Cine e Dominic Fritz, germanul care l-a învins pe Nicolae Robu la primăria Timișoarei

62150049

Una dintre cele mai mari surprize oferite de scrutinul de duminică a fost câștigarea alegerilor locale pentru Primăria Timișoarei de germanul Dominic Fritz, în dauna lui Nicolae Robu, care a condus destinele orașului timp de 8 ani.

Candidatul USR-PLUS la funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz, a fost declarat câștigător la alegerilor locale din 27 septembrie. Potrivit unor rezultate provizorii, Dominic Fritz ar fi primit peste 50% din voturile exprimate de timișoreni duminică.

Cine este Dominic Fritz, noul primar al Timișoarei

 


Dominic Fritz s-a născut în Germania și spune, despre el, că a crescut într-un sat aflat la sud de Pădurea Neagră din Germania. La 16 ani, a primit o bursă oferită de Parlamentul Germaniei, el trăind un an în Statele Unite ale Americii.

La 19 ani, Dominic Fritz a venit pentru prima dată în România, la Timișoara, unde a făcut un an de voluntariat la o casă de copii.

El a studiat științe politice și administrative, ca bursier al Fundației Academice Naționale Germane, la Universitatea din Konstanz (Germania), la Sciences Po Paris (Franța) și la Universitatea din York (Anglia). Lucrarea mea de licență a fost despre politicile sociale din România. Lucrarea de masterat s-a axat pe capacitatea administrației publice în țări ieșite din război.

Din 2016-2019, Dominic Fritz a fost șeful de cabinet al fostului Președinte Köhler, fiind responsabil pentru planificarea strategică a activităților fostului președinte, conducerea echipei sale, comunicare politică și colaborarea cu diverse instituții naționale și internaționale, potrivit prezentării existente pe site-ul dominicprimar.ro.

În perioada 2009-2019, a fost membru al Partidului Verzilor (partid de centru, ecologist) din Germania. Între 2011-2012 a fost ales în biroul local Frankfurt am Main, unde printre altele a co-organizat campania pentru alegerile locale.

Dominic Fritz spune că a devenit politician fără să-și dea seama. "Fiind al treilea copil într-o familie cu 8 fraţi, copilăria mea a fost o negociere constantă între nevoile personale ale fiecăruia şi obiectivele micii comunităţi din care făceam parte - familia mea. Am învăţat să spun ceea ce cred, să caut aliați pentru ideile mele și să respect (cam greu, ce-i drept) faptul că nu totul merge după capul meu", povestește Dominic Fritz.

În timpul său liber, Dominic Fritz susține că este preocupat de muzică (cântă la pian și la violoncel, compune, dirijează), citește și merge cu bicicleta. Dominic Fritz s-a ocupat în România de Proiectul Timisoara Gospel.

În plan personal, Dominic Fritz are o relație cu o diplomată în cadrul ONU.

Dominic Fritz a sărbătorit victoria în Piaţa Victoriei din Timişoara

 


Candidatul USR la Primăria Timişoara, Dominic Fritz, s-a bucurat de victoria în alegerile locale în Piaţa Victoriei din Timişoara, alături de câteva sute de persoane.

"Ai spus că nu putem câştiga. Dar am încercat şi am reuşit. De azi ştergem cuvintele nu se poate din vocabularul Timisioarei. De azi nu ne mai lăsăm paralizaţi de frică că suntem singuri acolo pentru că nu mai suntem. Dragi timişoreni, mulţumesc! Mulţumesc pentru votul vostru, pentru încrederea voastră, pentru energia voastră. Voi sunteţi inspiraţia care a făcut că această campanie să reuşească. Mulţumesc. Vreau de acum să şi mulţumesc şi delegaţilor care încă numără voturile în secţie, încă nu ştim rezultatul final. Timişoară astăzi a scris din nou istorie. Timişoara astăzi a înfăptuit o nouă revoluţie. Astăzi Timişoara a încheiat, prin vot, definitiv perioada de tranziţie de 30 de ani. Şi e o onoare incredibil de mare pentru mine că m-aţi ales primarul vostru. Un om care a venit pentru prima dată aici în 2003, care nu vorbeam niciun cuvânt în română. Pentru prima oara, România a ales un primar care nu s-a născut în România”, a declarat Dominic Fritz.

Candidatul USR a adăugat că Timişoara este şi va fi un oraş european.

”Timişorenii astăzi au spus foarte clar şi răspicat, Timişoara a fost, este şi va fi un oraş european. Şi Timişoara a scris nu doar istorie în România, ci în toată Europa. Astăzi, un oraş european a ales un primar european şi trimitem un semnal foarte clar că Timişoara şi Banatul aparţîn istoric şi cultural Europei. România aparţine Europei. Administraţia noastră va fi un model pentru toată România, un model pentru o administraţie deschisă şi transparenţă şi digitalzata, europeană. Asta datorită vouă”, a mai declarat Fritz.

Dominic Fritz a spus că va fi primarul tuturor timişorenilor.

”Vreau să spun foarte clar, voi fi primarul tuturor timişorenilor. Şi în acest sens vreau să mă adresez şi celor care nu m-au votat astăzi. O să mă lupt în fiecare zi să câştig şi încrederea voastră şi o să construim şi împreună cu voi această comunitate. Nu va fi uşor. Lucrurile nu se pot schimba peste noapte şi simt o responsabilitate mare a aşteptărilor voastre pe umerii mei şi de aceea va rog să va implicaţi, să faceţi parte din această Timişoară europeană. Nu aşteptaţi că primarul să schimbe totul. Fiţi parte din schimbare. Vreau să fac acest apel tuturor timişorenilor, aici în Timişoara, dar şi celor plecaţi în ţară. Dacă aveţi idei, expertiză, ceva de contribuit, veţi găsi o uşa deschisă la noi, în Timişoara. Implicaţi-vă!”, a mai declarat Fritz.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Rezultate alegeri locale 2020 Piatra-Neamț. Răzvan Cuc a pierdut în fața liberalului Andrei Carabelea

Rezultate alegeri locale 2020 Piatra-Neamț. Răzvan Cuc, fostul ministru al transporturilor (PSD) a pierdut alegerile în municipiul Piatra-Neamț, câștigător fiind principalul său contracandidat, Andrei Carabelea, de la PNL.

Rezultate alegeri locale 2020 Primăria Botoșani. Diferență de 6 voturi între primii doi clasați

Bătălie extrem de strânsă pentru Primăria Botoșani, unde primii doi candidați sunt despărțiți de numai 6 voturi.

Rezultate alegeri locale 2020 Primăria Mangalia. Omul de afaceri Mohamad Murad, pe locul al doilea

După centralizarea a 81% din voturi, pe primul loc se află Radu Cristian (PNL) cu 44% din voturi (6,056). Omul de afaceri Mohammad Murad are un scor de 35.6% (4.903 voturi).

Recomandări
Primul spital construit ”de la zero” în Cluj. FOTO: Cum arată noul centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie

Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, una dintre cele mai importante investiții în domeniul medical realizată din fonduri europene, a fost inaugurat în Cluj-Napoca.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istorie” cu Venezuela: „Va reduce considerabil prețul benzinei”

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol, transmit AFP şi Reuters.