Un azil din Vrancea care aparținea Crucii Roșii, închis pentru nereguli grave. Ce au descoperit autoritățile

×
Publicitate

Două cămine de bătrâni din Vrancea care aparțineau Crucii Roșii, dar nu aveau autorizație, sunt investigate de autoritățile locale.

Unul dintre ele a fost închis pentru nereguli grave. 43 de persoane în vârstă au fost scoase de acolo. Poliția a deschis și un dosar penal. În cazul celui de-al doilea cămin, în care se aflau 12 oameni, anchetatorii au făcut doar recomandări.

Descinderea s-a făcut ca urmare a unei sesizări. Așa au descoperit autoritățile că așezământul din localitatea Vârteșcoiu - unde erau 43 de bătrâni - aparține Crucii Roșii Vrancea și nu avea autorizație de funcționare. Nici n-ar figura pe lista furnizorilor acreditați de servicii sociale.

Marius Hurmuzache director ANPIS Vrancea: „Nu a apărut în evidențele AJIPIS cel puțin de când sunt eu director și vorbim de anul 2020, se pare că furnizorul ar fi crucea roșie, dar nu am identificat pentru că nu am găsit niciun fel de document.”

În urma verificării s-a constatat că spațiile de cazare sunt insuficiente, la fel și îngrijitorii. Unul dintre cei internați acolo stătea la demisol, în aceeași încăpere cu centrală termică și boilerele. Însă bătrânii erau multumiți de condiții.

Nicușor Halici, prefect Vrancea: „Un camin care nu e doar al groazei, ci si al ororilor, cu niste pacienti, cu batrani oropsiti de soarta si batuti de oameni intr-un loc deloc uman. (...) Înțeleg că sunt tot felul de scheme pe care le-au aplicat în sensul în care au închiriat practic paturile.”

La bucătăria centrului, mâncarea era preparată de angajați fără a se ține seama de nevoile fiecărei persoane.

Cătălin Graur, director DSP Vrancea: „Am găsit medicamente expirate ale persoanelor care locuiau aici laolaltă cu alimente în frigidere neinscripționate. Alimentele nu au trasabilitate, nu știm de unde provin, alimentele se procesau aici în locație, personalul de aici a declarat că cumpărau ei alimentele din magazine.”

Imobilul unde erau cazați cei 43 de bătrâni nu era în evidența autorităților, iar la control nu au fost găsite documente. La momentul descinderii, în centru erau 3 angajate, nevoite să se ocupe de toți cei 43 de bătrâni.

Lenuța Soare, îngrijitoare: „Noi de zi suntem trei persoane și vin voluntarii seara. Trei pe o casă, trei pe o casă dacă e mai suplimentăm și noi.”

Conducerea Filialei de Cruce Roșie Vrancea recunoaște că nu poate îndeplini standardele pentru acreditarea ca furnizor de servicii medicale. Dar spune că soluția găsită pentru cazarea bătrânilor, cei mai multi fără aparținători, este legală.

Rodica Davidean, director filiala Crucea Roșie Vrancea: Am încheiat contracte de închiriere conform legii și am stabilit condițiile în care noi realizăm activitați și nu servicii pentru acestia. Recunoaștem însă că avem o supraaglomerare în această casă socială și asta vine ca urmare a insistențelor care vin din partea spitalelor și autorităților publice locale.”

După ce au fost consultați de echipajele medicale de pe ambulanțe, bătrânii au fost duși la Spitalul județean Vrancea pentru diagnosticare și cazare temporară. Trei dintre ei au fost mutați de aparținători la centrul pentru persoane vârstnice din Panciu. Așezământul din Vârteșcoiu a fost închis.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Doi angajați AJPIS Ilfov care au închis ochii în fața neregulilor de la căminele din Ilfov, reținuți de DNA

Ancheta căminelor groazei din Județul Ilfov se extinde. Procurorii DNA fac percheziții la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov.

Un bărbat din Bihor, dat dispărut la trei zile, a fost găsit mort în apele unui canal. Ce spun autoritățile

Un bărbat în vârstă de 32 de din judeţul Bihor, dat dispărut de familie la trei zile, a fost găsit mort, joi dimineaţă, în apele unui canal colector, relatează news.ro.

Un elev a murit într-o școală de vară din Iași. A fumat mult şi a băut patru doze de băuturi energizante

Un elev în vârstă de 17 ani, venit la o şcoală de vară a uneia dintre universităţile din Iaşi, a murit după ce a fumat foarte mult şi a consumat mai multe doze de băuturi energizante.

Recomandări
Consultări decisive la Palatul Cotroceni. PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții. USR e deschis

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Ilie Bolojan, după discuțiile de la Cotroceni: „Principala provocare este păstrarea controlului asupra finanțelor publice”

Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat joi, după consultările cu Nicușor Dan, că România are nevoie de un guvern cu un premier credibil, miniștri competenți și un program adaptat realităților economice.