Investiţia vizează realizarea unui drum expres cu o lungime de 112,4 kilometri, care va lega municipiile Brăila şi Buzău şi va facilita accesul la reţeaua majoră de transport din România, potrivit acestuia.

„Este un pas concret şi important. Un pas care arată direcţia corectă pentru dezvoltarea judeţului Brăila! Drumul Expres Brăila-Buzău înseamnă legături mai rapide, trafic mai sigur, timp câştigat şi acces mai bun pentru cetăţeni, firme şi transportatori. Investitorii vin acolo unde există infrastructură. Vin acolo unde marfa poate circula rapid. Vin acolo unde oamenii se pot deplasa uşor. Vin acolo unde administraţia construieşte, nu blochează. Pentru Brăila, acest drum expres este vital. Ne leagă mai bine de Bucureşti şi Buzău, de Muntenia, de Moldova, de coridoarele de transport şi de viitoarele investiţii care pot aduce locuri importante de muncă, dezvoltare şi bani în economia locală", a scris Chiriac pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele CJ Brăila a criticat, totodată, atacurile politice la adresa proiectului şi a subliniat importanţa acestuia pentru dezvoltarea judeţului.

„Din păcate, sunt oameni care, în loc să-şi canalizeze energia pentru binele judeţului, aleg să arunce cu noroi în orice proiect bun. Nu contează pentru ei că Brăila câştigă. Nu contează că oamenii au nevoie de drumuri, investiţii şi dezvoltare. Pentru unii, contează doar culoarea politică a celor care muncesc. Eu cred că Brăila trebuie să fie mai importantă decât orice interes politic. Ca preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru ca acest proiect să meargă mai departe şi să fie finalizat", a precizat Chiriac.

Citește și
Învățătoare din Medgidia, reținută după ce ar fi agresat un elev de 10 ani care a rupt rezultatele la Evaluarea Națională