Zeci de enoriași au avut nevoie de îngrijiri medicale la pelerinajul Sfintei Parascheva. Îmbulzeală la racla sfântă

×
Publicitate

Cel mai mare pelerinaj ortodox de la noi, cel dedicat Sfintei Parascheva, a început, oficial, în Iași. Racla cu sfintele moaște a fost scoasă, sâmbătă dimineață, în curtea Catedralei Mitropolitane.

 

Cozile s-au format deja de câteva zile. Iar orașul este plin de credincioși veniți din toată țara. Mulți nu vor avea cum să ajungă, vineri, în ziua sărbătorii. Așa că profită de acest weekend, cu vreme bună, pentru a participa la pelerinaj.

Racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva a fost scoasă din mitropolie, sâmbătă, la 6 dimineaţa. Credincioşii, care au umplut catedrala de la primele ore, s-au îmbulzit să atingă primii sipetul şi să îl împodobească apoi cu flori. 

Întreaga zi, mii de oameni au așteptat să se închine, cu orele. Însă, credința întrece orice durere și înalță orice speranță. 

Reporter: Cum a fost noaptea? 

Credincioasă: Foarte grea. Frig și ne-a ținut în presiune aici. Acum suntem ușori și mulțumim lui Dumnezeu. Trebuie să ajungem aici, să ne mântuim.

1.500 de oameni se închină, pe oră, la raclă

Racla sfântă a fost purtată în procesiune în jurul catedralei, apoi a fost depusă într-un baldachin, împodobit cu flori. 

Iar orele s-au topit într-un lung șir de pelerini. În medie, pe oră, 1.500 de oameni se închină la raclă, spun organizatorii. 

Peste 30 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale, cei mai mulți acuzând stări de amețeală din cauza deshidratării. 

Pe perioada pelerinajului, sute de voluntari și slujitori ai Bisericii vor fi, în permanență, printre credincioși. Pelerinii vor primi și pachete cu alimente, ceai și cafea, cat vor sta la rând.  

 La Iași sunt așteptați, în aceste zile, peste 300.000 de pelerini. Moaștele Sfintei Parascheva sunt în vechiul oraș al Moldovei de 400 de ani. Ziua sărbătorii este vineri, 14 octombrie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62294160
Traseul Via Transilvanica, drumul care străbate zece județe, a fost inaugurat oficial

Via Transilvanica, un proiect unic în România, care traversează țara de la Putna la Drobeta Turnu- Severin, s-a încheiat, oficial, sâmbătă, în Alba.

62294053
Un motociclist și-a pierdut viața în Mamaia, după ce a fost lovit de un american de 80 de ani. Poliția a deschis o anchetă

Pe o șosea din județul Constanța s-a petrecut o tragedie, vineri seară, în stațiunea Mamaia. Un motociclist, tată a doi copii, a murit, după ce a fost izbit în plin de o mașină condusă de un bărbat de 80 de ani, cetățean american.

62294127
Primele imagini de la locul accidentului rutier în care a fost implicată Monica Macovei | VIDEO

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a fost implicată, sâmbătă, într-un accident de circulație, județul Constanța.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.