Un autocar cu 35 de persoane s-a rasturnat, dupa ce a fost lovit de remorca unui TIR. Sapte persoane au fost ranite

60215065

Un autocar in care se aflau 35 de persoane s-a rasturnat, sambata dupa-amiaza, pe DN 15 B, in judetul Neamt, dupa ce a fost lovit de remorca unui TIR, care a derapat, relateaza Mediafax.

In urma impactului, sapte pasageri au fost raniti, iar trei dintre acestia au fost transportati la spital.

Potrivit purtatorului de cuvant al Politiei Judetene Neamt, Elena Bulgarea, accidentul a avut loc pe DN 15 B, in localitatea Bistricioara, dupa ce remorca unui TIR condus de un barbat de 47 de ani din Republica Moldova a derapat si a intrat intr-un autocar care circula regulamentar.

In urma impactului, autocarul, in care se aflau aproximativ 35 de persoane, s-a rasturnat, iar sapte pasageri au fost raniti, trei dintre acestia fiind transportati la spital.

Reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Neamt au declarat ca la fata locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, doua ambulante SMURD si patru autosanitare de la Serviciul de Ambulanta Judetean.

”Cand au ajuns fortele de interventie la fata locului toate persoanele erau iesite din autocar. O persoana avea o fractura la un brat, alta persoana acuza dureri lombare, o persoana avea o contuzie la fata, iar alte patru persoane aveau zgarieturi la fata”, a spus Andrei Grancea, purtatorul de cuvant al ISU Neamt.

Persoanele ranite sunt in afara oricarui pericol.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61650914
Un camion a fost cuprins de un incendiu violent, in apropiere de Piatra Craiului. Imaginile au fost surprinse de un sofer
Un camion care transporta vopsele a izbucnit in flacari, vineri, pe marginea unei sosele de langa Piatra Craiului. Soferul nu se afla in vehicul la momentul izbucnirii incendiului.
61650883
"Dupa 20 de ani". Reactia primarului Sorin Oprescu dupa ce i se arata o poza cu groapa "proaspata" de pe un bulevard cunoscut
Primarul general Sorin Oprescu a fost invitat in emisiunea "Dupa 20 de ani", difuzata duminica la Pro TV si ProTV News, de la ora 10.00.
61650794
97 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania. Sute de lampioane la Iasi, un tricolor de 100 de metri la Targu Jiu
La Iasi, cerul a fost luminat de sute de lampioane, despre care tinerii au spus ca reprezinta speranta lor pentru o noua unire intre cele doua state.