Un jandarm din Olt s-a împuşcat în mână din greșeală. Ce încerca să facă

62086038
Pro TV

Un jandarm din Scorniceşti s-a împuşcat cu pistolul din dotare, în mâna stângă, în timp de încărca armamentul, a confirmat luni purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Olt, Simona Floricel.

Aceasta a precizat că incidentul s-a produs în dimineaţa zilei de 19 octombrie, iar jandarmul s-a rănit uşor şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, potrivit Agerpres.

"Sâmbătă, 19 octombrie, în jurul orei 7,30, un subofiţer din cadrul Grupei de supraveghere şi intervenţie Scorniceşti, s-a rănit uşor prin împuşcare, la mâna stângă, în timp de executa activităţile de încărcare a armamentului. Subofiţerul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde i s-au acordat îngrijiri medicale", a spus Simona Floricel.

Parchetul Militar efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Jandarmul care s-a rănit cu arma din dotare este absolvent al Şcolii de subofiţeri de la Drăgăşani şi a fost încadrat din anul 2008.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62069488
Proprietarii de animale din Bucureşti riscă amenzi uriaşe. Unde trebuie să le declare

Proiectul privind recensământul animalelor cu proprietar/ deţinător legal de pe raza municipiului Bucureşti urmează să fie dezbătut în şedinţa de joi a CGMB.

62077901
Sute de șoferi au fost amendați în Capitală, după ce au folosit telefonul la volan

Mare atenţie în trafic! Sunt controale care îi vizează cei care nu se dezlipesc nici în maşina de telefon.

62036371
Vâlcov, "eminența cenușie" a guvernului Dăncilă, şi-a plagiat cel puţin un sfert din teza de doctorat

Darius Vâlcov și-a plagiat un sfert din teza de doctorat în finanțe, potrivit unui raport al Comisiei de Etică și Deontologie Profesională a Academiei de Studii Economice.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.