„Rezervații pentru combinații”, un nou reportaj semnat de Rareș Năstase, duminică, la România, te iubesc!

×
Publicitate

Pe hârtie, natura este protejată. În realitate, protecția e adesea doar formală.

Duminică, de la ora 18:00, la România, te iubesc!, Rareș Năstase prezintă o nouă anchetă despre modul în care sunt administrate ariile naturale protejate din România și despre pericolele reale care amenință patrimoniul verde al țării.

România este una dintre puținele țări din Europa cu păduri virgine, pajiști tradiționale, râuri neatinse și ecosisteme spectaculoase, iar de doi ani, un consorțiu lucrează la inventarierea acestor suprafețe, într-un proiect finanțat prin PNRR și coordonat de Ministerul Mediului. Uniunea Europeană solicită României ca 10% din suprafața țării – aproximativ 2,3 milioane de hectare – să fie încadrată ca zonă cu protecție strictă.

rti

„Demersul poate fi considerat cea mai ambițioasă promisiune de mediu a țării din ultimii 30 de ani. Statul român poate arăta Europei că are un interes real să își conserve un patrimoniu verde, de invidiat. O șansă prin care să punem cu adevărat în ordine în modul cum se face protecția naturii, în România. Altfel, în acest moment, se protejează în purul stil românesc, adică există multe tertipuri și modalități, derogări, prin care se taie păduri, ori se construiește și sunt afectate iremediabil ecosisteme, în arii și situri teoretic cu protecție. Inventarul la care se lucrează acum poate asigura o protecție reală. Dacă se dorește. Altfel, va fi doar o conservare de fațadă și post-factum. Ca un parastas ecologic, cu fonduri europene”, spune Rareș Năstase.

În prezent, deși pe hârtie există vaste zone protejate, în practică exploatările forestiere și intervențiile masive continuă. Nu ratați duminică, de la 18:00, o nouă ediție România, te iubesc!. Emisiunea poate fi urmărită și online, pe VOYO.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62583736
Un bloc de 8 etaje, distrus de o explozie în București. 3 morți și numeroși răniți, inclusiv elevi din liceul apropiat

O explozie a distrus complet două nivele ale unui bloc cu 8 etaje din București, pe Calea Rahovei. Cumplita deflagrație a făcut mai multe victime. Un bilanț provizoriu arată că 3 oameni au murit, iar 13 au fost răniți.

 
62576096
Un nou cutremur în România. Ce magnitudine a avut. Anunțul Institutului Național pentru Fizica Pământului

 

Un cutremur cu magnitudinea 3,4 pe Richter s-a produs vineri dimineaţa, la ora 1:41, în judeţul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

62583658
„Noaptea Companiilor” a transformat Brașovul într-un târg mobil de joburi. Cei dornici de muncă au fost așteptați cu oferte

Pentru a atrage cât mai mulți oameni, companiile folosesc metode tot mai creative și prietenoase. La Brașov a fost organizată „Noaptea Companiilor”, la care au venit zeci de studenți și seniori în căutarea unui loc de muncă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.