Un bărbat a ținut în congelator cadavrul colegului de apartament, timp de 2 ani. Ce a mărturisit în instanță

62344779

Un bărbat din Marea Britanie a recunoscut în instanță că a ținut cadavrul fostului său coleg de apartament într-un congelator, timp de doi ani, potrivit BBC.

Damion Johnson și John Wainwright trăiau împreună într-un apartament din zona centrală a orașului Birmingham. Wainwrigh a murit în septembrie 2018, la vârsta de 71 de ani. Cadavrul său a fost găsit abia în august 2020, în congelatorul din locuință.

Cauza morții nu a fost încă stabilită.

Damion Johnson, în vârstă de 52 de ani, a recunoscut în instanță că nu și-a îngropat colegul de apartament și i-a ținut trupul în congelator.

Anchetatorii spun că după decesul lui Wainwright, Johnson i-a folosit cardul bancar - a scos bani de la bancomat, a plătit pentru bunuri cu el și a făcut transferuri câtre propriul său cont. Aceste fapte s-ar fi petrecut între 23 septembrie 2018 și 7 mai 2020. Johnson neagă însă.

„El spune că nu a acționat necinstit, și susține că avea dreptul la fondurile din contul domnului Wainwright. Acordul a fost că sumele vor fi plătite în comun în contul domnului Wainwright, așa că, în esență, susține că au fost fondurile sale în contul domnului Wainwright și, pe scurt, avea dreptul la ele", a spus avocatul său.

Johnson a fost eliberat pe cauțiune urmează să fie judecat. Procesul său va înepe pe 7 noiembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Citește și...
62344744
Avertizările medicilor după ce o elevă de 14 ani s-a înecat cu un jeleu la şcoală și a murit

Medicul Tudor Ciuhodaru prezintă o serie de măsuri care trebuie cunoscute în cazul în care o persoană se îneacă prin înghiţirea unui corp străin, fiind de părere că noţiunile de prim ajutor trebuie să fie predate în toate şcolile din România.

62344705
O șoferiță nu a oprit la STOP și a provocat un accident înfiorător, în Galați. A murit un pasager dintr-un taxi

Sfârșit cutremurător pentru un bărbat de 67 de ani din Galați, pasager într-un taxi. Omul a murit într-un accident, produs într-o intersecție din oraș.

62344707
„Nu și-au luat măsuri de precauție”. Val de indignare în Semlac, după ce o barcă s-a răsturnat în râul Mureș

Continuă căutările pe râul Mureș pentru găsirea celor doi copii și doi adulți, dispăruți duminică seara, după ce barca în care se aflau s-a răsturnat.

Recomandări
Sorin grindeanu alexandru nazare guvernul romaniei agerpres
Grindeanu îi cere lui Nazare să prezinte „situația reală” a bugetului pe care tot el l-a administrat în guvernul Bolojan

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut ministrului de Finanțe să prezinte public cât mai rapid „situația reală” a finanțelor țării lăsate de guvernul Bolojan în care Nazare a ocupat aceeași poziție.

Luca niculescu sedinta de guvern govro
Data-limită până la care România trebuie să finalizeze procedurile pentru banii din PNRR. Anunțul făcut de ministrul Investițiilor

Alexandru Ghigiu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, anunţă luni că data de 6 noiembrie este termenul-limită până la care trebuie să închidem toate procedurile administrative restante pentru ca banii din PNRR să ajungă în ţară în acest an.

863478716 1715649293493065 238605192093740511 n
Prioritățile prezentate de premierul Luca Niculescu lui Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR

Premierul Luca Niculescu l-a informat pe Guvernatorul BNR asupra priorităților sale, într-o primă întâlnire a celor doi, care a avut loc luni dimineață la sediul Băncii Centrale.