Zi perfectă la munte. S-au deschis pârtiile de schi din Poiana Brașov și Bușteni: ”Stratul de zăpadă, aproximativ 40 cm”

×
Publicitate

A fost o zi grozavă în staţiunile de munte. Deși gerul te ciupea de obraji, soarele le-a dat curaj turiștilor să se urce pe schiuri şi pe placă.  

S-au bucurat de peisaj de la înălțime, iar pentru unii a fost chiar prima experiență de acest fel.

”Pârtia lupului” pentru schiorii cu experiență și ”Drumul albastru”, pentru cei mai mai puțini pricepuţi - s-au deschis în sfârşit în Poiana Braşov.

Soarele a strălucit întreaga zi și a îmblânzit frigul aspru şi pe pârtia Kalinderu din Bușteni. Aici, un schi pass de o zi costă 200 de lei pentru un adult și 100 de lei în cazul copiilor.

Turist:
 ”A fost mișto, a fost prima tură. Bate inima de mor, am zăpadă și la coaste și la.. peste tot”.

De o săptămână, cele 9 tunuri de zăpadă și cele 7 lănci de pe domeniul schiabil funcționează 24 de ore din 24.

Delia Geantă, administrator pârtia Kalinderu Bușteni: ”Stratul de zăpadă este undeva la aproximativ 40 de cm, avem doar zăpadă artificială deoarece vremea nu ne-a ajutat să avem și zăpadă naturală”.

Instructorii de schi şi-au stabilit și ei tarifele.

Mihai Baboi, instructor de schi: ”Merge perfect, nu avem coadă, totul funcționează cum trebuie. 200 de lei pe oră de persoană, plus transportul îl plătește clientul„.

Pe Valea Prahovei toate domeniile schiabile sunt deschise.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62311800
5 locuri de poveste pentru vacanța de iarnă. Destinații cu peisaje spectaculoase pentru poze unice
În fiecare iarnă, Europa se transformă într-un tablou spectaculos de peisaje înghețate, lumini strălucitoare și tradiții care încălzesc sufletul.
62521349
Destinația nr. 1 din lume pentru stare de bine. Turiștii își doresc să se mute în acest loc. Top „destinații ale dopaminei”
Iarna aduce zile mai scurte și mai puțină lumină, iar pentru mulți oameni acest lucru vine la pachet cu oboseală și lipsă de energie.
62606254
Top cele mai luxoase și instagramabile stațiuni de schi din Europa. Pârtii spectaculoase și peisaje de poveste
Peisajele spectaculoase, pârtiile de nivel mondial și restaurantele de top fac dintr-un oraș sau o stațiune de schi un loc în care oamenii revin an de an.