Un incident în trafic din Ialomița s-a transformat în lupte de stradă cu bâte. Cum s-a terminat

62131142
StirilePROTV

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa a transmis că poliţia a fost sesizată sâmbătă că mai multe persoane au intrat într-o altercaţie cu bâte şi alte obiecte contondente după un eveniment rutier care s-a produs în afara localităţii Sineşti.

 

Autorităţile precizează că nicio persoană nu a fost rănită, însă cele 15 persoane implicate în scandal au fost duse la sediul de poliţie din Urziceni pentru audieri.

„Astazi (sâmbătă), în jurul orei 13:15 am fost sesizaţi, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că mai multe persoane sunt implicate într-o altercaţie, urmare a unui eveniment rutier produs în afara localităţii Sineşti. Poliţiştii s-au deplasat cu operativitate la faţa locului, iar altercaţia a fost aplanată. În urma altercaţiei, nicio persoana nu a fost rănită”, a transmis IPJ Ialomiţa.

Până la acest moment, au fost ridicate mai multe obiecte interzise la deţinere cum ar fi bâte şi alte obiecte contondente, precizează sursa menţionată.

„Cercetarile sunt continuate, cele 15 persoane implicate fiind conduse la sediul Poliţiei Municipiului Urziceni, în vederea audierii şi luării măsurilor legale, în urma analizătii probatoriului, cu procurorul de caz”, conchide sursa citată.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62023288
Deputatul Cătălin Rădulescu, atac furibund la PSD: „Inculți, analfabeți, informatori și delatori”
Deputatul Cătălin Rădulescu spune că s-a înscris în PER, deşi nu i-a fost uşor după 26 de ani de viaţă politică în PSD. Va fi greu ca ecologiștii să treacă pragul electoral de 5% pentru intrarea în parlament, dar în partid sunt „luptători”, spune el.
61787112
Un bărbat din Suceava a tăiat cu flexul țeava de gaze de pe stradă în timp ce făcea curat. Ce a urmat
Un bărbat a tăiat cu flexul țeava de gaze de pe strada sa din municipiul Suceava, în timp ce făcea curat pe spațiul verde, crezând că este un fier vechi. A apelat la 112 când a realizat ce făcut și doar printr-un noroc nu s-a produs o tragedie.
62154713
Ludovic Orban, despre explozia cazurilor de Covid-19: Îmbolnăvirea elevilor nu se produce în şcoală
Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă la Timişoara, că îmbolnăvirea elevilor cu noul coronavirus nu se produce în şcoli, deoarece în instituţiile de învăţământ aceştia sunt supravegheaţi de către cadrele didactice şi poartă mască de protecţie.