Alegeri locale 2020. A început campania electorală. Regulile pentru candidați

×
Publicitate

Campania electorală pentru alegerile locale a început vineri, urmând să se încheie pe 26 septembrie, la ora 7:00.

 

Reguli pentru desfășurarea campaniei electorale în timpul pandemiei

 

 

Candidaţii intraţi în cursa pentru un fotoliu de primar sau de preşedinte al CJ, dar şi pentru un loc în consiliile locale şi judeţene vor încerca, în această perioadă, să convingă alegătorii să le acorde încrederea la urne, pe 27 septembrie.

 

Pentru prima dată, campania electorală va fi una atipică şi se va desfăşura după anumite reguli de protecţie sanitară, în contextul pandemiei de coronavirus.

Astfel, organizatorii evenimentelor electorale au obligaţia de a lua mai multe măsuri:

* efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/ sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/ întrunirile;

* menţinerea distanţei fizice de un metru între participanţii la evenimente/ întruniri, inclusiv cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă;

* afişarea regulilor de acces şi de protecţie individuală în locuri vizibile în spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/ întrunirile;

* în cazul evenimentelor/ întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis, limitarea numărului participanţilor la maximum 20 şi a duratei acestora la maximum 2 ore;

* în cazul evenimentelor/ întrunirilor desfăşurate în aer liber, limitarea numărului participanţilor la maximum 50, delimitarea prin semne vizibile a perimetrului şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană;

* în cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă, limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6;

* în cazul acţiunilor din uşă în uşă, limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2;

* aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Totodată, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile în care se desfăşoară evenimente/ întruniri în cadrul campaniei electorale, indiferent dacă acestea se desfăşoară într-un spaţiu închis sau în aer liber, precum şi cu ocazia interacţiunii, pe stradă sau în cazul acţiunilor din uşă în uşă, între cetăţeni şi candidaţi/ echipele de campanie electorală ale acestora.

*** În campania electorală, candidaţii, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, precum şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă. Mijloacele folosite în campanie nu pot contraveni legii.

Este interzisă organizarea acţiunilor de campanie electorală în unităţile militare, precum şi în spaţiile din şcoli şi universităţi în perioada de desfăşurare a cursurilor.

În campania electorală se interzice folosirea mesajelor sau sloganurilor cu caracter discriminatoriu sau a mesajelor de incitare la ură şi intoleranţă. Sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă sau etnică, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase.

* Primarii sunt obligaţi ca, până la începerea campaniei electorale, să stabilească locuri speciale pentru afişaj electoral şi să asigure amplasarea de panouri electorale în cadrul acestora, ţinând seama de numărul partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care declară că depun liste de candidaţi, candidaturi pentru funcţia de primar şi de preşedinte al consiliului judeţean, precum şi de candidaţii independenţi. Aceste locuri trebuie să fie situate în zone frecventate de cetăţeni, fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective.

Totodată, pe un panou electoral, fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri ori fiecare candidat independent poate aplica un singur afiş electoral. Acesta nu poate depăşi dimensiunile de 500 mm o latură şi 350 mm cealaltă latură.

Sunt interzise afişele electorale care combină culori sau alte semne grafice, astfel încât să evoce simbolurile naţionale ale României ori ale altui stat.

*** Mandatele actualilor aleşi locali, care trebuiau să expire în iunie, au fost prelungite. Decizia a fost luată având în vedere că, în contextul epidemiologic actual, alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale nu puteau fi organizate deoarece operaţiunile preelectorale şi electorale nu se puteau realiza fără riscuri majore la adresa sănătăţii publice şi fără încălcarea măsurilor dispuse de autorităţile medicale.

''Mandatele aflate în curs de exercitare ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020'', prevede Legea 84/2020.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62135468
Tăriceanu acuză Poliția că și-a colantat mașinile în culorile PNL. Candidatul ALDE denunță o manevră electorală

Proaspăt înscris în cursa electorală pentru Primăria Capitalei, Călin Popescu Tăriceanu a lansat o idee cel puțin neobișnuită. Liderul Alde consideră că Poliția și-a vopsit mașinile în culorile PNL.

62144564
Telenovelă politică. Sora primarului candidează împotriva fratelui: ”Este o răzbunare”

Sora actualului primar din comuna suceveană Ostra candidează împotriva propriului frate din partea partidului pe lista căruia acesta a ajuns edil, dar pe care l-a părăsit pentru a candida acum din partea formațiunii aflate la guvernare.

62138832
Buletinele de vot la alegerile locale din 2020 pentru București. Ordinea candidaților

Biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti a stabilit, prin tragere la sorţi, ordinea partidelor pe buletinele de vot la aceste alegeri locale 2020, care sunt organizate în 27 septembrie.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.