Costa Rica - Locul unde se spune că sunt cei mai fericiți oameni din lume

×
Publicitate

Pentru episodul #22 Cafea cu visuri am zburat tocmai până în Costa Rica. Deşi auzisem că este spectaculoasă, ce am descoperit la faţa locului mi-a întrecut orice aşteptare.

Cu peste 25% din suprafaţa ţării declarată rezervaţie naturală protejată şi cu mai mult de 5% din animalele, plantele şi păsările lumii, Costa Rica este considerată un adevărat paradis natural.

Sunt atâtea locuri superbe de văzut şi atâtea experienţe unice de trăit, încât e greu de făcut un top. Toate sunt de neratat.
Plajele din Costa Rica sunt pe toate gusturile. Cu nisip galben, cenuşiu, cu junglă bogată, cu valuri mici sau cu valuri mari - vânate de iubitorii de surf - cu acces uşor la ele sau mai dificil, toate merită descoperite: plajele de lângă faimosul Parc natural Manuel Antonio, cele de pe coasta Caraibelor și plaja din Jaco - un loc atractiv pentru cei dornici de petreceri, dar şi pentru familişti.

În această ţară uimitoare, cascadele sunt impresionante. Iar în Parcul natural La Paz am văzut cinci astfel de cascade. Există şi nişte locuri de observare de unde le poţi admira în toată splendoarea.

Grădinile La Paz este locul unde vegetaţia şi fauna se îmbină armonios şi oferă nişte peisaje care îţi taie respiraţia. Aici poţi să ţii în palme fluturi imenşi şi să asculţi cântecul delicatelor păsări colibri care sunt peste tot. Pe lângă observarea animalelor şi păsărilor, te poţi pierde pe cărările care şerpuiesc printre cascade.

Sau, dacă îţi plac crocodilii, fă o oprire pe podul de peste raul Tarcoles.

O experienţă de neuitat a fost şi în Mistico Park unde, cu vulcanul Arenal în faţa ochilor, am păşit într-un decor ireal de frumos, pe podurile suspendate deasupra pădurii tropicale. Parcul adăposteşte extrem de multe specii de animale şi păsări, într-un ecosistem perfect.

Când spui Costa Rica, spui cafea. În căutarea cafelei de cea mai bună calitate - estate coffee – care este cultivată, procesată, prăjită şi împachetată în acelaşi loc, am ajuns la Doka, o plantație cu tradiţie, unde am învăţat totul despre cafea - de la cum se cultivă, până la cum se prepară.

Dar ce m-a emoționat cel mai mult, au fost oamenii minunați de aici, oameni buni, deschişi, ospitalieri şi cu poftă de viaţă. Mă voi întoarce, cu siguranţă, pe acest tărâm al bucuriei, unde se spune că sunt cei mai fericiţi oameni din lume.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Mihaela Bilic: „Bobul de cacao și cafea sunt un miracol pe pământ. Consumul de cafea ne protejează de maladiile degenerative”

„Nu se face cancer de la carne şi nu se vindecă cancerul prin alimentaţie vegetariană.”

Alexandra Mircea, cel mai urmărit medic stomatolog pe social media: „E o experienţă foarte faină să pleci 6 luni în vacanță”

„E o experienţă foarte faină să pleci şase luni în vacanţă”, a declarat Alexandra Mircea, cel mai urmărit medic stomatolog pe social media, invitata Oanei Andoni în episodul 20 la Cafea cu visuri.

În staţiunea miliardarilor Courchevel, „anul acesta au fost mai mulţi români ca niciodată, zici că erai pe pârtie la Braşov”

Lidia Buble obişnuieşte să meargă în vacanţe exclusiviste, mai puţin accesibile oamenilor de rând, precum: Saint-Tropez, Courchevel, Sri Lanka.

Recomandări
Prima reacție a lui Lucian Pahonțu la acuzațiile despre Revoluție: Nu am desfășurat niciodată activități de poliție politică

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Exclusiv: Cei nouă primari care își pierd mandatul alături de Dominic Fritz. Șase sunt din PSD - Surse

Zece primari își vor pierde mandatul după intrarea în vigoare a legii privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii. Dintre aceștia, șase sunt membri PSD.

Fugarul Sorin Oprescu, filmat de turiști români în Grecia, la terasă. Reacția seacă a fostului primar

Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, condamnat definitiv la 9 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, se bucură de libertate în insulele grecești, unde a fugit acum mai bine de 4 ani.