De câte ori poţi da Bacul. Câte încercări sunt gratuite

62474194
Shutterstock

Examenul de Bacalaureat este un pas important la finalul liceului. Acesta este necesar pentru a obține diploma care îți dă voie să te înscrii la facultate sau să aplici pentru anumite locuri de muncă.

În fiecare an, mulți elevi nu reușesc să promoveze din prima. Află de câte ori pot da absolvenții de liceu examenul maturității fără să plătească.

De câte ori poţi da Bacul în România

În România, dacă nu iei Bacalaureatul din prima încercare, nu este nicio tragedie. Ai dreptul să încerci din nou. Fiecare probă la care nu ai reușit poate fi repetată de până la cinci ori, conform regulilor actuale. Asta înseamnă că, dacă ai picat una sau mai multe probe, te poți înscrie la următoarea sesiune de Bacalaureat și să încerci din nou doar acele materii, nu tot examenul de la zero.

Bacalaureatul are în fiecare an două sesiuni, conform calendarului: una vara, în lunile iunie-iulie, și una în toamnă, în august-septembrie. Dacă ai picat la prima sesiune, poți participa la a doua. Dacă nu reușești nici atunci, mai poți reveni în anii următori, tot în aceste două sesiuni anuale. Important este că ai cinci șanse în total pentru fiecare probă, indiferent în câți ani le consumi.

Care este taxa de înscriere la Bacalaureat

Dacă ești la prima încercare de Bacalaureat, sau chiar la a doua (de exemplu, dacă dai din nou în toamnă), nu plătești nimic. Examenul este complet gratuit în aceste două situații, indiferent dacă ai terminat liceul anul acesta sau cu mai mult timp în urmă.

Însă, dacă ajungi să dai Bacul pentru a treia oară, atunci va trebui să plătești o taxă. Aceasta este stabilită în fiecare an de Ministerul Educației. În 2025, taxa este de 499 de lei pentru toți cei care susțin din nou toate probele, scrise și orale. În anii trecuți, taxa a fost puțin mai mică: 464 lei în 2024 și 435 lei în 2023.

Cum se plătește această taxă?

Dacă ești la a treia încercare sau mai mult, atunci când te înscrii la Bac, ți se va spune exact cum să faci plata. De obicei, banii se achită fie la secretariatul școlii unde dai examenul, fie prin bancă, în contul inspectoratului școlar din județul tău. Este important să faci plata înainte de începerea probelor și să aduci dovada (chitanță sau ordin de plată) la dosarul de înscriere.

Unii candidați au trecut deja unele probe în sesiunile anterioare și mai au de dat doar una sau două. În acest caz, nu plătesc 499 lei, ci o sumă mai mică, în funcție de câte examene mai au. De exemplu, dacă mai ai doar două probe, și în județul tău se plătește 100 lei pentru fiecare, atunci vei achita 200 lei. Fiecare inspectorat școlar decide cât costă o probă, dar de regulă e o sumă între 50 și 100 de lei pe disciplină, scrie Edu.ro.

Oricine este la prima sau a doua încercare de Bac nu trebuie să plătească nimic. Nu contează dacă ai dat examenul anul acesta sau cu câțiva ani în urmă. Se ia în calcul doar de câte ori ai participat efectiv la Bac, nu în ce ani. De exemplu, dacă ai dat Bacul prima dată în iunie și apoi în toamnă, nu plătești nimic. Abia dacă îl mai dai și anul viitor, vei plăti taxa stabilită atunci.

Ce acte sunt necesare pentru înscrierea la Bac

Înscrierea la examenul de Bacalaureat nu este deloc complicată, dar presupune să aduni câteva acte de bază și să le depui, la timp, la secretariatul liceului tău sau la centrul de examen desemnat. Ministerul Educației a stabilit o listă clară de documente, valabilă atât pentru elevii care termină acum clasa a XII-a, cât și pentru cei care au absolvit în anii trecuți și vor să mai încerce o dată să ia Bacul. Tot ce trebuie să faci este să pregătești dosarul complet pentru Bacalaureat și să-l depui în perioada de înscriere afișată în calendarul oficial.

