Un „munte” de gunoaie a fost coborât de la cabana Caraiman. Voluntarii au adunat 300 de saci de deșeuri

×
Publicitate

Un „munte" de gunoaie a fost coborât de pe munte, în cadrul unei acțiuni de ecologizare a cabanei Caraiman din Bucegi.  

Nu mai puțin de trei sute de saci cu deșeuri au adunat voluntarii de sub terasele cabanei.

Inițial, resturile au fost sortate, apoi duse cu 13 mașini de teren până la Piatra Arsă. De acolo, o firmă de salubritate le va prelua pentru reciclare.

Inițiativa aparține asociației „Om pe munte", care și-a propus să revitalizeze cabanele montane și să promoveze turismul sustenabil.

Următorul eveniment are loc pe 8 iunie, tot la Cabana Caraiman, iar cei dornici să ajute sunt invitați să participe.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Exercițiu unic al Salvamontului. Cum au salvat o presupusă victimă de pe un perete stâncos de 100 de metri

Un exercițiu unic de salvare a avut loc în Masivul Piatra Craiului. Salvamontiștii au coborât o presupusă victimă, pe targă, peste un perete de o sută de metri.

 

Accident grav pe Valea Oltului. Un șofer a murit după ce s-a răsturnat cu mașina

Un bărbat a decedat după ce maşina pe care o conducea s-a răsturnat, accidentul având loc luni, pe Valea Oltului, în localitatea Brezoi.

Un tânăr care în trecut a încercat să se sinucidă a dispărut după ce a plecat să caute ciuperci. Ce au descoperit polițiștii

Polițiști, jandarmi, pompieri, salvamontiști și zeci de localnici dintr-un sat din Gorj au fost puși pe jar de dispariția unui bărbat de 36 de ani.  

Recomandări
Ursula von der Leyen va propune un Consiliu European de Securitate și un protocol după modelul articolului 4 NATO

Ursula von der Leyen va propune o schimbare radicală a arhitecturii de securitate a Europei și a alianței occidentale NATO atunci când va lua cuvântul, miercuri, în Parlamentul European pentru a vorbi despre Starea Uniunii. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când sălbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.