Un primar din Dâmbovița s-a autodeclarat Cetățean de Onoare. Reacția edilului: ”Am vărsat câteva lacrimi”

61974949

Ion Leonard Dicu, primar într-o comună din județul Dâmbovița, s-a autodeclarat Cetățean de Onoare al localității. La ceremonie, edilul apărut luat prin surprindere, emoționat până la lacrimi de onoarea care i s-a făcut.

Ion Leonard Dicu a primit titlul de Cetățean de Onoare în prezența lui Adrian Țuțuianu, președintele PSD Dâmbovița și fost ministru al apărării. Și Țuțuianu a primit aceeași distincție, relatează dambovitanews.ro.

Florin Georgescu, consilier județean PSD, a primit și el distincția.

În prezența onoratei asistențe, Ion Leonard Dicu, 44 de ani, și-a înmânat singur titlu de Cetățean de Onoare, situație ce l-a stânjenit până și pe Adrian Țuțuianu, precizează sursa citată.

Ion Leonard Dicu, cetâțean de onoare

Momentul în care Ion Leonard Dicu și-a acordat singur titlul de Cetățean de Onoare a fost marcat și de un moment teatral, acestuia dându-i lacrimile când a luat la subraț, placheta și soclul de sticlă ce conținea fotografia sa.

Referatul în baza căruia a fost adoptat proiectul de hotărâre al Consiliului Local a fost întocmit de viceprimarul Ion Olîc.

Edilul spune că titlul este onorific, a fost primit de la viceprimar şi a precizat că toţi consilierii locali au decis că merită acest lucru pentru tot ceea ce a realizat în comună în ultimii 15 ani.

Primarul Ion Dicu a declarat luni, pentru News.ro, că decizia de a primit titlul de Cetăţean de onoare a fost luată de Consiliul Local în luna aprilie a acestui an.

“În şedinţa de Consiliul Local din aprilie acest an s-a aprobat diploma de cetăţean de onoare pentru trei persoane între care şi eu. Este vorba de senatorul Adrian Ţuţuianu şi de tenorul Florin Georgescu, fiul al comunei. Hotărârea a fost aprobată în unaniminate, iar Consiliul Local este format din consilieri PSD şi PNL. A fost hotărâre de Consiliu, a fost la Prefectură şi totul s-a desfăşurat conform legii. Nu se poate ca o diplomă de cetăţean de onoare să ţi-o dai singur, nu există aşa ceva. Noi am organizat ziua comunei Pietroşiţa în acest an Centenar, nu o mai organizasem de cinci ani. Consiliul Local a aprobat bugetul şi a fost o şedinţă festivă de deschidere a zilei comunei şi s-au înmânat aceste diplome, trei machete şi trei trofee onorifice, fără niciun fel de foloase materiale, băneşti sau terenuri de casă”, a afirmat primarul Ion Dicu.

Edilul spune că a înmânat titlul de cetăţean de onoare pentru Adrian Ţuţuianu şi pentru Florin Georgescu, iar el l-a primit de la viceprimar.

“Eu le-am înmânat celorlalte două persoane, conform legii, iar mie mi-a fost înmânat de domnul viceprimar. În regulament scrie că viceprimarul sau orice consilier local din cadrul Primăriei putea să înmâneze primarului. Cum să îmi dau eu singur aşa ceva?”, a precizat Ion Dicu.

El a menţionat că a avut emoţii în momentul în care a primit acest titlu.

“Mi s-a înmânat de domnul viceprimar ultimul, că aşa a fost protocolul. Evident că în acel moment am vărsat câteva lacrimi, am avut emoţii. E ceva normal, firesc, o dată în viaţă”, a explicat edilul.

El a afirmat că CL a decis să primească titlul de cetăţean de onoare pentru tot ceea ce a realizat în comună în cei 15 ani de când este primar.

“Sunt primar din 2003, sunt la al cincilea mandat, am fost cel mai tânăr primar din România la acea vreme şi Consiliul Local a hotărât că merit pentru tot ce am făcut în comună. Este o comună cu buget mic, dar care s-a dezvoltat. Şi ei au considerat că merit acest titlu onorific”, a mai spus edilul Ion Dicu.

Consiliul Local Pietroşiţa este format din nouă consilieri PSD şi patru PNL.

Ion Dicu a menţionat că printre cele mai importate proiecte realizate în cei 15 ani se află reabilitarea şcolii generale Sfântul Nicolae, construirea unei săli de sport şi a unei grădiniţe, reabilitarea a două cămine culturale, introducerea sistemului de alimentare cu apă în satul Dealu Frumos, iluminatul public, asfaltarea a 15 străzi care însumează nouă kilometri, construirea a două parcuri. Primarul spune că valoarea totală a acestor proiecte este de aproximativ 40 de milioane de lei.

Totodată, manifestările pentru ziua comunei, de la sfârşitul săptămânii trecute, au costat 30.000 de lei, locuitorii având parte de mai multe surprize printre care concerte, fanfară, focuri de artificii.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
61964518
Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a lui Felix Bănilă la șefia DIICOT

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru numirea în funcţia de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a lui Oliver-Felix Bănilă pe o perioadă de 3 ani.

61946043
Un șofer de 22 de ani a fost prins cu o viteză uriașă pe Centura București

Un tânăr de 22 de ani din Bucureşti a fost surprins duminică de poliţiştii din Ilfov în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 216 km/oră pe Centura Bucureşti, în apropierea localităţii Otopeni.

61945554
Tragedie la Complexul Energetic Oltenia. Un angajat a murit prins de banda transportoare

Un angajat de la Cariera Peşteana Nord din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) a murit, luni dimineaţa, la serviciu, după ce a fost prins de banda transportoare pentru cărbune.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.