Undă verde pentru pelerinajul de Sfânta Parascheva. Ce restricții trebuie să respecte participanții

×
Publicitate

Preoţii din Iaşi au primit undă verde pentru pelerinajul de Sfânta Parascheva, care va avea loc, oficial, pe 8 octombrie.

La câteva ore după anunţul premierului, organizatorii celei mai mari sărbători religioase din România au stabilit şi primele reguli. Masca devine obligatorie în curtea Mitropoliei şi pelerinii nu au voie să atingă moaştele cu obiecte voluminoase.

Iar cine vrea să asculte slujba religioasă din interiorul Catedralei va trebui să prezinte un certificat de vaccinare. Însă, pentru că mulţi vor să evite aglomeraţia au început deja să vină mai devreme la racla cu sfintele moaşte.

Vineri, Curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei era plină de oameni, veniţi din toată ţara să se roage. Câteva surori, venite vineri dimineaţă de la Galaţi s-au închinat la raclă şi apoi s-au rugat în lăcaşul de cult. Au vrut să îi mulțumească Sfintei Parascheva că le-a ferit de boală.

Mihaela Apostoaie, pelerin: ”Am zis să evităm aglomeraţia. Mai bine să ne protejăm. Simţim nevoia de ajutor, măcar divin”.

Cel mai probabil, spun preoţii, sărbătoarea laică va începe oficial peste o săptămână, pe data de 8 octombrie, tocmai pentru a fi evitată aglomeraţia din ziua de hram.

Lucian Apopei, director de comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor: ”În timp util, cu siguranţă vom anunţa ziua în care racla va fi scoasă, afară, pe esplanadă, şi va fi aşezată în baldachinul amenajat aici, în curte. Tot mai mulţi credinioși vin la Catedrala Mitropolitană ca la o farmacie pentru suflet".

Pentru că Iaşiul este în scenariul roşu, au fost anulate mai multe târguri şi festivităţi, organizate anual, în preajma hramului Sfânta Parascheva. Iar celebra masă a pelerinului, când oamenii primeau sarmale, apă, suc şi fructe nu se va mai întinde la Cantina Socială.

Voluntarii vor împărţi credincioşilor doar caserole cu mâncare, imediat după ce slujba va lua sfârşit. Primăria va trebui să ia măsuri speciale de protecţie sanitară.

Mihai Chirica, primarul Iaşiului: ”Să încercăm să creem cât mai multe culoare de ordine, cu distanţare la fiecare dintre ele, să contribuim cu cumpărarea de materiale dezinfectante, măşti şi cât mai mulţi voluntari care să ne sprijine ca lumea să nu se aglomereze. Nu există restricţii din punct de vedere al apartenenţei la o localitate sau alta”.

Accesul în zona Mitropoliei va fi permis oricui. Însă, în incitanta Catedralei vor putea intra doar persoanele vaccinate, cele care au un test negativ valabil, sau fac dovada că au trecut prin boală.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62216416
Un medic de familie, mesaj pentru Adrian Văncică, după episodul provaccinare: „Curg felicitările, am fost marcați”

Un medic de familie din județul Ilfov, care a urmărit episodul despre vaccinare din „Las Fierbinți”, i-a transmis un mesaj lui Adrian Văncică. Dr. Sandra Alexiu a dezvăluit că a fost impresionată de cum a fost tratat subiectul vaccinării în serial.

60396663
Celebra salată românească cu icre de crap este recunoscută și protejată la nivel european

Celebra salată cu icre de crap, nelipsită de pe mesele festive ale românilor, este recunoscută și protejată la nivel european, ca specialitate tradițională garantată. 

62216284
Ministerul Muncii vrea să schimbe legea asistenței sociale. Bătrânii singuri ar putea avea parte de mai mult ajutor

Bătrânii singuri din România ar putea avea parte de mai mult ajutor. Ministerul Muncii are în plan să schimbe legea asistenţei sociale şi să finanţeze reţele private care acordă îngrijiri bătrânilor.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.