Un individ băut a căzut cu trotineta la Piatra-Neamț și s-a ales cu dosar penal. Cât alcool ingerase

62284778

Un bărbat din Piatra-Neamț care a căzut cu trotineta și s-a rănit are acum dosar penal, după ce polițiștii au descoperit că era și băut.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat din Piatra-Neamţ care s-a rănit după ce a căzut de pe trotineta electrică, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, transmite Agerpres.

Accidentul s-a produs în noaptea de joi spre vineri, iar victima se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că în timp ce un bărbat, de 41 ani, din Piatra-Neamţ, se deplasa pe o trotinetă electrică pe strada Ştefan cel Mare, s-ar fi dezechilibrat, căzând pe carosabil, rezultând rănirea acestuia. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62386610
Motivul grevei de la CFR SA. Sindicalist: 80% din personalul de execuţie are salariul net de 2.650 de lei
Secretarul general al Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane, Viorel Istrate, a anunţat că motivul principal al grevei CFR de vineri dimineaţă îl reprezintă faptul că nu a fost încheiat contractul colectiv de muncă, scrie News.ro.
62386617
Un tractor a ars ca o torță, după ce a luat foc în mers pe un drum din Timiș
Un tractor a ars ca o torță după ce a luat foc în mers, pe un drum județean din Timiș.
62382346
România dă în judecată Austria la Curtea de Justiție a UE. Ciolacu: Prejudiciul este de cel puțin două procente din PIB
România dă în judecată Austria la Curtea de Justiție, pentru votul repetat împotriva admiterii în Schengen, a declarat premierul Marcel Ciolacu. Daunele produse României „se ridică la cel puţin două procente din PIB”, a apreciat el, adică 6 mld. de euro.