Un adolescent de 15 ani din Brașov, a fost arestat preventiv după ce ar fi incendiat o mașină și ar fi avariat alte două. Una dintre maşinile vandalizate s-a făcut scrum. Tânărul ar fi filmat și distribuit scena ca să arate că a îndeplinit ce i s-a cerut.
Actele de vandalism au avut loc în jurul orei 3 noaptea, într-o zonă de vile din centrul Brașovului. Băiatul ar fi spart geamurile unei mașini cu o caramidă apoi s-ar fi mutat pe o stradă din apropiere unde ar fi dat foc altui autoturism. Incendiul a distrus în totalitate mașina și a mai avariat una, parcată alături.
Loredana Ghoerghiu, Parchetul de pe Lângă Judecătoria Brașov: „În timp ce autoturismele erau mistuite de flăcări, minorul a distribuit în timp real, pe rețelele de socializare, filmări cu mașinile, pentru a dovedi că a îndeplinit provocarea”.
Apoi, tânărul de 15 ani a fugit de la locul faptei. Polițiștii l-au identificat, iar a doua zi au descins la el acasă. Anchetatorii spun însă că acest caz nu este singular. Mulți adolescenți cad în capcana unor provocări pentru a fi apoi șantajați de indivizi din lumea interopă, ca să execute diverse acțiuni pentru ei.
Daniel Zontea, purtător de cuvânt IPJ Brașov: „Ținem să atragem atenția părinților să le monitorizeze cumva activitatea și comportamentul pentru că pot primi astfel de provocări de la persoane rău intenționate care sunt în sfera infracțională”.
Procurorii nu au dezvăluit dacă băiatul, care are acum calitatea de inculpat, se cunoștea cu cel care l-a instigat la asemenea fapte. Nu au precizat nici dacă extind cercetările și asupra celui din urmă.
Corespondent PRO TV: „Provocarea ar fi fost lansată pe Telegram, o aplicație de mesagerie despre care mulți cred că asigură anonimatul utilizatorilor. De fapt, autoritățile pot cere și primi adresa IP și numărul de telefon al persoanelor suspectate de comiterea unor infracțiuni."
Telegram oferă opțiunea discuțiilor secrete, se precizează în politica de confidențialitate a aplicației.
„Nu există nicio modalitate pentru noi sau oricine altcineva fără acces direct la dispozitivul tău să afle ce conținut este trimis în acele mesaje. Nu stocăm chaturile tale secrete pe serverele noastre. De asemenea, nu păstrăm jurnale pentru mesajele din chaturile secrete, așa că, după o scurtă perioadă de timp, nu mai știm cui sau când ai trimis mesaje prin chaturi secrete”, se precizează pe Telegram.
Totuși, atunci când este vorba despre o infracțiune, Poliția poate interveni.
Pe de altă parte, psihologii atrag atenția asupra puterii provocărilor lansate în mediul online.
Cornelia Stroie, psihoterapeut: „Vârsta la care ei trebuie să aibă acces la rețele trebuie împinsă cât mai departe, când ei deja și-au creat identitatea, când au niște valori, când pot să discearnă între ce e bine, ce nu-i bine. Să poată să vadă și singuri dacă sunt interacțiuni nepotrivite, idei nepotrivite”.
Locuința adolescentului a fost percheziționată, iar el a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Tânărul nu avea antecedete penale.