Clădirea interbelică în stil Art Deco a fost abandonată aproape 30 ani, înainte de a fi preluată recent de un ONG.

Cinematograful va primi, întâi, un acoperiș provizoriu, care să oprească degradarea și să protejeze spațiile renovate.

Cinematograful Marconi și-a primit numele de la inventatorul italian al telegrafului. A fost inaugurat acum 96 de ani și a devenit aproape imediat un reper al perioadei interbelice, cu proiecții de film mut, însoțite de pianină și de film sonor, cu reprezentații de teatru și vodevil. În perioada comunistă, a fost retrogradat la o simplă sală de cinema, redenumită Aleksandr Popov, după un fizician rus.

Însă adevărata decădere a venit după 1990. Vremea a instalat fisuri în structura de rezistență, acoperișul a căzut, iar cinematograful a rămas sub cerul liber.

Dan Lăcătuș, Șef De Șantier: ”Știu cinema-ul când funcționa, înainte de a fi dat unui tip de abandon căruia i s-a supus o mare parte a Bucureștiului, din dorința de a construi repede și profitabil în loc. Aici erau gradenele de sus ale cinematografului”.

Fabien Drubigny, Arhitect: ”Știm să reconstruim Acropola, Parthenonul de pe Acropola Atenei, așa că știm să reconstruim și cinematograful Marconi”.

Fabien este arhitectul șef ales de ONG-ul care și-a asumat misiunea să redea clădirii Marconi prestigiul și înfățișarea din anii 30. A lucrat la Notre Dame, si la Palatul Versailles

Edmond Niculușcă, Președintele A.R.C.E.N.: ”Acest loc are acum o șansă! E acum sau niciodată. Probabil că proiectul de restaurare se va ridica la 10-12 milioane de euro. Mărturisesc că nici n-am îndrăznit să cerem bani de la intituții. Ce ne dorim de la instituțiile din România- Primăria Capitalei, Ministerul Culturii- e să nu ne încurce”.

Sub straturi de vopsea, specialiștii au găsit la microscop culoarea tencuielii originale. Basoleriefurile și stucaturile vor fi restaurate.

Chiara Zanetti, specialist în restaurări: ”Credem că la sfârșit rezultatul va fi foarte frumos, după restaurare. Sigur, acum că vezi clădirea în starea asta te cam sperii. Mai ales pentru că nu are acoperiș”.

Loris Colan-Notte, specialist în restaurări: ”Aveam câteva imagini, câteva poze, ca să ne dăm seama de ce înseamnă proiectul, și acum e prima oară când venim la București, ca să înțelegem istoria cinematografului”.

Renovarea ar trebui să se încheie în anul centenar, 2030. Însă termenul de predare depinde de obținerea fondurilor.

Companiile pot contribui fără niciun cost suplimentar: cele plătitoare de impozit pe profit pot redirecționa 20% din impozitul pe care îl datorează oricum statului către ARCEN, prin Formularul 177, alegând astfel destinația sumei.

Termenul pentru anul acesta este 25 iunie.

Iar persoanele fizice găsesc informatii pe site-ul www.cinemamarconi.ro.