Un șofer de TIR s-a baricadat în cabină după ce a lovit o mașină de poliție, în Bușteni. Ce a urmat | VIDEO

Accident prahova 16 iul

Drumul Naţional 1 a fost blocat joi seară în staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei, după ce un autotren a lovit o autospecială a Poliţiei, iar şoferul TIR-ului s-a baricadat în cabină şi a refuzat să coboare. 

Poliţiştii şi forţele speciale au reuşit să îl scoată din cabină pe şoferul de TIR, scrie News.ro.

Oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova transmit că evenimentul rutier a avut loc în contextul în care echipajul Poliţiei a încercat să oprească autotrenul, după ce reprezentantul firmei de transport care operează camionul a anunţat autorităţile că şoferul s-a abătut de la traseu şi are un comportament straniu.

”Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova au intervenit pentru gestionarea unei situaţii operative produse pe Drumul Naţional 1, în zona oraşului Buşteni. Sesizarea a fost făcută de administratorul unei societăţi comerciale de transport, care a informat poliţiştii că un angajat, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule, şi-ar fi modificat nejustificat traseul şi ar manifesta un comportament neobişnuit. Echipajele de poliţie au efectuat semnalele regulamentare de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat şi a continuat deplasarea pe direcţia Braşov-Ploieşti. Ulterior, acesta a oprit în zona unui centru comercial din oraşul Buşteni, iar în momentul în care poliţiştii au încercat să îl determine să coboare din autovehicul, ar fi pus în mişcare ansamblul de vehicule şi ar fi acroşat uşor o autospecială de poliţie”, informează Poliţia Prahova.

Traficul rutier a fost reluat după ce a fost blocat zeci de minute

Şoferul de TIR care a refuzat să coboare din maşină a ameninţat că îşi provoacă singur rău. La locul incidentului au intervenit forţe speciale din cadrul Poliţiei şi Jandarmeriei, precum şi un negociator, în vederea soluţionării situaţiei pe cale paşnică şi în condiţii de maximă siguranţă pentru toate persoanele implicate.

În cele din urmă, şoferul a fost scos din cabina autovehiculului, în siguranţă. La ora transmiterii acestei ştiri, el se află în custodia poliţiştilor.

”În continuare, poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, precum şi pentru clarificarea motivelor care au condus la manifestarea acestui comportament”, precizează oficialii Poliţiei.

Traficul rutier în zonă, care a fost blocat timp de zeci de minute, a fost reluat în condiţii normale.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
Vlcsnap 2026 07 16 17h08m40s067
O mașină oprită pe drumul expres Craiova-Pitești a fost spulberată de un TIR. Accidentul a fost surprins de camere

O mașină a fost spulberată de TIR pe drumul expres Craiova-Pitești. Autoturismul era oprit pe acostament, deși este interzis acest lucru. Impactul a fost surprins de camerele de supraveghere.

Accident calarasi dn21
Accident între un autocar și un TIR în județul Călărăși. 12 copii au fost transportați la spital

Mai multe persoane, inclusiv copii, au fost rănite după ce un autocar şi un TIR s-au ciocnit joi, pe DN 21, în judeţul Călăraşi.

Cluj tir
Un șofer de TIR arestat după ce a condus beat în Cluj. A fost filmat în timp ce circula haotic și evita la limită accidente

Un șofer de TIR a fost arestat preventiv după ce martorii au alertat poliția în privința comportamentului lui pe o șosea din județul Cluj. Bărbatul conducea haotic și îi punea în pericol pe ceilalți conducători auto. 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.