Corespondent PROTV: „Au fost impuse restricții de circulație pentru vehiculele de mare tonaj, respectiv cele cu o greutate mai mare de 7,5 tone, pe drumurile expres și autostrăzile din județele afectate de valul de caniculă. Măsura a fost luată pentru a preveni distrugerea infrastructurii rutiere, în special a asfaltului, care poate fi afectat de temperaturile ridicate. Restricțiile vor fi menținute și în zilele de luni și marți, având în vedere prognozele care indică valori termice ridicate. De la restricții sunt exceptate transporturile de persoane, animale vii, produse perisabile, precum și cele destinate intervențiilor în situații de urgență și altor servicii esențiale. Căldura le-a făcut viața grea și celor care au avut astăzi de făcut un drum cu trenul. Unele garnituri, în special cele care au ca destinație județele vizate de căldură, au înregistrat întârzieri. În astfel de perioade, autoritățile impun restricții de viteză pe anumite segmente de cale ferată. Trenurile circulă cu viteze reduse, de până la 50 km/h, în funcție de temperatura șinelor, pentru a asigura siguranța traficului feroviar.”
Temperaturile extreme afectează traficul din România. Autoritățile au impus restricții de deplasare pe șosele și căi ferate
Valul de caniculă afectează și circulația pe șosele și calea ferată din mai multe zone. Autoritățile au impus restricții și au redus viteza de deplasare în anumite condiții.