Vreme severă de iarnă în 9 județe, unde s-a emis cod portocaliu de ninsoare, viscol și vânt

×
Publicitate

Iarna a început să își arate latura periculoasă și aduce necazuri peste tot în țară. Va ninge viscolit în nouă județe, unde meteorologii au emis cod portocaliu de vreme rea.

Pe șoselele unde s-a așternut deja zăpada s-au produs mai multe accidente, și s-a circulat cu mare greutate. Este rău și pe litoral. La malul mării s-au înălțat valuri de câțiva metri și au fost închise porturile.

Ziua a început cu un accident în care două femei și-au pierdut viața, la Rășinari, în Sibiu. Afară ningea, iar șoseaua era acoperită cu zloată. În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere, un autoturism pare că patinează până ajunge pe contrasens și se ciocnește de autobuzul care venea din față.

Șoferul autobuzului: "A venit direct în mine. Ce să mai evit, că na, ... direct!".

Cei din mașina mică erau colegi de muncă, la o pensiune din apropiere. Una dintre femeile care a murit era din Bacău, iar cea de-a doua venise la noi din Nepal, ca să câștige o pâine mai bună.

Polițiștii bănuiesc că mașina a derapat în urma unei manevre imprudente a șoferului.

Inspector Adriana Ioana Avădanei, Poliția Rutieră Sibiu: "Urmează să stabilm dacă și condițiile meteo au dus la producerea accidentului rutier."

Zăpada proaspăt depusă a făcut probleme și în Predeal. Pe o stradă, șoferii au intrat unii în alții. Pentru ca asemenea situații să nu se repete, oamenii au chemat utilajele de deszăpezire.

Pe aceeași stradă, un alt șofer care a încercat să evite un autoturism s-a oprit într-un stâlp de iluminat. Se pare că nu avea cauciucuri de iarnă.

Un șofer pe care vremea rea l-a prins nepregătit în trafic a tras pe dreapta și a chemat un echipaj de vulcanizare mobilă ca să îi monteze cauciuri de iarnă ca să poată să își continue drumul.

La malul mării a fost cod portocaliu de furtună. Toate porturile maritime au fost închise, manevrele navale suspendate, iar comandanții au luat masuri suplimentare de ancorare și siguranță. Valurile au măsurat 4 metri înălțime, iar rafalele de vânt au depășit 90 de km/h.

Vremea rea continuă și în orele următoare. La noapte va fi urgie în mai multe locuri din țară.

Meteorologii au emis cod portocaliu de ninsoare, viscol și vânt pentru 9 județe din țară.

În nordul Carpaţilor Orientali, în Carpaţii Occidentali şi în partea vestică a Carpaţilor Meridionali va ninge viscolit și se va depune strat consistent de zăpadă. Alte 24 de județe sunt vizate de un cod galben de vreme rea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
Citește și...
62227606
Mii de credincioși s-au închinat la Peștera Sfântului Andrei. De ce l-a sunat încontinuu IPS Teodosie pe ministrul de Interne

Mii de credincioși s-au închinat marți la Mânăstirea ”Peștera Sfântului Apostol Andrei”, în județul Constanța, în zi de mare sărbătoare.

62227610
Furtună puternică în Constanța. Porturile maritime au fost închise, iar valurile au depașit patru metri

Meteorologii au anunțat pentru marți seară coduri galbene și portocalii de vânt puternic, ploi, lapoviță și ninsoare valabile în mai multe zone ale țării.

62226670
Ciucă, despre certificatul verde la locul de muncă: Vrem să găsim soluţii ca să fie reintrodus în dezbaterea Parlamentului

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că a discutat cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, pentru a găsi soluţiile prin care actul normativ privind certificatul verde la locul de muncă să fie reintrodus în dezbaterea Parlamentului.

Recomandări
Pensionari
Ministrul Muncii anunță indexarea pensiilor. „După doi ani, pensionarii nu mai pot suporta”

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunţă că pregăteşte indexarea pensiilor „conform legii” şi va înainta Ministerului de Finanţe şi premierului propunerea de a respecta legea, pentru că, după doi ani, pensionarii nu mai pot suporta. 

Screenshot 2026 10 24 200237
Franța a trimis unul dintre cele mai puternice avioane din lume să survoleze apele României. Capabil să vâneze submarine nucleare

Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operaţiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP.

Vlcsnap 2026 10 24 17h27m03s506
„Satul, o nouă viață”, duminică, la „România, te iubesc!”. Poveștile românilor care au renunțat la oraș pentru liniștea de la țară

În fiecare an, zeci de mii de români dau zgomotul orașului pe liniștea satului. Își fac buletin în mediul rural și readuc la viață case vechi și tradiții.