Potrivit oficialilor poliţiei, sesizarea a fost depusă luni la poliţia municipiului Baia Mare de către un cadru didactic.

Care era prețul final al taberei

"Din primele verificări efectuate a reieşit că organizatorul unei tabere de vară, respectiv administratorul unei unităţi de cazare, situată în staţiunea Izvoare, ar fi indus în eroare un grup de 44 de elevi şi patru cadre didactice din localitatea Dorohoi, prezentându-le o ofertă pentru serviciile oferite la preţul de 92.100 de lei. Pentru rezervarea locurilor de cazare, persoanele au achitat un avans în cuantum de 59.500 de lei. În momentul în care au ajuns la destinaţie, turiştii au constatat că ar fi fost induşi în eroare, întrucât condiţiile prezentate în ofertă nu corespundeau cu cele reale", sunt primele concluzii ale Poliţiei.

Potrivit sursei citate, unitatea de cazare este în construcţie, ceea ce face imposibilă onorarea serviciilor promise copiilor veniţi în tabără.

În cauză, a fost deschis dosar penal, iar în contextul acestei întâmplări, poliţiştii recomandă persoanelor care merg în vacanţă să aleagă unităţi de cazare autorizate, să verifice dacă acestea funcţionează legal, să facă rezervări prin "platforme de încredere", să citească recenziile şi să verifice dacă acestea sunt autentice şi recente, dar şi să evite să plătească integral în avans vacanţe către persoane fizice sau în conturi necunoscute.

Citește și
Un polițist din Câmpina și-a amanetat de mai multe ori laptopul de serviciu. Ce a urmat