultimele zile. Cehia a declarat insa ca impunerea unor cote obligatorii la nivel european ar fi ilegala.Asupra tarilor ce refuza cotele obligatorii, printre care se numara si Romania, s-au exercitat mari presiuni in ultimele zile. Cehia a declarat insa ca impunerea unor cote obligatorii la nivel european ar fi ilegala.
Epuizati si neputinciosi in fata unor hotarari care li se impun fara prea multe explicatii, refugiatii rabufnesc. Incaierari apar in special in timpul orelor lungi in care multimile uriase asteapta urmatorul autobuz sau tren care sa ii duca la destinatie. In haosul creat, se intampla ca rudele sa se piarda unele de altele. Sunt atat de multe cazuri, incat intr-o gara din Viena a fost deschis un birou dedicat persoanelor date disparute de familie.
Voluntar: "Este mai usor atunci cand cautam copii, intrucat cel mai adesea ei sunt dusi la vreo sectie de politie sau la un centru de copii. E usor si in cazul celor bolnavi, fiindca sunam la spitale si reusim sa aflam unde este."
Nu intotdeauna eforturile voluntarilor dau roade. Pe un perete stau chipurile tuturor celor care nu au fost gasiti. Inclusiv portretul unui copil de trei ani, pierdut pe apa in timpul calatoriei catre Grecia. Parintii inca spera ca baietelul lor sa fi fost salvat de paza de coasta. Adil si-a pierdut fiul in mijlocul haosului creat la granita sarbo-croata.
Organizatiile umanitare fac cu greu fata multimii de refugiati flamanzi si insetati care trec in fiecare zi frontierele europene.
Thomas Wagner, Crucea Rosie austriaca: "Daca stai la granita vezi ca alti si alti oameni intra in tara. Nu iti vine sa crezi cati oameni asteapta aici."
Ungaria si-a inasprit si mai mult ieri masurile de combatere a imigratiei ilegale. Acum, armata poate folosi gloante de cauciuc si chiar pusti cu plasa - impotriva celor care incearca sa forteze frontiera. Ca sa justifice aceste masuri, Viktor Orban spune ca Ungaria si Europa sunt in pericol.
La o reuniune ce a avut loc ieri, tarile din Grupul de la Visegrad, carora li s-au alaturat si Lituania, s-au declarat pentru o pozitie europeana comuna. Dar, si-au mentinut opozitia fata de cotele obligatorii si au insistat asupra unui consens in luarea unei decizii.
Lubomir Zaoralek, ministrul ceh de externe: "Europa are nevoie de o actiune colectiva care sa ne duca mai rapid la solutionarea acestei situatii foarte dificile."
Ministrii de interne ai statelor membre se intalnesc astazi la Bruxelles, in incercarea de a aplana diferentele de opinie inainte de consiliul european de miercuri. Angela Merkel a temperat asteptarile cu privire la rezultatele acestor reuniuni.
Angela Merkel, cancelarul Germaniei: "Consultarile vor fi importante, dar nu vor duce la rezolvarea problemei, deoarece nu se poate gasi o solutie peste noapte. Vor mai urma multe intalniri si discutii."
Intre timp, Croatia continua sa fie o placa turnanta pentru refugiati, care au fost dusi de acolo fie spre Ungaria, fie spre Slovenia, de unde au ajuns apoi in Austria si Germania.
OCDE: Criza refugiatilor ar putea dura, dar Europa ii poate face fata
Criza refugiatilor, una “fara precedent”, risca sa dureze, dar Europa “are capacitatea si experienta” necesare pentru a-i face fata, releva Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), intr-un raport publicat marti, relateaza AFP si Reuters. “Criza umanitara actuala este fara precedent, cu costuri umane inspaimantatoare si inacceptabile. Este in mod clar o situatie de urgenta ce necesita un raspuns coordonat atat la nivel european, cat si la nivel global“, subliniaza organizatia in raportul intitulat “Perspective ale migratiei internationale 2015”.
Potrivit forului ce reuneste 34 de state dezvoltate, in acest an numarul cererilor de azil in tarile Uniunii Europene ar putea depasi 1 milion, iar 350.000-450.000 ar putea primi azil. Europa trebuie sa produca urgent un raspuns coordonat la exodul in masa de refugiati din Siria si Irak si, indiferent de masurile adoptate in viitorul apropiat, acestea trebuie sa fie extinse si incluse intr-o strategie in domeniul migratiei pe termen lung, atrage atentia OCDE.
“Europa are atat obligatia, cat si capacitatea de a solutiona aceasta criza tragica si fara precedent“, se mai mentioneaza in raportul OCDE. In 2014, in tarile membre OCDE au solicitat azil 800.000 de persoane, dintre care 130.000 de sirieni si 65.000 de irakieni. Numarul solicitarilor din Serbia/Kosovo, Afganistan si Eritreea a fost de cate 40.000, in timp ce 15.000 de ucraineni au cerut azil, zece ori mai multi fata de 2013.
In primele opt luni ale anului, in Europa au sosit pe mare peste 330.000 de migranti, dintre care 210.000 au ajuns in Grecia si 120.000 in Italia. In aceeasi perioada, au fost semnalate jumatate de milion de treceri ilegale ale frontierei, numar aproape dublu fata de cel inregistrat pe intreaga durata a anului trecut.
