Un câine din Mureș își așteaptă de doi ani stăpânul în fața curții. Omul a murit fulgerător
Pe străzile unei comune din Mureș, se consumă o poveste impresionantă despre loialitatea animalelor față de oameni.
Obama, un brac german, își așteaptă de doi ani stăpânul, în fața curții. Omul l-a crescut 16 ani, dar s-a stins fulgerător. Animalele nu au cum să înțeleagă, faptul că stăpânii nu mai sunt, și nici nu se pot adapta, într-un alt loc, spun voluntarii unui ONG, care salvează câini abandonați.
Obama este un brac german din comuna Nadeș, județul Mureș. Cine este în trecere prin localitate ar putea crede că este un câine fară stăpân pentru că e mereu pe străzi. Animalul stă însă mai mult în fața unei anume porți - cea a casei în care a trăit 16 ani. Așteaptă ca de acolo să iasă stăpânul care l-a dezmierdat o viață. Nu se va mai întâmplă. Acesta a murit acum doi ani, după ce a făcut comoție cerebrală.
Vecin: "L-am închis în curte la mine și a ros pe acolo. Și urla. Deci îi era urât. Casa s-a vândut, oamenii sunt plecați în străinătate, dar el se descurcă singur, săracul. Când îi e foame, doarme în poartă. Când nu-i e foame, doarme acolo în poartă".
Bracul mai are un loc unde așteaptă zilnic: în stația de autobuz. Stăpânul său lucra în Sighișoara și făcea zilnic naveta. Câinele privește în lungul drumului fără să poată înțelege glasul celor care i-au învățat obiceiurile și îi spun că așteaptă în zadar.
Vecină: "Nu e problemă cu el. E blând, nu atacă pe nimeni. Se vede că e loial. I-a fost drag cât a trăit și atunci rămâne dator cu asta".
Impresionați de loialitatea animalului, oamenii din comună îi știu obiceiurile și îi poartă de grijă.
Darabont Magdolna, Asociația Angel Land: "Un om înțeleg, un câine nu înțeleg. Își așteaptă stăpânul... Este foarte greu și pentru cei din jur care vor să-l adopte, fiindcă foare greu se acomodează. La vârsta asta, după zece ani, căinii foarte greu se adaptează într un mediu nou".
Povestea lui Obama, bracul german din Nadeș, seamănă mult cu cea a lui Hachiko, un câine din rasa Akita Inu devenit în Japonia simbol național al loialității și subiect de film.
La fel ca și în povestea românească, Hachiko și-a urmat zilnic stăpânul de acasă la gară și a continuat să facă acest lucru cu încăpățânare chiar și după ce bărbatul a murit.
