Potrivit unui comunicat al companiei de drumuri, obiectivele principale ale recensământului sunt următoarele: determinarea intensităţii şi compoziţiei traficului rutier (structurate pe categorii de vehicule); actualizarea indicilor de evoluţie a cererii de transport; furnizarea datelor necesare pentru fundamentarea investiţiilor în infrastructură, întreţinerea drumurilor şi siguranţa rutieră; actualizarea bazei de date a Modelelor de Transport.

Recensământul va fi realizat atât prin metode automate (utilizând sisteme automate de monitorizare), cât şi prin metoda manuală, în puncte de înregistrare stabilite strategic la nivel naţional.

Potrivit Normativului AND 557/2025 - Instrucţiuni pentru efectuarea înregistrării circulaţiei rutiere pe drumurile publice, perioadele de înregistrare sunt alese astfel încât să surprindă variaţiile sezoniere şi zilnice ale traficului, incluzând zile lucrătoare, de weekend şi perioade de vârf turistic.

"Procesul de colectare a datelor nu implică oprirea vehiculelor în trafic. Echipele de recenzori vor fi amplasate în afara părţii carosabile, astfel încât fluxul rutier să nu fie afectat", precizează CNAIR.

Citește și
Sindicaliștii îi cer lui Nicușor Dan să formeze un nou guvern „stabil”. BNS: Altfel, să fie organizate alegeri anticipate

Rezultatele finale ale recensământului vor fi centralizate şi utilizate pentru actualizarea bazelor de date tehnice rutiere şi vor fi puse la dispoziţia autorităţilor cu atribuţii în gestionarea infrastructurii rutiere.

"Monitorizarea fluxurilor de trafic este esenţială pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, oferind suportul tehnic necesar proiectării investiţiilor, planificării lucrărilor de întreţinere şi optimizării circulaţiei. Aceste date permit o analiză precisă a dinamicii traficului şi sunt fundamentale în evaluarea impactului asupra mediului, facilitând estimarea emisiilor poluante şi elaborarea strategiilor de îmbunătăţirea calităţii aerului", explică reprezentanţii CNAIR.

CNAIR organizează şi coordonează recensământul prin intermediul Centrului de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică (CESTRIN).

Acesta se va derula în conformitate cu prevederile Normativului AND 557/2025 - Instrucţiuni pentru efectuarea înregistrării circulaţiei rutiere pe drumurile publice, indicativ ce stabileşte metodologia de înregistrare a datelor de trafic pe drumurile de interes naţional, judeţene şi comunale.