Croatia acuza Grecia ca permite tranzitul imigrantilor spre alte state membre UE
Croatia ii va cere Greciei sa inceteze trimiterea catre restul Europei a imigrantilor sositi din Orientul Mijlociu, a afirmat ministrul croat de interne, Ranko Ostojic, citat de Reuters. ''Afluxul de imigranti din Grecia trebuie oprit. Voi cere aceasta la reuniunea de maine (marti) a ministrilor de interne din tarile Uniunii Europene'', a declarat Ostojic presei la centrul de primire Opatovac, in apropiere de orasul Tovarnik (est). ''Este absolut inacceptabil ca Grecia sa-si goleasca centrele de refugiati si sa-i trimita pe oameni catre Croatia, via Macedonia si Serbia'', a mai spus ministrul croat.
Tarile UE decid azi, la Bruxelles, impartirea a 120.000 de refugiati
Reuniunea va fi urmata miercuri de un summit extraordinar consacrat imigrantilor. Asupra tarilor ce refuza cotele obligatorii, printre care se numara si Romania, s-au exercitat mari presiuni in ultimele zile. S-a sugerat si ca Germania va cere diminuarea fondurilor europene alocate statelor care nu preiau cotele de refugiati impuse. Ungaria si-a inasprit si mai mult, luni, masurile de combatere a imigratiei ilegale. Acum, armata poate folosi gloante de cauciuc si chiar pusti cu plasa impotriva celor care incearca sa forteze frontiera. Ca sa justifice aceste masuri, Viktor Orban spune ca Ungaria si Europa sunt in pericol.
Viktor Orban, premierul Ungariei: "Imigrantii nu ne bat la usa, ci ne sparg usa. Nu cateva sute sau cateva mii, ci mai multe sute de mii si chiar milioane asediaza granitele Ungariei si ale Europei."
La o reuniune ce a avut loc luni seara, tarile din Grupul de la Visegrad, carora li s-au alaturat Romania si Lituania, s-au declarat pentru o pozitie europeana comuna. Dar, si-au mentinut opozitia fata de cotele obligatorii si au insistat asupra unui consens in luarea unei decizii.
Ministrii de interne ai statelor membre se intalnesc marti, la Bruxelles, in incercarea de a aplana diferentele de opinie inainte de consiliul european de miercuri. Angela Merkel a temperat asteptarile cu privire la rezultatele acestor reuniuni. Angela Merkel, cancelarul Germaniei: "Consultarile vor fi importante, dar nu vor duce la rezolvarea problemei, deoarece nu se poate gasi o solutie peste noapte. Vor mai urma multe intalniri si discutii." Intre timp, Croatia continua sa fie o placa turnanta pentru refugiati, care au fost dusi de acolo fie spre Ungaria, fie spre Slovenia, de unde au ajuns apoi in Austria si Germania.
Vicepremierul Oprea participa la Consiliul extraordinar JAI pe tema migratiei
Vicepremierul pentru securitate nationala Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, va participa marti la Consiliul extraordinar Justitie si Afaceri Interne pe tema migratiei, care va avea loc la Bruxelles. Potrivit unui comunicat MAI, in cadrul reuniunii, vicepremierul Oprea va sustine mandatul incredintat de presedintele Klaus Iohannis si premierul Victor Ponta conform caruia ''Romania isi manifesta solidaritatea cu privire la relocarea persoanelor aflate in nevoie de protectie internationala prin preluarea unui numar de 1.705 solicitanti de azil din Italia si Grecia, precum si a inca 80 de persoane din afara Uniunii" (in total 1785).
''In cazul in care se va supune la vot proiectul de Decizie a Consiliului de stabilire a unor masuri provizorii in domeniul protectiei internationale in beneficiul Italiei si Greciei (suplimentarea cu 120.000 a numarului de persoane relocate fata de 40.000 cate au fost adoptate in Consiliul JAI din 14 septembrie a.c.) Romania va vota negativ'', se precizeaza in comunicatul MAI.
La intrunirea extraordinara a Consiliului JAI de marti vor participa ministrii de interne din statele Uniunii Europene, reprezentantii Comisiei Europene si ai Agentiilor UE din domeniul JAI (EUROPOL, FRONTEX, Biroul de Ajutor European pentru Azil).
Ban Ki-moon, "extrem de ingrijorat" inainte de summitul european New York
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, s-a declarat luni 'extrem de ingrijorat in privinta degradarii situatiei imigrantilor si refugiatilor care sosesc in Europa', facand apel la liderii europeni sa adopte 'o abordare comuna care sa fie conforma cu obligatiile lor internationale si care sa respecte litera si spiritul Cartei Natiunilor Unite', transmite AFP. Ban Ki-moon s-a declarat totodata ingrijorat fata de inchiderea unor frontiere in Europa, precum si fata de lipsa unor centre de primire adecvate pentru refugiati, subliniind ca toti imigrantii 'trebuie sa fie primiti cu demnitate si respectandu-se drepturile omului'. Apelul secretarului general al ONU intervine in contextul in care o reuniune a ministrilor de interne din cele 28 de tari ale UE este prevazuta pentru marti la Bruxelles, urmand ca miercuri sa aiba loc un summit extraordinar al Consiliului European, in vederea gasirii unor solutii care sa ajute la depasirea actualei crize a imigrantilor din Europa. Ban Ki-moon a amintit ca o reuniune speciala privind criza refugiatilor va avea loc la 30 septembrie, cu ocazia Adunarii Generale a ONU.
Sursa: , Agerpres/ StirileProTV
Etichete: refugiati, ue, Viktor Orban, summit, imigranti, jai,
Dată publicare:
22-09-2015 07:26