Vaccinările ”la liber”, un mare succes. O bătrână din Buzău imunizată le-a dus medicilor ouă încondeiate

×
Publicitate

Maratonul vaccinărilor de la Timișoara continuă și se bucură de succes. În primele ore de la debut, peste 2.500 de persoane au fost imunizate, dintre care 300 doar în timpul nopții. Oamenii trebuie să se prezinte doar cu buletinul.

 

În același timp, la Deva s-a deschis sâmbătă primul centru de vaccinare drive-thru, prin intermediul căruia cei care doresc pot să primească prima doză de ser chiar din mașină.

Daniel Giumancă din Timișoara are 53 de ani și până nu s-a îmbolnăvit nu a crezut în COVID-19. Și-a revenit cu greu după ce a fost internat la ATI iar acum a venit să se vaccineze.

Daniel Giumancă: ”Nu credeam, dar mi s-a întâmplat și mie, am avut amețeli, nu puteam să merg, aerul, nu aveam suficient aer. Mi-am zis să fiu precaut, să nu mi se mai întâmple a doua oară, iar să mi se întâmple, să mai merg la spital, mai bine să fiu precaut din timp”.

 

Medic: ”Pacenții covid sunt conștienți până în ultima clipă”

 

Raluca Velovan, medic specialist ATI Spitalul Județean Timișoara: ”Pacienții covid sunt pacienți conștienți până în ultima clipă, de multe ori ne uităm la ei și nu știm dacă vor reuși să depășească acest impas. Iar acum e foarte diferit să îi vedem pe picioarele lor și cu energie bună și sănătoși”.

Și câțiva motocicliști din oraș au așteptat să le vină rândul.

Andrei Remus Sandu, președinte Timișoara Bikers: ”Considerăm asta e normalitatea, este un prim pas spre normalitate. Vrem să ne reluăm viețile, am pierdut un an, eu personal consider că am pierdut un an anul trecut, cu toată nebunia care a fost”.

Pentru acest maraton programat până luni dimineața la ora 8 sunt disponibile 10.000 de doze. La eveniment participă voluntar sute de cadre medicale. În paralel pot fi imunizate 25 de persoane.

Dr. Dorel Săndesc, președintele Societății Române de ATI: ”Ne bucurăm și sperăm să vaccinăm cât mai multă lume, acesta este visul nostru. Când am văzut cozile mi-am adus aminte de pozele din Israel. Vedem și aici o reacție deosebită a comunității din Timișoara și nu numai, pentru că au venit oameni din București, din Cluj. Au venit cetățeni români din Austria, Elveția, Franța”.

Tânără: ”M-am vaccinat în primul rând pentru părinți, pentru că mama are probleme puțin cu inima și vreau să o protejez”.

 

Ambuteiaj la primul centru de vaccinare drive-thru

 

Sâmbătă s-a deschis și primul centru drive-thru din țară, la Deva. Cadrele medicale sunt gata să vaccineze zilnic între 10 și 19 peste 500 de persoane.

Din cauza numărului mare de doritori, la un moment dat s-a creat chiar un blocaj la eliberarea certificatelor de vaccinare. Centre similare vor fi deschise curând în Cluj și București.

Vaccinul anticovid a ajuns prin intermediul unei caravane și într-un sat izolat din Buzău. 40 de vârstnici au primit prima doză de ser.

Ștefan Piron, localnic: ”Foarte bine este, ca să nu ne mai ducem noi unde ... la zeci de km, ca să stăm la rând cu alte persoane, aici în sat la noi ne vaccinăm”.

Mirela Iorgu, medic: ”Mulți dintre ei locuiesc singuri și din cauza aceasta suntem aici pentru a-i vaccina”.

Drept mulțumire o bunică de 72 de ani le-a adus medicilor ouă încondeiate.

”Le împărțiți câte două de fiecare, să ziceți bogdaproste că azi e sâmbătă”.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62186642
10 TIR-uri rusești cu țigări de 30 milioane euro au "dispărut" în Vama Albiţa

Zece autocamioane pline cu țigări au dispărut între aprilie şi august  2020 în punctul vamal Albița, din județul Vaslui. Acestea erau înregistrate ca fiind intrate în țară prin portul Constanța, și aveau ca destinație finală Republica Moldova.

62186640
Pe numele şefului de la Drumuri Craiova cu licenţă falsă ar exista şi un buletin fals. Ce spune avocatul său

Şeful Direcţiei de Drumuri şi Poduri Craiova a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Asta, după ce Bogdan Bratu a fost reţinut şi şi-a petrecut noaptea în arestul poliţiei.

62186639
În ultimele 24 de ore s-au vaccinat 89.679 de persoane. Luni, România va depăși pragul de 3 milioane de persoane imunizate

În ultimele 24 de ore s-au vaccinat 89.679 de persoane, potrivit datelor transmise sâmbătă de Comitetul Național de Coordonare a Activităților (CNCAV).

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.