Un șofer a vrut să scoată pistolul în fața polițistului, la Fetești. Ce a pățit ulterior

×
Publicitate

Un șofer a încercat să scoată un pistol atunci când a fost oprit de poliție, la control. Incidentul a avut loc la stația de taxare de la Fetești, pe Autostrada Soarelui. Polițiștii l-au prins și au stabilit că era și băut, și fără permis.

Bărbatul a devenit recalcitrant atunci când oamenii legii i-au solicitat documentele la control, a încercat să scoată un pistol din torpedou iar apoi a accelerat și a fugit de la fața locului, a comunicat Poliția Română.

Șoferul a fost apoi blocat în trafic în scurt timp, iar agenții au constatat că băuse. Incidentul s-a petrecut duminică seară.

În urma testării cu aparatul etilotest, a reieșit o valoare de 0,97 mg/alcool pur în aerul expirat, iar verificările au stabilit că bărbatul avea permisul de conducere reţinut de poliție.

Pistolul din torpedo era unul de airsoft, cu bile.

El a fost oprit după ce un alt șofer a sunat la 112, comunicând că bărbatul îi pune în pericol pe ceilalți participanți la trafic.

Poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa au intervenit după ce au fost sesizaţi că șoferul conducea haotic, pe sensul spre Bucureşti.

Poliţiştii verifică dacă bărbatul deținea legal pistolul, de timp airsoft.
Bărbatul a fost reţinut, iar polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului. Anchetatorii au dispus cercetarea sub control judiciar.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62142812
Iohannis: ”Eforturile Guvernului se concentrează în acest moment pe infrastructură”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că Guvernul Orban este în ”pregătiri foarte avansate” pentru elaborarea unor acte normative care să permită accesarea unor proiectel cu fonduri europene.

62142750
Mesaj teribil al manelistului Tavy Puștiu, mort când făcea LIVE pe Facebook: "Într-o zi, trenul greșit..."

Cântărețul de manele Tavy Puștiu ar fi postat un mesaj terifiant pe Facebook, cu o lună înainte de accidentul de tren care i-a curmat viața, în timp ce făcea LIVE pe Facebook, scrie The Sun.

62142748
Manelistul român care a murit când făcea LIVE pe Facebook a ajuns în tabloidele britanice. "Pop-star din România"

Moartea cântărețului de manele Tavy Puștiu, decedat într-un accident de tren produs la Ploiești, în timp ce transmitea LIVE pe Facebook, a ajuns și în tabloidele britanice.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.