Un barbat de 59 de ani a murit dupa ce un sant de canalizare s-a surpat peste el. Dupa cate ore a fost scos

×
Publicitate

Santul sapat pentru reteaua de canalizare i-a devenit mormant unui barbat de 59 de ani, care muncea in comuna Moara, din Suceava.

Un mal de pamant s-a prabusit peste el, iar colegii au sarit repede sa il salveze. Atunci, un al doilea mal a cazut. Trupul omului a fost recuperat abia dupa ce au intervenit pompierii.

Colegii barbatului au sunat imediat la 112, si in scurt timp la fata locului au ajuns echipaje de la pompieri si de la ambulanta. Salvatorii au facut tot posibilul pentru bietul om. Abia dupa doua ore insa au reusit sa scoata de sub pamant. Nu mai respira.

Colegul barbatului: "Eram trei persoane, patru cu tot cu domnul inginer si a cazut malul dintr-o data. A cazut malul prima data, am incercat sa il scoatem si a cazut a doua oara si nu am mai avut ce sa mai facem. A intrat doar 5 minute. Voia sa vada cota, sa vada daca era drept sau nu in groapa."

Barbatul de 59 de ani a lasat in urma 4 copii.

Virgil Harapu, inginerul de santier: "Am incercat sa il degajam. Am sunat si la 112 sa ne ajute cineva. Noi nu am putut face nimic. Daca era intins, poate puteam sa il scoatem mai usor."

Localnicii spun ca locul pare blestemat - in zona respectiva mai multi oameni si-au pierdut viata in urma unor tragedii asemanatoare ori in accidente rutiere.

Localnic: "Asta e al patrulea. Tot aici a fost si un accident de masina, altul, mai incolo, unde e casa aia, s-a izbit unul cu masina."

Barbatul era angajat al unei firme care face lucrari la sistemul de canalizare din comuna, iar inspectorii de munca verifica acum daca au fost respectate normele de protectie. Totodata, politistii au deschis in acest caz un dosar de cercetare penala pentru ucidere din culpa.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61816200
Un baiat de 14 ani a murit inecat in Lacul Morii. Sora lui, care a sarit sa il salveze, se zbate intre viata si moarte

Doi parinti din Bucuresti sunt in stare de soc. Bietii oameni si-au pierdut fiul de 14 ani, in Lacul Morii. Martora la scena a fost sora baiatului, care s-a aruncat disperata in apa dupa el.

61816127
Cum puteti primi despagubiri de la asiguratori in caz de grindina, inundatii sau chiar si tornada

Grindina, tornadele si inundatiile urbane au fost adaugate anul acesta de asiguratori pe lista riscurilor la care sunt expuse bunurile si vietile noastre.

61816044
Pentru ca se simtea o povara pentru nepoata, o batrana din Iasi si-a pus capat zilelor. Femeia suferise un accident cerebral

Un episod dureros s-a petrecut luni dupa-amiaza, langa un centru comercial din Iasi. O batrana de 84 de ani a cazut in gol de la etaj, sub privirile ingrozite ale trecatorilor.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.