Un român a murit pe o șosea din Germania, iar altul este în stare gravă, după ce mașina lor a fost izbită frontal de un bolid

×
Publicitate

Un român a murit pe o șosea din Germania, iar altul este în stare gravă, după ce mașina lor a fost izbită frontal de un bolid. În tragicul accident au fost implicate mai multe autoturisme.

 

11 oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale

Jurnaliștii germani spun că, în total, 11 oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale. În mașina scăpată de sub control era și un copil de un an și jumătate.

Accidentul s-a produs pe o șosea din Stuttgart, Germania. Cristian și Cosmin, doi români de 33 și 35 ani, angajați ai unei firme de transport, abia începuseră lucrul. Cosmin era în prima lui zi de serviciu și învăța traseul de la șeful său, Cristian.

Ce doi români nu au mai avut timp să reacționeze

După aproximativ o oră de mers, șoferul unui SUV electric în valoare de peste 70.000 de euro a intrat pe contrasens. Mașina care circula în fața românilor a reușit să evite impactul, lovind la rândul său un alt autoturism care a luat foc, dar cei doi români nu au mai avut timp să reacționeze.

Valentin Gogonțea, cumnatul românului rănit: „Cumnatul meu conducea și șeful era pe locul pasagerului, în dreapta. Cumnatul meu nu a fost preluat în comă. Când au ajuns ei la fața locului mișca mâinile. La spital ne-a spus că avea zdrobit piciorul drept și fractura la coloană în partea superioară. Medicii în privința piciorului spun că sunt foarte reticenți și sunt șanse foarte mari să i-l amputeze”.

Cosmin era din Buzău, iar colegul său, care a murit pe loc, avea un copil acasă

Cosmin, de loc din Buzău, ajunsese recent la muncă în Germania. Acasă îl așteaptă patru copii. Din păcate, pentru colegul său Cristian nu s-a mai putut face nimic. A murit pe loc. Și acesta avea un copil minor.

Valentin Gogonțea, cumnatul românului rănit: „Ne ajutăm reciproc, v-am spus eu aici am un restaurant, iar el cu transportul când a avut nevoie de un șofer, l-am ajutat. S-a ocupat firma pentru repatriere și urmează să îl aducă în România”.

Șoferul vinovat, în vârstă de 43 de ani, ar fi lăsat bolidul setat pe funcția de conducere autonomă din cauza unor inscripții care se aflau pe mașină. Compania producătoare a precizat că autocolantele de pe mașină nu erau pentru condus autonom, ci pentru respectarea GDPR, având în vedere că erau amplasate camere video. Autoritățile au verificat dacă șoferul de 43 de ani a folosit vreo funcție de conducere autonomă, mașina purtând inscripții care le-a făcut să bănuiască acest lucru.

Un comunicat de presă comun al poliției și procuraturii din două localități germane precizează printre altele: „investigațiile au scos la iveală că nu era posibilă conducerea autonomă cu BMW iX, care era marcat ca vehicul autonom e-test, la momentul accidentului.”

Ancheta pentru a stabili cauza accidentului este în derulare

Ancheta pentru a stabili cauza accidentului este în derulare, mai spun investigatorii.

Pompier: „Bărbatul mergea cu viteză foarte mare, din câte se pare, și-a pierdut concentrarea și a scăpat mașina de sub control”.

Medic ambulanță: „Sunt opt răniți și unul în stare gravă, în total nouă pacienți internați”.

Nu se știe de ce nu a putut evita impactul pe o porțiune de drum drept. În mașină cu el mai erau încă trei adulți și un copil de un an și jumătate. Toți au scapăt cu viață.

Compania BMW a precizat pentru Știrile PRO TV că: „Vă putem confirma că un automobil BMW a fost implicat, luni, într-un accident în cartierul Reutlingen, în apropiere de Stuttgart, Germania. Automobilul era o maşină de teste de dezvoltare BMW, folosită pentru a testa situaţiile normale de condus şi nu era echipat cu sisteme speciale de condus autonom. Suntem în strânsă legătură cu autoritățile care investighează incidentul și le sprijinim oriunde este necesar. Următoarele fapte au fost deja stabilite: Modelul implicat nu era un automobil autonom. Automobilul are sisteme de asistență „Level 2” (Nivel 2) care sunt deja disponibile pe automobilele noastre de serie şi care asistă şoferul dacă acesta activează funcţiile specifice. Cu sistemul de asistenţă „Level 2” (Nivel 2), totuși, șoferul are întreaga responsabilitate pe tot parcursul deplasării”.

În total, 11 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Autoritățile germane au trimis la fața locului patru elicoptere și zece ambulanțe. Șoferul vinovat va raspunde penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală și distrugere. Pagubele materiale sunt estimate la 170.000 de euro.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
Citește și...
62279429
Caz șocant în Moldova. Un bărbat din județul Iași a fost filmat în timp ce abuza sexual un câine

Caz șocant într-o comună din județul Iași. Un individ care batjocorea o cățea a fost surprins de un cunoscut, care a și filmat grozăvia.

62279425
Primele vagoane cu cereale din Ucraina ajung la Galați. Care este destinația finală a grânelor

Un prim transport de cereale din Ucraina ajunge, joi, în Portul Docuri din Galați. Grânele sunt aduse pe o veche linie de cale ferată cu ecartament larg, de tip sovietic.

62279420
Trei surori au murit după ce mașina în care se aflau a ajuns pe contrasens și a intrat în coliziune un alt autoturism

Tragedie miercuri noapte, în apropiere de Buzău. Trei surori au murit după ce mașina în care se aflau a ajuns pe contrasens și a intrat în coliziune un alt autoturism, pe Drumul European 85.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.