Un minor, arestat pentru incendierea mai multor mașini parcate. Ce au aflat polițiștii

×
Publicitate

Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost reţinut, miercuri, de poliţişti, fiind bănuit de incendierea, în noaptea de luni spre marţi, a mai multor maşini parcate pe străzi din municipiul reşedinţă de judeţ, a anunţat IPJ Botoşani.

Potrivit surselor citate, tânărul are domiciliul în comuna Corni, dar locuieşte fără forme legale în municipiul Botoşani.

"Cu ocazia audierii, acesta a declarat organelor de poliţie că a comis faptele pe fondul consumului de alcool şi al unor probleme de ordin familial", susţin reprezentanţii Poliţiei.

Anchetatorii au stabilit că, pentru comiterea faptelor, adolescentul s-a folosit de o brichetă, fără a utiliza alte materiale combustibile.

"Pe numele tânărului a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Botoşani, urmând ca mâine să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive", mai precizează Poliţia.

Cercetările în acest caz continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62061345
Ateliere de vară pentru mii de copii sărmani. Mulţi nu ştiu nici să meargă la baie
6 mii de copii sărmani din toată ţara, care n-au călcat niciodată ntr-o grădiniţă sau o şcoală au ocazia să vadă cum este să ai parte de experimente, jocuri educative şi activităţi distractive.
62061336
Motivul pentru care tot mai mulți români se mută de pe Facebook pe Instagram
Facebook pierde teren în fața Instagramului, care este acum platforma pe care toţi tinerii din România vor să fie cunoscuţi, potrivit consultanţilor în social media.
62061323
Salariul uriaş pe care îl va primi un elev cu notă mare la Bac. ”Plec la Amazon”
Au luat bac-ul cu notă mare, dar aveau deja pregătite bagajele, iar peste câteva săptămâni, vor pleca în străinătate!