Starea de sănătate a pacientului este extrem de gravă. Potrivit medicului Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași, echipajul medical a intervenit prompt la fața locului, constatând gravitatea leziunilor, transmite news.ro.
„Este un pacient de aproximativ 50 de ani, cu plagă împuşcată cranio-cerebrală. Un echipaj a ajuns la faţa locului, bărbatul fiind transportat la spitalul de Neurochirurgie din Iaşi”, a transmis medicul coordonator.
În prezent, medicii de la unitatea de primiri urgențe a spitalului ieșean confirmă că pacientul se află în comă de gradul patru, șansele sale de recuperare fiind incerte.
Oamenii legii au fost alertați prin apel 112 și au confirmat cele sesizate. Reprezentanții Poliției Județului Iași au oferit detalii despre scena incidentului și despre probele descoperite.
„În urma deplasării la faţa locului, cele sesizate s-au confirmat, fiind identificat un bărbat, de 51 de ani, care a fost preluat de echipajul medical şi transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În proximitatea bărbatului a fost identificat un obiect ce prezintă caracteristicile unei arme, acesta fiind ridicat în vederea efectuării verificărilor şi stabilirii naturii, provenienţei şi eventualei utilizări a acestuia”, au precizat anchetatorii.
Polițiștii urmează să stabilească, pe baza probatoriului administrat, dacă este vorba despre o tentativă de suicid sau despre un act de violență comis de o terță persoană.
Identificat ca Viorel Oarză, fost boxer, bărbatul are un istoric cunoscut în mediul interlop ieșean, fiind implicat în mai multe conflicte în ultimii ani. Un incident notabil a avut loc în luna iunie, când a fost implicat într-un scandal cu un dezvoltator imobiliar din municipiu, evenimentul petrecându-se într-o spălătorie auto din Iași. Aceste antecedente ar putea reprezenta o pistă importantă în ancheta polițiștilor.