Zona din România în care există risc însemnat de avalanşă. Mesajul pe care salvamontiştii îl transmit schiorilor | VIDEO

62326520
Salvamont România

Salvamontiştii prahoveni anunţă că la munte se menţine riscul de producere a unor avalanşe, în special pe versanţii dinspre Valea Prahovei.

Salvamont Sinaia transmite, sâmbătă, public o avertizare, solicitând schiorilor şi practicanţilor de snowboard să nu iasă de pe pârtiile amenajate, întrucât se expun unui risc însemnat.

„Condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt. Este posibilă ruperea avalanşelor pe feţele înclinate, mai ales cele dinspre Valea Prahovei). Strat de zăpadă neuniform, periculos. Nu vă aventuraţi!”, este mesajul transmis sâmbătă pe reţelele de socializare de către Salvamont Sinaia.

Salvatorii montani precizează că acest risc există în afara pârtiilor amenajate, în aceste condiţii, cei care practică sporturi de iarnă fiind sfătuiţi să nu iasă din zonele de pârtie.

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia a fost redeschis, sâmbătă, după patru zile în care, din cauza vântului puternic, instalaţiile de transport pe cablu nu au pornit.

Sute de oameni au urcat la cota 1400 şi la cota 2000 din Bucegi, la instalaţiile de transport pe cablu formându-se cozi.

Administratorii domeniului schiabil din Sinaia anunţă că la câteva ore de la punerea în funcţiune a mijloacelor de transport pe cablu parcarea de la staţia de plecare a telegondolei s-a umplut, iar în aceste condiţii le recomandă celor care vor să urce pe munte să ajungă la staţia de plecare a telecabinei şi telegondolei cu autobuzul sau taxiul.

Sâmbătă, la Sinaia sunt amenajate şi deschise 13 pârtii, respectiv Valea Soarelui 1, Valea Soarelui 2, Lăptici 1, Lăptici 2, Valea Dorului, Panoramic, Cocora, Vâlcel, Călugărul 1, Călugărul 2, Călugărul 3, Variantă şi Drum de Vară.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62491771
Caz dramatic în Suceava. Un bărbat a amenințat că își dă foc în fața primăriei. Ce l-a determinat să facă acest gest
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide, dezamăgit fiind din cauza femeilor.
62508212
Teroare pe o stradă din Râmnicu Vâlcea. Un bătrân înarmat cu un cuțit și o șurubelniță i-a ameninţat pe trecători
Un bătrân de 70 de ani din Vâlcea, înarmat, i-a pus în alertă pe jandarmi.  
62508211
Bijuteriile anului 2024. Suma incredibilă cu care s-a vândut la licitație un colier care ar fi aparținut Mariei Antoaneta
Bijuterii impresionante, care valorează milioane de dolari, au fost vânate la licitații în anul care stă să se încheie.