UNITER anunță că o ”mare actriță de teatru și film” din România a murit în Ajun de Crăciun

61414620

Uniunea Teatrală din România – UNITER – a anunțat că o ”mare actriță de teatru și film” din România a murit în Ajun de Crăciun.

”În Ajun de Crăciun ne-a părăsit marea actrița de teatru și film Eugenia Bosânceanu, la vârstă de 93 de ani.

Slujba de înmormântare va avea loc pe 26 decembrie, la ora 12.00 la Cimitirul Sfânta Vineri din București. Dumnezeu să o odihnească în pace!” - au anunțat reprezentanții UNITER pe Facebook.

Eugenia Bosânceanu a jucat în filme precum Sierranevada, Poziția copilului, Amintiri din Epoca de Aur 1, Amintiri din Epoca de Aur 2, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, Occident, Triunghiul Morții, Trenul vieții, Această lehamite, Balanța, Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu sau Pentru patrie.

În martie 2015, Eugenia Bosânceanu a fost omagiată cu Premiul Gopo pentru întreaga activitate.

FOTO: Eugenia Bosânceanu în filmul ”Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu”. (sursa: Premiile Gopo)

 

Născută în anul 1925 la Rădăuți-Prut (pe 8 februarie a împlinit, așadar, 90 de ani), Eugenia Bosânceanu a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1952 (secția Actorie, clasa Aura Buzescu).

Specializată cu precădere în roluri secundare – conform propriilor spuse, „nu-ți trebuie mai mult de o replică pentru a face un rol mare” – actrița are în spate o carieră de peste cincizeci de ani, din filmografia ei nelipsind, pe lângă producțiile de cinema, seriale, filme de televiziune, scurtmetraje, piese radiofonice și dublaje de voce. 

Eugenia Bosânceanu și-a început cariera artistică înainte de a termina facultatea – în anul doi, ca urmare a unui examen, Alexandru Finți, directorul Teatrului Armatei a angajat-o fără să clipească. După șapte ani de teatru, în 1957, actrița a debutat în cinema cu un mic rol în ”Ciulinii Bărăganului”, ecranizare după romanul omonim al lui Panait Istrati, o co-producție româno-franceză co-regizată de Louis Daquin și Gheorghe Vitanidis, selecționată în competiția Festivalului de Film de la Cannes. 

După un rol în primul film de lungmetraj ficțiune al lui Mircea Săucan, Când primăvara e fierbinte (1960), Eugenia Bosânceanu a colaborat la o nouă co-producție româno-franceză – și tot o ecranizare după Panait Istrati – Codin (1963), în regia elvețianului Henri Colpi. A urmat un rol în ultimul film realizat de Victor Iliu, Comoara din Vadul Vechi (1964), ocazie cu care l-a cunoscut pe Lucian Pintilie, pe atunci debutant în cinema ca asistent de regie și care avea să-i ofere, în timp, roluri în două dintre filmele sale seminale – Duminică la ora 6 (1966) și Balanța (1992).

De altfel, talentul uriaș ce i-a permis să joace personaje extrem de diferite i-a adus actriței colaborări multiple cu câțiva dintre cei mai importanți și mai prolifici regizori români dinainte și după 1989: Mircea Mureșan (Răscoala și Baltagul – unde a asigurat vocea Vitoriei Lipan), Sergiu Nicolaescu (Atunci i-am condamnat pe toți la moarte, Pentru patrie, Triunghiul morții și 15), Mircea Moldovan (Vifornița, Pintea, Totul se plătește și Expediția), Maria Callas Dinescu (De bunăvoie și nesilit de nimeni, Bunicul și doi delincvenți minori și Marele premiu), Malvina Urșianu (Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu și Liniștea din adâncuri), Mircea Drăgan (Raliul și Atac în bibliotecă), Cristian Mungiu (Occident și 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile) sau Călin Peter Netzer (Maria, Medalia de onoare și Poziția copilului).

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62010809
8 cubanezi, prinşi într-un sat din România în ziua de Crăciun. Ce plănuiau să facă

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat, în zona de competenţă, opt cetățeni din Cuba, care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos.

62010788
O familie din Timişoara a fost salvată de la moarte de câine, în noaptea de Crăciun

Salvare miraculoasă pentru o familie din oraşul Timişoara

62007541
Numărul persoanelor care au solicitat ajutorul SMURD în ultimele două zile

Aproape 2.000 de persoane au solicitat ajutorul SMURD în ajunul Crăciunului şi în ziua de Crăciun, iar pompierii au intervenit pentru stingerea a 149 de incendii.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.