Varianta finală a Autostrăzii Ploiești-Brașov, stabilită de CNAIR. Când am putea circula pe ea

×
Publicitate

Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere a stabilit varianta finală a Autostrăzii Ploiești- Brașov. Drumul a fost proiectat pentru o viteză de 80 km/oră și va avea mai puține tuneluri, ca să fie mai ieftin.

Costurile sunt estimate la 5,5 miliarde de euro, plus TVA.

Traseul ales ridică, însă, o serie de probleme, printre care apropierea prea mare de Castelul Cantacuzino, din Bușteni. Traseul ales are 112 kilometri și traversează 23 de orașe şi comune.

Autostrada va avea 12 noduri rutiere, 13 tuneluri cu o lungime totală de peste 12 km, și zeci de poduri, pasaje și viaducte. Reprezentanții Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere sunt optimiști.

Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: „Costurile sunt cele mai mici, trasele drumurilor sunt cel mai ușor de executat, să le spunem așa, structurile, tunelurile sunt mai puține și mai puțin complexe în această variantă, per ansamblu este varianta cea mai bună. În 2030 noi ar trebui să circulăm pe această autostradă, cap coadă.”

Totuși, chiar autorii studiul de fezabilitate recunosc că și această variantă ridică o serie de probleme: de pildă, trece printr-o arie naturală protejată, se suprapune pe alocuri cu DN1 și implică o serie de demolări.

Primii care au contestat decizia CNAIR sunt administratorii Castelului Cantacuzino din Bușteni, vizitat anual de aproape o jumătate de milion de turiști. Ei au imaginat cum va arăta viitorul, după construcția autostrăzii.

Kurt Neuschitzer, administrator Castelul Cantacuzino: „Castelul va fi în fața unui zid și o să vezi până la Azuga numai autostrada.”

Reprezentanții castelului cer ca acolo șoseaua să treacă printr-un tunel.

Cristi Pîrciu, turist: „Și așa suntem sătuli de gălăgie și de toate relele care ne înconjoară, pentru zonă chiar nu e benefic.”

Şi cei din Asociația Pro Infrastructura au obiecţii.

Ionuț Ciurea, Asociația Pro Infrastructura: „Nu este cea mai ieftină variantă, nu e cea mai bună variantă, poate să fie optimizată în multe locuri, și culmea în loc să îl optimizăm acolo unde trebuie, ne batem joc exact de un obiectiv turistic. Termenul de 2030 este o fantezie.”

Unii şoferi au altă problemă: porțiunile mari unde limita maximă de viteză va fi de 80 de km/oră.

Aura Ioniță, șoferiță: „Asta înseamă puțin, o viteză mică pentru o autostradă care o vrea... drum expres.”

Adrian Ene, șofer: „Viteza de 80, având în vedere condițiile de aici, e destul de bună, viteza de acum aici e de 4 km la oră.”

Studiul de fezabilitate va fi finalizat în doi ani, spun reprezentanții CNAIR, apoi proiectul tehnic va necesita încă 6 luni. Abia după aceea vor fi scoase la licitație contractele pentru construirea, pe loturi, a autostrăzii.   

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62366122
Scurgere de informații în programul "Casa Verde". Corpul de Control, trimis la Administrația Fondului pentru Mediu

Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor va trimite corpul de control la Administrația Fondului pentru Mediu, în urma unor suspiciuni privind scurgerea de informații din programul ''Casa Verde Fotovoltaice''.

62366125
Cresc prețurile pe litoral. Cât va costa o noapte de cazare sau un șezlong în Mamaia

Intrăm în vârf de sezon estival, așa că, de sâmbătă, se scumpesc toate serviciile pe litoralul românesc. Este a treia creștere de prețuri din această vară și cel mai tare va conta la cazare.

62366083
După victimizări și amenințări, Gabriela Firea și-a dat demisia din guvern. Azilele groazei, un ”război total față de mine”

După ce, zile în șir a negat, s-a victimizat, ba chiar a amenințat că va da în judecată jurnaliștii, Gabriela Firea și-a dat vineri demisia din funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.  

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.