VIDEO. Un copil de 7 ani s-a trezit cu mascații în fața blocului. Nu se aștepta la ce a urmat

62123028

Polițiștii din Suceava i-au făcut o surpriză unui copil de 7 ani, din Suceava, care nu a putut să își serbeze ziua de naștere cu prietenii, din cauza pandemiei, relatează Monitorul de Suceava.

 

Două echipaje și-au făcut apariția, miercuri dimineață, în fața blocului în care locuiește Rafael Alexandru. 

Polițiștii, unii dintre ei în uniforma de mascați a echipajelor de intervenție rapidă, i-au cântat și i-au făcut cadou un elefant de pluș. Pentru a respecta distanțarea socială, cadoul a fost urcat la etaj cu ajutorul unei frânghii.

Totul a fost pus la cale de părinții băiatului, după ce au vizionat pe internet o intervenție asemănătoare a polițiștilor americani.

”Ideea a venit din faptul că noi am văzut un video postat din America și i l-am arătat și lui. El a fost impresionat de gestul frumos al polițiștilor și a remarcat că băiețelul căruia i-au cântat <Happy Birthday> s-a bucurat. Așa ne-a venit ideea să încercăm să-i facem și noi o astfel de surpriză și le mulțumesc din suflet polițiștilor pentru gestul lor”, a povestit mama băiatului presei locale. 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62123024
VIDEO șocant: Cum a fost bătută și umilită o fată de 16 ani din Zalău
O adolescentă de 16 ani din Zalău a fost agresată verbal şi fizic de alte trei adolescente, scena, la care au fost prezenţi şi trei băieţi, fiind filmată de unul din aceştia şi făcută publică joi, pe o reţea de socializare.
62123008
Explicațiile unor șoferi opriți de polițiști de 1 Mai. "Să iau nişte fân, să pun o cloşcă"
Romanii au stat acasă de 1 mai, în timp ce zeci de mii de polițiști, jandarmi și militari au supravegheat spațiile publice. Cu mici excepții, străzile, parcurile, și pădurile, au fost pustii.
62122984
Categoriile de angajați care au lucrat și de 1 Mai. „E pandemie, nu se mai mănâncă mici”
Și dacă tot e 1 mai cu restricții, mulți au preferat să meargă la muncă în loc să stea închiși în case. În construcții, de exemplu, șefii de şantiere spun că oamenii le-au cerut să lucreze de ziua muncii.