Black Friday 2020. Vânzări record de Black Friday-ul chinezesc. Alibaba a vândut de 75 de miliarde de dolari

62158177
Shutterstock

Ziua Celibatarilor - cea mai mare "sărbătoare" de cumpărături organizată în China, Black Friday-ul chinezesc, a dus la vânzări de 75,28 miliarde de dolari numai pe platforma Allibaba.

Performanţele înregistrate cu ocazia Zilei Celibatarilor arată consumul "fenomenal de solid" din China, care a depăşit efectele pandemiei de coronavirus (COVID-19), a afirmat preşedintele grupului Alibaba, Michael Evans.

Citește și Ce produse ar putea avea cele mai bune reduceri de Black Friday anul acesta

El a admis că majorarea vânzărilor se datorează parţial extinderii perioadei de desfăşurare a evenimentului, care a durat 11 zile în loc de 24 de ore.

Vânzări record de Black Friday-ul chinezesc

 

Cel mai mare retailer online din China, Alibaba Group Holding Ltd, a înregistrat vânzări record de aproximativ 498,2 miliarde de yuani (75,28 miliarde de dolari), cu ocazia ediţiei din acest an a Zilei Celibatarilor, un semnal în privinţa redresării economiei ţării.

"Suntem într-o piaţă post-pandemie în China, unde nivelul consumului este fenomenal de solid. Acesta este un exemplu demonstrat al imensei puteri a consumatorilor chinezi de a achiziţiona branduri din China şi din întreaga lume", a declarat Michael Evans.

"Din cauza pandemiei, mulţi chinezi nu au putut călători peste hotare, ceea ce a stimulat acum consumul online", a apreciat vicepreşedintele Alibaba, Liu Bo.

Black Friday-ul chinezesc este cel mai mare eveniment de cumpărături online din lume

 

Ziua Celibatarilor este cel mai mare eveniment de cumpărături online din lume, depăşind vânzările combinate din SUA de Black Friday şi Cyber Monday.

Peste 340 de firme, inclusiv Apple Inc, L'Oreal SA şi Huawei Technologies Co, au raportat vânzări de peste 100 milioane de yuani, iar 13 au avut livrări de peste un miliard de yuani.

Anul trecut, Alibaba a raportat vânzări record de aproximativ 268,4 miliarde de yuani (aproximativ 38,4 miliarde de dolari), cu ocazia Zilei Celibatarilor.

Evenimentul din 2020 vine la o săptămână după ce Alibaba a pierdut aproape 76 miliarde de dolari din capitalizarea sa bursieră, în urma suspendării neaşteptate a listării de 37 miliarde de dolari a Ant Group, compania din domeniul tehnologiei financiare (fintech) în care Alibaba deţine o treime. Există temeri că autorităţile de la Beijing vor să încerce să ţină sub control companiile chineze din domeniul tehnologiei, adoptând reglementări mai dure.

Alibaba, care a lansat în 2009 Ziua Celibatarilor, a anunţat că a introdus peste două milioane de noi produse, dublu faţă de nivelul din 2019.

China sărbătoreşte în fiecare an la 11 noiembrie Ziua Celibatarilor, care a devenit totodată şi cea mai importantă zi de cumpărături online, un fel de replică la Black Friday şi Cyber Monday. În China, legătura dintre oamenii singuri şi această zi de 11 noiembrie (11.11) este dată de cifra "1", care face trimitere la singurătate, iar sărbătoarea este un fel de replică la adresa Valentine's Day. Burlacii chinezi obişnuiesc să organizeze petreceri în această zi, pretext folosit pentru a-şi căuta un partener sau o parteneră. Alţi retaileri au început să extindă conceptul în Hong Kong şi Taiwan.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62158107
iLikeIT. De ce nu sunt reduceri de Black Friday de 90% și în România

Black Friday e aproape la debut în România, iar invitata Iuliei Ionescu în emisiunea ILike IT a făcut o analiză de context a fenomenului de la noi, în pandemia de coronavirus.

62157862
Fashion Days Black Friday 2020. Peste 400 de branduri cu reduceri de până la 80%

Clienții pot comanda produsele preferate de la cele mai cunoscute branduri internaționale și locale din aplicația Fashion Days sau de pe fashiondays.ro.

62157980
Vivre Black Friday: reduceri de până la 90% la zeci de mii de produse din toate categoriile

Începând cu seara de 11 noiembrie și până pe 15 noiembrie, ora 23:59, Vivre, cel mai mare retailer online de home & deco din Europa Centrală și de Est, organizează campania promoțională de Black Friday.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.