Lista de acte necesare este în principiu aceeași pentru toți candidații (prima înscriere sau reînscriere) și trebuie să ai următoarele acte:

Certificat de naștere – original și copie legală (se depune o copie a certificatului de naștere al candidatului);

Cartea de identitate (buletin) – original și copie (se verifică identitatea candidatului și CNP-ul);

• Cerere de înscriere la examen (fișa-tip informatizată) – formular tipizat în care se completează datele personale ale candidatului (nume, prenume, CNP, liceul absolvit, forma de învățământ, profilul etc.) și lista probelor pe care acesta urmează să le susțină. Această cerere este pusă la dispoziție de școală sau inspectorat și se completează de mână sau electronic, semnându-se de către candidat;

• Certificate/atestat competențe lingvistice sau digitale – în original (plus copie) doar dacă se solicită echivalarea probelor de competențe C și D. Este vorba despre certificate precum atestatele de limbă străină (ex. Cambridge, IELTS, Delf etc. pentru proba C) sau certificări digitale (ECDL pentru proba D) obținute în afara examenului de Bacalaureat. Dacă elevul are astfel de certificate și vrea recunoașterea competențelor, trebuie să le includă la dosar;

• Foaia matricolă – original (foaia matricolă este documentul cu situația notelor din cei patru ani de liceu). Fiecare candidat trebuie să prezinte foaia matricolă emisă de liceul absolvit, care atestă mediile anuale și promovarea clasei a XII-a/a XIII-a;

• Adeverință de absolvire a liceului – original (document eliberat de liceu la sfârșitul clasei a XII-a/a XIII-a, care confirmă că elevul a absolvit cursurile și menționează media generală de absolvire). Pentru candidații din promoția curentă, această adeverință se eliberează imediat ce se încheie situația școlară, înainte de examen; pentru candidații din promoții anterioare, poate fi adeverința emisă în anul absolvirii sau una nouă, dacă între timp nu au ridicat-o.

Înscrierea propriu-zisă nu durează mult, dar e esențial să respecți perioada din calendarul oficial. De obicei, secretariatele primesc dosare cu două – trei săptămâni înainte de probele scrise. De pildă, pentru sesiunea din iunie-iulie 2025, înscrierile s-au făcut între 2 și 6 iunie, iar pentru sesiunea de toamnă, au avut loc între 14 și 21 iulie. Dacă ești dintr-o promoție mai veche și liceul tău nu mai organizează examene, inspectoratul te va trimite la un alt centru, unde depui aceleași acte.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Sandra Mutu, apariție fermecătoare: „Cea mai frumoasă”
FOTO | Sandra Mutu, apariție fermecătoare: „Cea mai frumoasă”
Citește și...
Cum gestionezi stresul înainte de BAC. Metode eficiente pentru elevi

Nivelul de stres poate fi mai ridicat decât de obicei în perioada examenelor. Un anumit nivel de stres te poate ajuta să rămâi motivat și concentrat, dar prea mult stres poate deveni dăunător. 

Bacalaureat 2026: aproape 131.000 de candidați sunt așteptați să înceapă probele scrise. Măsuri speciale din cauza caniculei

Ministerul Educaţiei anunţă că aproape 131.000 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină probele scrise ale examenului de bacalaureat, care încep luni, la Limba şi literatura română.

Proba digitală a bacalaureatului i-a blocat pe mulți candidați. Exercițiile simple care au creat confuzie

O simplă căutare pe Google, cerută de un exercițiu, i-a blocat pe unii candidați la proba de competențe digitale a bacalaureatului. Fără foi și stilou, dar cu internetul activ, o mare parte din timp s-au simțit pierduți în fața monitoarelor.

Recomandări
Scenariul prin care am putea avea un guvern nou abia la toamnă. În ce condiții îl va susține Ilie Bolojan pe Sorin Grindeanu

Prăpastia dintre partidele care trebuie să găsească o formulă de guvernare se adâncește pe zi ce trece. Vineri seară, președintele Nicușor Dan i-a acuzat pe cei din PNL că nu se țin de cuvânt, iar Sorin Grindeanu a anunțat că nu mai face nicio concesie.

Valul de caniculă încinge România. Urmează zile cu temperaturi extreme și Cod roșu în cea mai mare parte a țării

Căldura care a sufocat Europa acoperă treptat și România. Temperaturile au crescut considerabil, iar duminică vor ajunge la valori periculoase în aproape jumătate de țară, urmând ca de luni valul de caniculă să se extindă cu un Cod roșu.

Ilie Bolojan anunță o scădere de peste 40% a deficitului bugetar: „Suntem pe drumul cel bun”

Premierul interimar Ilie Bolojan precizează că execuţia bugetară pe primele 5 luni arată că deficitul bugetar al României a scăzut cu peste 40%, menţionând că este un semn clar că statul începe să cheltuiască mai aproape de ceea ce îşi permite.