Cum a ajuns partidul AUR, înființat de un an, să intre în Parlament: „Sunt nişte trumpiști stridenţi ai României”

×
Publicitate

Alegerile s-au terminat, iar din urne a ieşit un rezultat care a uimit pe multă lume - partidul Alianţa pentru Unirea României.

AUR este un partid care şi-a făcut campanie pe Facebook, cunoscut mai ales în comunităţi radicale de pe internet, cu lideri naţionalişti şi ultraconservatori.

Preşedintele formaţiunii susţine unirea României cu Basarabia, iar colegii săi pretind că purtarea măştii este abuzivă. "Sunt nişte trumpiști stridenţi ai României, un partid al moaştelor, care a crescut, pentru că s-a opus anulării pelerinajelor, un urmaş al PRM”, susţin analiştii.

george simion, aur

George Simion, preşedintele Alianţei pentru Unirea României, are 34 de ani, a fost reţinut de opt ori şi urcat în dubă şi nu în ultimul rând a fost expluzat de trei ori din Republica Moldova.

George Simion, preşedinte AUR: "Nu sunt George Simion scandalagiul, sunt George Simion unionistul. Nu suntem extremişti, dar suntem cât se poate de radicali pentru că vom muri cu dreptatea în mână."

George Simion a intrat de nenumărate ori în conflict cu forţele de ordine.

În 2009, a fost ridicat de jandarmi după ce aprindea lumânări în faţa biroului lui Ion Iliescu. Tot el a organizat nenumărate marşuri prin care milita pentru unirea cu Basarabia.

Simion este liderul ultras al galeriei uniţi sub tricolor.

George Simion a candidat independent prima dată la europarlamentarele de anul trecut, unde a obţinut puţin peste un procent. De atunci, alături de colegi a făcut campanie pe internet, dar a mers şi în caravană, prin toată ţara, din sat în sat.

George Simion, preşedinte AUR: "Sunt politicieni care ne acuză că suntem susţinuţi de Rusia. Ori eu ştiu cât de mult rău ne-a făcut Rusia."

AUR militează pentru unirea României cu Moldova, repatrierea românilor din diaspora, interzicerea exportului de lemn de orice fel, dar şi multe alte teme cu tentă naţionalistă. Partidul este definit de George Simion, drept conservator, patriot şi unionist. Pe lista partidului la alegerile parlamentare se regăsesc militanți ai referendumului pentru familia tradițională, avocați anti-COVID și activiști împotriva maghiarilor din Transilvania.

Claudiu Târziu, co-președinte AUR, fost membru al Consiliului Național de Coordonare al Coaliției pentru Familie susţine că doctrina A.U.R. se sprijină pe patru piloni: familia, patria, credința, libertatea.

Viitorii parlamentari, candidaţii acestei formaţiuni susţin că purtarea măştii mai rău ne îmbolnăveşte. De pildă Diana Iovanovici-Șoșoacă, viitor senator, a fost avocata Arhiepiscopului Teodosie în încercarea acestuia de a organiza pelerinajul de Sfântul Andrei. Aceasta a susţinut mereu că impunerea măştilor de protecţie este un abuz.

Diana Iovanovici-Șoșoacă

Diana Iovanovici-Șoșoacă, candidat AUR la Senat: "Nu avem ce căuta cu mască, voi susţine întotdeauna jos masca, nu a ajutat pe nimeni, dimpotrivă, infectările au explodat."

De altfel, despre cum respectă cei de la AUR restricţiile din această perioadă s-a putut vedea şi duminică seară, când au sărbătorit victoria.

Dan Tănasă este un alt lider AUR care va ajunge deputat. Tănasă a participat la evenimentele violente din iunie 2019 din Valea Uzului.

Cristian Tudor Popescu: „Un furuncul, aşa aş numi acest fenomen politico-social numit AUR, sau i-au votat ca să înjure, să-i înjure pe ceilalţi."

Cristian Pârvulescu: „Cea mai bună caracterizare a acestei formaţiuni este - trumpiștii români. Aşa cum Trump este rezultatul unei alianţe între grupări greu de conciliat în societatea americană, la fel şi AUR este o variantă asemănătoare. Au fost determinaţi şi radicali pe fond absenteism."

Analiştii anticipează că acest partid va rămâne izolat în Parlament, fără perspectiva de a obţine mai multe voturi în viitor.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Harta politică a României după alegerile parlamentare. În 20 de județe AUR a obținut mai multe voturi decât USR PLUS

Alegerile cu cea mai mică prezență din istoria post-decembristă seamănă incertitudine şi nasc discuţii aprinse. Deşi a ieşit pe primul loc, PSD nu poate guverna singur şi cel puţin deocamdată nici nu prea are cu cine se alia.

Membrii secțiilor de votare, ținuți toată noaptea în frig ca să predea buletinele

Deşi prezența la vot a fost scăzută şi au avut de numărat mai puţine voturi, membrii secţiilor de votare şi-au petrecut toată noaptea în frig, ca să predea buletinele.

Rezultate alegeri parlamentare 2020 Bistrița-Năsăud. Lista candidaţilor la Senat şi Camera Deputaţilor

Partidul Naţional Liberal s-a clasat pe primul loc la alegerile generale din judeţul Bistriţa-Năsăud, cu peste 30 de procente din voturi, fiind urmat de Partidul Social Democrat şi Partidul Mişcarea Populară.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.