Un urs a stârnit panică în Harghita. Populația, avertizată prin RO-ALERT

62063258
Getty

Jandarmii din Harghita au intervenit, vineri dimineață, pentru îndepărtarea unui urs care a pătruns în localitatea Păuleni-Ciuc. În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a emis o avertizare prin sistemul RO-ALERT.

Biroul de presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita a informat că, la ora 5,23, un bărbat a sunat la 112 şi a sesizat faptul că un urs se află în apropierea casei sale, animalul omorând găinile din gospodăria sa şi câteva oi din curtea unui vecin, după care s-ar fi retras într-un lan de porumb aflat la marginea localităţii, informează Agerpres.

„La faţa locului a fost trimis de îndată un echipaj de jandarmerie din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil, ursul nu a mai fost găsit acolo şi nici în lanul de porumb. Jandarmii au rămas în zonă până la ora 6,30, după care şi-au continuat misiunea de patrulare. În jurul orei 7,00, acelaşi bărbat a sunat din nou, spunând că ursul a reapărut în zonă. A fost trimis un alt echipaj de intervenţie care, odată ajuns la faţa locului, a constatat că ursul nu se mai află în zonă, fiind plecat din apropierea caselor. A fost anunţat şi paznicul de vânătoare din zonă, conlucrându-se strâns cu acesta", a informat purtătorul de cuvânt al IJJ Harghita, Gheorghe Suciu.

Jandarmii rămân în continuare la faţa locului, pentru a se asigura că nu există pericol că ursul să reapară în zona în care se află gospodării.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu, a precizat că, după ce a fost semnalată prezenţa ursului în localitatea Păuleni-Ciuc, ISU a trimis un mesaj de avertizare prin Ro-Alert în localitate.

Totodată, la Păuleni-Ciuc a fost trimis pentru asigurare un echipaj SMURD.

Jandarmii reamintesc cetăţenilor care sunt martori ai unor astfel de situaţii să apeleze la 112, să nu încerce să intervină pentru îndepărtarea urşilor şi să evite pe cât posibil contactul direct cu animalele.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62063677
Reacția unui tânăr din Noua Zeelandă, după ce a ajuns la Electric Castle

Celebra trupa americană Limp Bizkit a urcat joi seară pe scena principală de la Electric Castle, în a doua noapte de distracţie la Bonţida.

62063674
Cioara devenită mascota unui cartier din Galaţi. Oamenii o pun să le cureţe seminţele

Un pui de cioară a devenit vedeta unui cartier din Galaţi. Pasărea vine adesea în preajma unui magazin, cere de mâncare, se joacă şi aşteaptă să fie mângâiata.

62063671
Sfârșit tragic pentru un bărbat din Iași. O cratiță uitată pe aragaz i-a adus moartea

Un bărbat de 41 de ani din Iaşi şi-a pierdut viaţa, după ce apartamentul în care locuia a fost de cuprins de fum.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.