Un tânăr a fost arestat după ce a făcut scandal într-un spital din Craiova, unde a fost prins cu substanţe psihoactive

62559656
Shutterstock

Un tânăr de 24 de ani din judeţul Olt a fost arestat preventiv după ce a făcut scandal într-un spital din Craiova unde fusese dus şi unde a fost prins cu substanţe psihoactive.

El a smuls actul de constatare din mâna unui poliţist, pentru a-l distruge, şi a încercat să fugă, fiind însă imobilizat.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a anunţat, duminică, faptul că poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Caracal, judeţul Olt, pentru sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri.

Măsura a venit după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timp ce se afla într-o unitate medicală, unde fusese adus de cadre medicale, el a fost prins cu substanţe susceptibile a avea efec psihoactiv. Ca urmare, tânărului i-au fost întocmite documente de constatare, iar substanţele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

”Tânărul ar fi smuls din mâna agentului constatator actul de constatare întocmit, pe care l-ar fi distrus, după care a încercat să fugă. Cel în cauză a fost prins imediat de poliţişti şi imobilizat, ulterior fiind condus la sediul Secţiei 2 Poliţie Craiova pentru continuarea cercetărilor”, a arătat IPJ Dolj.

Tânărul reţinut a fost prezentat, sâmbătă, instanţei de judecată care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62381896
Rabla pentru persoane fizice începe cel târziu la final de septembrie. Buget: 200 milioane lei și vouchere de 18.500 lei
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat că programul Rabla pentru persoane fizice va începe cel târziu la finalul lunii septembrie. Bugetul total este de 200 de milioane de lei.
62533380
Rezultate Loto 6/49 de duminică, 31 august. Care au fost numerele câștigătoare
Reportul la Loto 6/49 la categoria I a fost de peste 25,51 milioane de lei (peste 5,03 milioane de euro), în timp ce la Joker, la aceeaşi categorie, s-a înregistrat un report de peste 29,98 milioane de lei (peste 5,91 milioane de euro).  
62571129
Spectacol de neuitat la BIAS 2025. Omul care tratează aeronava F-16 ca pe „o prințesă”: Necesită mai mult tratament
Cerul Bucureștiului a devenit scenă pentru cel mai așteptat spectacol aviatic al anului - BIAS. Zeci de piloți de la Forțele Aeriene Române și din străinătate au adus ieri momente de acrobație uluitoare, în formații perfect sincronizate.