Un profesor care însoţea un grup de studenţi a murit după ce a căzut într-o prăpastie în Munţii Făgăraş

61974750

Un profesor care însoţea pe munte un grup de studenţi a murit, sâmbătă, iar un alt bărbat a fost rănit după ce au căzut câteva zeci de metri într-o prăpastie din Munţii Făgăraş.

Potrivit Salvamont România, salvatorii montani din Argeş au fost solicitaţi să intervină pentru recuperarea une persoane care a căzut câteva zeci de metri în zona de creasta a Masivului Făgăraş, în sectorul din apropierea Vârfului Moldoveanu.

A fost solicitată intervenţia unui elicopter, care nu a putut interveni din cauza condiţiilor meteo, relatează news.ro.

După ce au ajuns la faţa locului, salvatorii montani au anunţat autorităţile că este vorba despre un bărbat mort şi unul rănit.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Argeş, Mădălin Zamfir, a declarat că bărbatul care şi-a pierdut viaţa avea aproximativ 40 de ani. Surse locale au declarat că victima era profesor şi însoţea un grup de studenţi la Geografie care se aflau într-o excursie pe munte.

La rândul său, Mădălina Epure din cadrul ISU Argeş a spus că bărbatul decedat şi cel rănit făceau parte dintr-un grup de aproximativ 40-50 de persoane care coborau de pe Vârful Moldoveanu către Valea Rea. Ea a precizat că bărbatul rănit este conştient.

Acţiunea salvatorilor, care trebuie să recupereze victimele, este foarte dificilă întrucât zona în care au căzut cei doi este una accidentată.

De asemenea, două ambulanţe SMURD, autospeciala de transport victime multiple, dar şi o echipă de criminalişti şi reprezentanţi ai Serviciului de Medicină Legală Argeş au pornit către zona în care s-a produs accidentul, urmând ca autospecialele să se deplaseze atât cât va permite traseul.

Salvatori montani din judeţele învecinate Argeşului sunt pregătiţi să intervină în sprijinul salvamontiştilor argeşeni.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
61970239
Ambasadorul SUA: Parlamentul a adoptat Legea offshore încălcând toate principiile transparenţei şi negocierii

Ambasadorul american Hans Klemm a criticat sâmbătă modul în care Parlamentul a adoptat Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră.

61974748
Mihai Şora, încă internat la Spitalul Elias, susţine campania #FărăPenali: Îmi pun speranţa în copii

Scriitorul Mihai Şora, în vârstă de 101 ani, încă internat la Spitalul Elias după operaţia suferită pe 28 iunie, susţine campania "Fără penali în funcţii publice".

61974709
Inundațiile din Covasna ar fi fost influențate de deversările de la Barajul Târlung. Imaginile surprinse

Anchetă la barajul de pe raul Tărlung. Autorităţile vor să afle cum au fost gestionate deversările barajului şi dacă au influenţat inundaţiile din judeţul Covasna de pe 30 iunie.

Recomandări
62138172
AnimaWings a suspendat toate zborurile după ce a intrat în reorganizare judiciară. Ce se întâmplă cu biletele pasagerilor

Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru reorganizarea planurilor de zbor, după ce miercuri a anunţat iniţierea procedurii de reorganizare judiciară pentru protejarea şi continuarea activităţii.

Exchange amanet id240918 inquam photos george calin
Nou record pe interbancar. Cursul leu-euro a depășit nivelul de 5,35 lei

Respingerea prin vot de către Parlament a Guvernului Siegfried Mureșan se resimte deja și la cursul interbancar, unde leul a căzut considerabil în fața monedei europene.

62489575
DIICOT extinde urmărirea penală în cazul Laurei Vicol, în dosarul Nordis. Cum ar fi ascuns peste trei milioane de euro

DIICOT a extins urmărirea penală a Laurei Vicol, în dosarul Nordis care vizează infracțiuni precum constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani, au transmis surse judiciare pentru Știrile Pro TV.