Al-Qaida in Peninsula Arabia revendica atacul la Charlie Hebdo. "Credinciosii jihadului le-au aratat ce inseamna respectul"

×
Publicitate

Al-Qaida in Peninsula Arabia a organizat si a coordonat atacul comis la redactia Charlie Hebdo, afirma un lider al grupului terorist, explicand ca este un act de razbunare dupa ofensarea Profetului Mahomed.

De asemenea, el a amenintat SUA, Franta si Marea Britanie cu noi atacuri din cauza "actelor de blasfemie".

Organizatia Al-Qaida in Peninsula Arabia (AQAP), filiala yemenita a retelei teroriste Al-Qaida, afirma ca a transmis mesajul de revendicare abia acum pentru a nu periclita actiunile autorilor atacului terorist. "Unii dintre fiii Frantei au fost lipsiti de respect fata de Profetul Mahomed, astfel ca un grup de soldati credinciosi ai jihadului au mers la ei si le-au aratat ce inseamna respectul si care sunt limitele libertatii de exprimare. Soldatii care il iubesc pe Allah si pe profeti au venit la voi, nu s-au temut de moarte, au iubit martiriul pentru cauza lui Allah", afirma Harith bin Ghazi Al-Nadhari, un lider al organizatiei Al-Qaida in Peninsula Arabia responsabil de aplicarea Sharia (legea islamica).

"Lumea se intreaba care este legatura dintre fratii care au comis operatiunea contra redactiei Charlie Hebdo si Al-Qaida. (...) Operatiunea a fost coordonata de conducerea AQAP, iar tinta a fost aleaga cu grija, pentru a razbuna ofensele aduse onoarei Profetului Mahomed. Tinta a fost aleasa in Franta din cauza rolului evident al acestei tari in razboiul impotriva islamului in natiuni oprimate", adauga liderul terorist, citat de Institutul SITE, care monitorizeaza site-urile islamiste.

"Operatiunea este rezultatul amenintarilor seicului Osama ben Laden (fostul lider al retelei Al-Qaida - n.red). El a avertizat Occidentul asupra consecintelor persistentei in blasfemii impotriva valorilor sfinte musulmane. Am intarziat cu mesajul de revendicare din ratiuni care tineau de siguranta autorilor operatiunii", explica Al-Nadhari. 

"Operatiunea comporta avertismente importante adresate tarilor occidentale. Ofensele aduse valorilor sacre musulmane si protejarea celor care comit blasfemii vor avea un pret mare, iar pedepsele vor fi severe. Crimele tarilor occidentale, in principal ale Americii, Marii Britanii si Frantei vor fi urmate de riposte pe teritoriile acestor tari", ameninta liderul terorist intr-o inregistrare audio de aproape 6 minute.

"O, popor francez: este mai bine pentru voi sa incetati agresiunile contra tarilor musulmane, pentru ca in acest mod poate veti trai in siguranta. Insa, daca veti continua razboaiele contra lui Allah si a Profetului Mahomed, nu veti fi siguranta", incheie Al-Nadhari.

Atacul comis pe 7 ianuarie la sediul revistei satirice Charlie Hebdo s-a soldat cu 12 morti si 11 raniti. Printre victime se numara directorul publicatiei, Stéphane Charbonnier (Charb), si alti trei cunoscuti caricaturisti - Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) si Georges Wolinski (Wolinski). Publicatia Charlie Hebdo primise o serie de amenintari dupa ce publicase caricaturi cu Profetul Mahomed. Atacul a fost revendicat si de reteaua terorista sunnita Stat Islamic in Irak si Siria.

Fratii Chérif si Said Kouachi - considerati autorii atacului contra revistei Cherlie Hebdo - au murit vineri seara in confruntarile cu fortele de ordine franceze la sediul unei tipografii din localitatea Dammartin-en-Goële. Un barbat care era tinut ostatic a scapat cu viata.

Islamistul Chérif Kouachi a sunat la postul BFMTV inainte de interventia fortelor de elita franceze si a declarat ca facea parte din organizatia terorista Al-Qaida in Peninsula Arabia. La randul sau, Amedy Coulibaly, autorul luarii de ostatici de la un magazin evreiesc din Paris si presupusul criminal al politistei omorate in zona Montrouge din Paris, a declarat ca s-a sincronizat cu autorii atacului contra revistei Charlie Hebdo si ca facea parte din grupul terorist Stat Islamic in Irak si Siria (SIIS).

Amedy Coulibaly, un islamist in varsta de 32 de ani, a fost omorat in interventia fortelor de ordine la magazinul evreiesc din zona Vincennes (la periferia Parisului). Patru ostatici de la magazinul evreiesc au murit. O islamista in varsta de 26 de ani, Hayat Boumeddiene, considerata un complice al lui Amedy Coulibaly, a reusit sa fuga in timpul interventiei politiei, fiind cautata de autoritatile franceze.

Franta participa la coalitia internationala care efectueaza raiduri aeriene contra retelei teroriste Stat Islamic in Irak si Siria. In plus, Franta desfasoara operatiuni militare contra grupurilor teroriste afiliate Al-Qaida din Mali si Republica Centrafricana.

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
A stat ascuns in cartoane si prin SMS le-a spus politistilor ce faceau teroristii Kouachi. Cum a devenit Lilian un erou

Baricadati in tipografie si inconjurati de trupele speciale ale politiei franceze, teroristii Said si Cherif Kouachi nu stiau ca cei care comandau fortele stiau orice miscare facuta de ei.

Un ziar australian a publicat un desen cu profetul Mahomed. "Societatile democratice au cedat teren in ultimii ani"

Un ziar australian a publicat sambata un desen umoristic cu profetul Mahomed care discuta cu Isus si a facut apel la sustinerea libertatii de exprimare in lume, dupa atacul din Paris asupra redactiei revistei Charlie Hebdo,

Este cea mai cautata femeie din Franta in acest moment. Povestea tinerei care a ajuns complicea lui Amedy Coulibaly. FOTO

Hayat Boumeddiene, partenera teroristului Amedy Coulibaly, este cea mai cautate femeie din Franta, in prezent. Ea a reusit sa scape in momentul in care trupele speciale au luat cu asalt magazinul in care sotul ei luase mai multi ostatici.

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea noului premier. PSD, primul chemat la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Bilanțul oficial al protestului „confiscat” din Piața Victoriei: 3 dosare penale, 6 reținuți și amenzi de 46.000 de lei

Ministerului Afacerilor Interne a anunțat miercuri că protestul s-a încheiat dar va continua identificarea și sancționarea persoanelor care au încălcat legea în urma protestului de marți din Piața Victoriei.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.